Diseară, dragi copii, o să primiți vizita lui… Moş Nicolae, un personaj de legendă. Dacă tot anul aţi fost cuminiţi, o să găsiți în ghetuţele lustruite cadouri, dulciuri, jucării, alte surprize. Dacă aţi fost neascultători, Moşul vă lasă doar… o nuielușă argintată („virgács”, cum se spune prin unele zonele) în semn de dojană.
Se spune că Sfântul Nicolae s-a îngrijit întreaga-i viaţă de oamenii sărmani, de cei cu probleme, oferindu-le ajutor material, făcând uneori lucruri ce păreau imposibile. În special, marinarii îl venerau, socotindu-l protectorul lor, fiindcă a izbutit să readucă la viaţă un corăbier ce se înecase. De asemenea, a protejat mereu călătorii, dar şi soldaţii pe câmpul de luptă.
S-au păstrat multe legende legate de faptele bune ale acestui iubit personaj. Cea mai populară se referă la modul original în care a ajutat trei fete de măritat harnice, dar sărace, să se căsătorească, puându-le câte o punguţă cu aur în ghete ca să aibă și ele un pic de zestre. Mai ales copiii îl au pe Moş Nicolae drept patron spiritual, ca şi văduvele, orfanii şi fetele nemăritate.
Sf. Ierarh Nicolae a fost un personaj real, care a trăit în Asia Mică. A venit pe lume în a doua jumătate a secolului al III-lea şi a vieţuit în zona Turciei de azi, ajugând un important personaj bisericesc. Încă de mic a deprins credinţa în Iisus, urmând poveţele şi învăţăturile acestuia. Nu a pus niciodată preţ pe avere şi măreţie, fiind un exemplu pentru ceilalţi de bunătate, smerenie şi dragoste faţă de semeni.
La bătrâneţe s-a stabilit la Mănăstirea Sionului, pe care a fondat-o şi unde a fost înmormântat. Se crede că a încetat din viaţă în anul 345 sau 352, existând două variante legată de dată. În anul 1087 moaştele sale au fost strămutate în Italia.
În chip miraculos mâna sa dreaptă se află printr-o fericită împrejurare încă din secolul al XIX-lea păstrată într-o raclă în Biserica Sf. Gheorge din Bucureşti, mii de credincioşi venid să se roage aici, fiind convinşi că are efecte tămăduitoare.
În Transilvania Sf. Nicolae se mai numeşte şi Sân-Nicoară, cel mai iubit dintre sfinţi. Conform Calendarului popular de acum se consideră că a venit iarna.
Sân-Nicoară figurează ca un bătrân care aduce frigul şi omătul, scuturându-şi barba albă plină de nea. Stă călare pe un cal falnic şi este un ocrotitor al Soarelui, aflându-se de veghe la porţile dinspre Apus ale Cerului, ceea ce simbolizează victoria Luminii asupra întunericului. În nopţile Sărbătorilor de Iarnă, când se crede că pentru o clipă se deschide Văzduhul, credincioşii îl pot vedea stând la Masa Împărătească în dreapta lui Dumnezeu.
Ziua de 6 decembrie încheie ciclul de practici magice, dedicate lupilor, pricolicilor şi strigoilor, superstiţii începute încă din luna februarie despre care am mai relatat.
În colindele românesti se cânta “ Lerui-ler, florile dalbe, flori de măr”, deşi afară este, adesea, zăpadă. Aceasta întrucât odinioară nuieluşa Sfântului Nicolae era una de măr. Iar dacă era pusă în apă şi înflorea la Crăciun, însemna că gazdei i-au fost iertate păcatele şi va avea un an mai spornic.
Sărbătoarea de Sf.Nicolae prefigurează şi victoria binelui asupra răului, de aceea trebuie să ne bucurăm împreună cu cei peste 800.000 de români ce poartă acest prenume sfânt. În jur de 330.000 de persoane sunt bărbați și se numesc Nicolae, urmează Neculai, Niculae, respectiv Nicuşor. De asemenea, 280.000 de femei au prenumele Nicoleta, Niculina, Nicola sau alte variante.
Le dorim la toţi numai bine, sănătate şi un sincer „La Mulţi Ani!”
Horia C. Deliu
