După cum am precizat în articolul publicat vineri, de Ziua Izvorului Tămăduirii, astăzi sărbătorim un alt eveniment religios – Duminica Tomii. Ca atare, vom prezenta în articolul de față semnificaţia şi anumite obiceiuri legate de amintita faptă biblică, încrustate adânc în mintea şi sufletul oamenilor.
Aşa cum îi spune şi numele, această Sărbătoare pe care o evocăm este dedicată Apostolului Toma. În calendarul popular ea se numeşte și Paştele Blajinilor, întrucât au loc pomeniri ale morţilor din familie, a celor dragi plecaţi prea curând de lângă noi.
Unul din cei 12 Apostoli aleşi chiar de Iisus Hristos s-a numit Toma din Galileea, dar la un moment dat în mod inexplicabil s-a îndoit de Învierea Domnului. S-a încredinţat de această mare Minune abia după ce i-a pipăit rănile provocate de piroane.
Chiar dacă poartă şi apelativul mai puţin onorant de Toma „Necredinciosul”, Apostolul a reuşit să rămână în conştiinţa închinătorilor graţie mărturisirii sale finale de credinţă întru Domnul Iisus după ce L-a văzut înviat.
Mici ritualuri de pomenire
Duminică-dimineaţa credincioşii merg din nou la biserică pentru a lua parte la Slujbă, iar apoi împreună cu preotul se îndreaptă spre mormintele familiei, având loc mici ritualuri de pomenire. În final se împart sărmanilor ce aşteaptă nerăbdători felurite bucate: cozonac, colaci,un pahar de vin, daruri însoţite de lumânări aprinse.
Blajinii, oameni blânzi şi paşnici, incapabili de a face rău, s-ar afla într-o lume îndepărtată, la vărsarea Apei Sâmbetei în Sorbul Pământului. Ei sunt anunţaţi că a sosit Paştele de către oamenii de aici care aruncă în apele curgătoare coji de ouă sparte în timpul înroşitului sau la prepararea alimentelor rituale (cozonaci, pască). Când sosesc cojile de ouă în ţara lor îndepărtată, în general după o săptămână, se serbează separat „aici” şi „acolo” Paştele Blajinilor sau Paştele Morţilor .
„S-a dus pe Apa Sâmbetei”
În credinţa neamului românesc Sărbătoarea amintită este cunoscută după cum spuneam şi ca Paştele Blajinilor. În mitologia populară blajinii ar fi nişte fiinţe mitice, care sălăşluiesc la hotarul iluzoriu dintre Lumea de aici şi cea de dincolo, pe malurile unei ape. De aici a provenit şi expresia populară, „S-a dus pe Apa Sâmbetei”, când vine vorba de ceva pierdut pentru totdeauna.
Există obiceiul ca în această zi sfântă gospodinele să arunce într-un râu cojile de ouă roşii, care plutesc şi aduc um omagiu sufletelor persoanelor blajine plecate pentru totdeauna.
Să ne bucurăm, chisr și în vreme de Pandemie, de frumoasa Sărbătoare şi să o cinstim cum se cuvine…
Horia C. Deliu
