Astăzi, 2 februarie, este o nouă Sărbătoare, numită Întâmpinarea Domnului. Ea marchează un eveniment biblic legat de Pruncul Iisus. La 40 de zile de la Naşterea Sa a fost dus la Templu de părinţi, aşa cum cerea vechea lege. Evenimentul este prăznuit de Biserica ortodoxă, cu această ocazie având loc şi Slujba de purificare a mamei. Evenimentul se numește în popor Stretenie sau Ziua Ursului.

În fiecare an are loc la dată fixă în a doua zi a lui Făurar evenimentul numit Întâmpinarea Domnului. Regula acelor vremuri  impunea  ca femeia ce a născut un prunc de parte bărbătească  să nu păşească în Lăcaşul Sfânt timp de patruzeci de zile. La împlinirea acestui termen mama venea cu fiul la Templu şi aducea jertfă un miel sau un porumbel, pentru sacrificiul purificării.

 

Pe lângă această semnificaţie biblică au apărut, de-a lungul timpului, şi alte interpretări, multe laice, data amintită fiind cunoscută în ţara noastră şi ca Ziua Ursului, un prilej de a se anticipa evoluţia vremii pentru perioada următoare.

 

Ziua Ursului

Cel mai mare mamifer omnivor din pădurile Bătrânului Continent are și el Ziua sa, cinstită chiar azi. În credinţa populară falnicul urs atrage atenția prin faptul că după două luni de hibernare iese pentru scurt timp din bârlog. În funcţie de comportamentul său, pe 2 februarie, superstiţioșii află după această observație dacă vine mai repede primăvara sau dacă întârzie.

Oamenii au asociat schimbarea vremii cu modul imprevizibil în care reacţionează Moș Martin. Avem de-a face cu o vietate a codrului ce trăieşte şi în judeţul Covasna ( specia „Ursus arctos arctos”, adică Ursul brun), care îşi vede de ale lui atunci când nu e provocat. Dacă însă este vorba de o ursoaică ce are pe lângă ea doi-trei pui mici, atunci riscul unui atac devastator asupra omului trebuie luat serios în calcul. Şi nu o dată s-au înregistrat situaţii dramatice.

 

În naivitatea lor, pe vremuri sătenii credeau că pruncii lor pot deveni sănătoşi şi puternici aidoma temutului animal, dacă erau unşi pe faţă şi pe mâini cu grăsime de urs procurată de la vânători. Persoanele bolnave de „sperietură” trebuiau afumate cu păr de urs. Unii mergeau şi mai departe, în semn de apreciere pentru acest impunător „rege al  pădurilor din Carpaţi”, botezând-şi odraslele prenumele…Ursu sau Martin.

Acest mamifer puternic a fost considerat încă din vechime un animal-oracol, având un rol simbolic în percepţia populară, reacţia sa în această zi magică indicând adesea, fără greş, dacă vremea se va înrăutăţi sau nu, dacă iarna va mai dura sau va veni o primăvară timpurie.

Datina spune că pe 2 februarie, în jurul prânzului, în caz că avem de-a face cu o zi senină, cu mult soare, e posibil ca ursul să iasă din bârlog. Dacă îşi vede umbra pe zăpadă, după care intră la loc şi se culcă, înseamnă că încă şase săptămâni mai ţine sezonul friguros! În caz că afară e timp înnourat şi nu-şi poate zări umbra, va mai zăbovi în aer liber, semn că iarna o să dispară  cât de curând şi se va încălzi treptat.

Aşadar, dacă astăzi este cer senin este posibil ca Ursică să ne dea o veste nu prea grozavă, reintrând în culcuş pentru a-şi continua hibernarea….

Oare???

Animal sacru

Izvoarele istorice arată că şi vechii daci aveau un cult pentru jivinele mari ale pădurii, precum urşii şi lupii, care erau priviţi cu teamă şi respect. Ele reprezentau animale sacre, prezente în felurite povestiri şi legende legate de viaţa acelor timpuri. Se ştie că urşii sunt omnivori, mâncând carne şi verdeţuri. Vânează felurite vietăţi, dar preferă mierea, chiar suportând înşepăturile albinelor deranjate din stup, apreciază fructele de pădure, ca zmeura, murele, afinele. Nu refuză nici perele, merele pădureţe, ciupercile, jirul.

