La 40 de zile de la Înviere, întotdeauna într–o zi de joi, cinstim două evenimente importante, fiecare având o semnificaţie specială; una religioasă, Înălţarea Domnului (sau Ispasul) şi una laică, cu conotaţii patriotice, anume Ziua Eroilor.
Așa cum spuneam, la un interval de 40 de zile de la Înviere se cinsteşte în fiecare an Înălţarea Domului, care în popor se numeşte şi Ispas. Minunatul eveniment al Ridicării la Cer are o semnificaţie deosebită; atât ca fenomen în sine, cât şi ca expresie a preamăririi Mântuitorului, ce a ajuns să stea în dreapta lui Dumnezeu. Învingând moartea, Iisus a început un nou mod de existenţă, pe care l-a împărtăşit şi aleşilor săi. Iar de această sfântă minune ne bucurăm cu toţii mereu într-o zi de joi la final de primăvară sau la început de vară, când natura se află în plenitudinea ei.
Spiritualitatea Înălţării se întemeiază pe speranţă. Creştinii privesc la Casa cerească ce-i aşteaptă, trăind încă pe Pământ în realitatea lumii noi în care domneşte Hristos.
Ispas – Sărbătoare între anotimpuri
Tradiţia populară spune că Ispas ar fi fost un personaj mitic, ce a asistat la Înălţarea Domnului şi la ridicarea sufletelor morţilor la cer. Întrucât Ispas era un om vesel, credincioşii caută să fie şi ei bine dispuşi de Ziua acestuia, încercând ca după pomenirea morţilor, să se bucure puţin de viaţă. Închină un pahar de vin, mănâncă preparate specifice şi povestesc ce li s-a mai întâmplat în ultima vreme.
În Ziua Înălţării Domnului în unele aşezări rurale româneşti din judeţ credincioşii ţin Moşii de Ispas. Ca atare, casele sunt împodobite cu crengi de paltin, iar la ferestre se pun frunze de leuştean, ne-a spus folcloristul Ioan Paler, din Vâlcele, vechiul nostru colaborator de specialitate.
Sărbătoarea constituie un hotar între anotimpuri. Înălţarea la Cer reprezintă punctul final al ciclului de evenimente religioase declanşat de Sfintele Paşti. Nota dominantă a acestui prag o constituie orfandele funerare, precum şi practicile apotropaice de alungare a spiritelor malefice.
Moşii de Ispas, pomenirea rudelor plecate la Domnul
Ne bucurăm să relevăm tradiţii, obiceiuri ce încă se mai păstrează în anumite locuri, în mici aşezări rurale, cum ar fi de exemplu datina numită Moşii de Ispas. Asta înseamnă că pe crucile mormintelor sunt agăţate crenguţe verzi pentru omagierea persoanelor dragi plecate dintre noi.
Sărbătoare foarte veche, Ispasul constituie punctul final al ciclului declanşat după Sf. Paşti. Nota dominantă a acestui prag o constituie amintirea rudelor apropiate plecate la Domnul, evocarea faptelor şi întâmplărilor exemplare din existenţa loc pământeană.
În dimineaţa de astăzi se ţine o mare Slujbă în biserică, iar apoi se fac pomeni pentru morţi. Cu acest prilej se oferă pachete ce conţin (neapărat) aşa-zisa azimă – respectiv, pâine caldă – brânză, ceapă verde şi băutură (rachiu) pentru sufletele morţilor, existând convingerea că în acea zi se înalţă sufletele lor la cer şi e bine să aibă merinde de drum. Femeile împart, de asemenea, lapte dulce fiert cu păsat.
„Paştele cailor”
Tot astăzi este celebrat şi aşa-numitul …„Paşte al cailor”, despre care se face pomenire de multe ori în vorbirea curentă, fără a se cunoaşte exact de unde provine. De fapt este un blestem al Maicii Domnului adesat acestor necuvântătoare, altminteri paşnice şi docile, pentru că au necăjit-o atunci când l-a adus pe lume pe pruncul Iisus.
„Paştele cailor” este o sărbătoare populară care pică în aceeaşi dată cu Înălţarea Domnului sau ziua de Ispas, adică exact la 40 de zile după Paşti, în joia din săptămâna a şasea după Înviere.
Expresia uzuală des întâlnită „La Paştele cailor” nu are o semnificaţie peiorativă, ci a intrat în limbajul comun desemnând ceva foarte îndepărtat ca timp sau… niciodată. O legendă spune că, atunci când Fecioara Maria îl năştea pe Isus, caii au făcut gălăgie, au bătut din copite şi au mâncat fânul din iesle. Ca atare, Maica Domnului i-ar fi blestemat să fie mereu flamânzi, cu excepția unei singure zile pe an când să se sature – de Ispas.
Pe vremuri era un bun prilej pentru organizarea de târguri și pentru încheierea unor afaceri. În unele zone se faceau slujbe religioase pentru sănătatea cabalinelor.
Ziua Eroilor
În această zi specială se serbează în România şi alt eveniment – Ziua Eroilor. Ca atare, autorităţile organizează Ceremonii de depunere de coroane şi jerbe de flori u sprijinul şi participarea garnizoanelor militare locale, a unităţilor şcolare, cultelor religioase, asociaţiilor de veterani şi a altor organizaţii neguvernamentale. Au loc, de asemenea, adunări şi programe speciale la marile mausolee, precum şi la cimitire dedicate Eroilor României.
Pe plan extern, reprezentanţele diplomatice ale României organizează acţiuni de cinstire a memoriei Eroilor români căzuţi şi înhumaţi pe teritoriul altor state.
Cadrul juridic care reglementează desfăşurarea manifestărilor comemorative prilejuite de Ziua Eroilor este prevăzut în Legea nr. 379/2003, conform căreia festivităţile din ţară şi din străinătate dedicate memoriei Eroilor României, se desfăşoară pe baza unui program elaborat de Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor, în colaborare cu toate instituţiile statului care pot contribui la asigurarea caracterului solemn al activităţilor şi la buna lor desfăşurare.
„Hristos s-a Înălțat!”
Să ne bucurăm de aceste evenimente, stimaţi cititori, şi să le cinstim cu respect, aşa cum se cuvine. Din ziua de Paşti şi până de Ispas oamenii s-au salutat cu urarea clasică „Hristos a Înviat”, răspunzându-se: „Adevărat a Înviat“. Din ziua de Paşti şi până la Ispas, închinătorii se salută cu formula „Hristos a Înviat!” şi li se răspunde „Adevarat a Înviat!” Tradiţia sufletului românesc a fost deja consemnată liturgic, astfel încât creştinii ortodocși se salută cu „Hristos s-a Înălțat!”, timp de zece zile – din joia Înălțării Domnului, până sâmbătă, la ceasul vecerniei (ora 16.00), din Duminica Pogorârii Duhului Sfânt – şi se răspunde cu „Adevărat s-a Înalţat!”
Horia C. Deliu