Toamna mănâncă mai mult pentru a putea suporta perioada lungă de inactivitate care urmează pe timpul iernii. Deşi este considerat un prădator de talie mare, ursul nu trăieşte numai cu carne .

Blana ursului este frumoasă, foarte deasă, fiind alcătuită din două rânduri de păr aspru, maroniu sau negru. Moş Martin este renumit pentru mirosul şi auzul său deosebite, având aceste simţuri dezvoltate, putând simţi omul şi de la o jumătate de km! Sunt însuşiri  care îi sunt de mare folos în descoperirea surselor de hrană.

Trebuie ştiut că ursii atacă oamenii doar atunci când sunt provocaţi, dar mai cu seamă atunci când cred că puii lor se află în pericol.

Din  vechime există multe  obiceiuri, datini legate de  existenţa ursului. Medicina populară utilizează şi azi cu succes grăsimea şi părul mamiferului,  iar capul său împăiat şi blana constituie trofee vânătoreşti, având şi funcţie estetică în decorarea cabanelor montane, iar dinţii reprezentă talismane.

Concetăţenii în etate îşi amintesc anumite scene pitoreşti.  Cu zeci de ani în urmă puteau fi observate prin  comune şi sate cete de ursari, ce dădeau spectacole şi făceau deliciul privitorilor, mai cu seamă al  prichindeilor.

Prin sate apărea câte o şatră de  ţigani, aducând cu ei un urs dresat. Făceau hărmălaie,  băteau în tobe, cântau la vioară şi mergeau din loc în loc  oferind spectacole pe uliţă. Aveau urşi bruni domesticiţi, crescuţi de pui, legaţi cu un lanţ să nu fugă sau să facă rău. Pentru toată lumea constituia o mare distracţie momentul când apăreau ursarii prin părţile acestea.

Existau şi superstiţii: cine visa în noaptea premergătoare Zilei Ursului un exemplar frumos, credea că-i va merge bine. Fetele nemăritate aveau parte de peţitorii, iar băieţii  făceau armată uşoară. De asemenea, exista un obicei de tratament primitiv, un fel de leac băbesc numit semnificativ «Călcatul ursului», care era folositor în cazul durerilor de spate şi şale.

„Meteorologul” Phil

Nu doar în ţara noastră, ci în multe părţi ale Europei, mai cu seamă în rândul nordicilor, există  obiceiul observării comportamentului lui Moş Martin în această zi.   Însă cel mai popular personaj din această poveste cu iz meteorologic nu este un urs, ci o… cârtiţă – un  mic rozător foarte popular în America. Se numeşte Phil și chipurile are darul de a prezice vremea pentru săptămânile ce vin.

De peste un secol are loc un show în fiecare dimineaţă de 2 februarie, în ultimii ani  devenind extrem de mediatizat, desfăşurându-se în prezenţa camerelor de filmat şi a unui numeros public. Cârtiţa Phil este scoasă  din cuşcă în văzul mulţimii. Dacă îşi vede umbra şi fuge înapoi la adăpost, este un indiciu că iarna va mai dura. În schimb, dacă petrece mai mult timp alături de miile de oameni veniţi la spectacolul „live”, primăvara  se apropie cu paşi repezi. Acest obicei este aşteptat cu nerăbdare, an de an, fiind luat în serios de naivi şi persiflat de lucizi, dar intrat solid în folclorul american.

S-a turnat și o comedie cinematografică de succes cu acest pesonaj…blănos intitulat „Ziua cârtiței”.

 

Se pare că povestea provine de la imigranţii nemţi veniţi în Lumea Nouă cu peste două secole în urmă. Primul animal întâlnit de ei în pădure, la începutul lunii februarie, a fost un sobol abia ieşit dintr-un muşuroi. Aducându-şi aminte de felul în care prognozau venirea primăverii din ţara lor de baştină, au procedat la fel cu mica vietate. Numele îi provine de la un şef de trib indian din zona Pennsylvania, King Philip, prescurtat, Phil.

…Şi uite aşa, în epoca zborurilor intergalactice şi a computerilor performante s-a ajuns şi peste Ocean la cea mai nostimă prognoză meteo!

Va fi respectată tradiţia?

…Să vedem, dragi prieteni, ce figură ne vor face astăzi Moş Martin – ursul nostru carpatin, şi Phil – cârtiţa americană: îşi vor vedea umbra, se va respecta sau nu tradiţia ancestrală?

Vremea se arată favorabilă ineditului show.

                                                        Horia C. Deliu

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail