. . 
Interviu cu profesorul de fizică, Maria Ştefan
Iubirea faţă de profesia aleasă şi dăruirea necondiţionată faţă de copii sunt principalele ingrediente în reţeta succesului unui profesor. Minusurile şi dezamăgirile nu-şi au locul în această ecuaţie, fiind nişte cunoscute ignorate şi anulate de cele mai puternice sentimente faţă de ceea ce dascălul şi-a asumat încă de la prima ora predată. Medicii depun jurământul lui Hipocrate, prin care se angajează să facă tot ce le stă în putinţă pentru pacienţii veniţi. Dascălii depun jurământul devotamentului, metaforic vorbind, desigur, deoarece acesta este un jurământ pus sub tăcere, în sufletul celor mai buni şi devotaţi dascăli care îşi dedică viaţa unor copii necunoscuţi, care ajung să le fie familie.
Fără a insista prea mult pe tristul subiect al învăţământului de astăzi, spun că cei care au rezistat tentaţiilor de a părăsi sistemul din ultimii ani şi care nu au lăsat să se vadă frustrarea neputinţei pe feţele lor în orele de clasă, sunt cei care şi-au dedicat sufletul „copiilor lor”, pe care au încercat să îi îndrume către frumos şi bine. Unii au reuşit mai mult decât alţii, în funcţie şi de „lutul” cu care au avut de lucru, însă la sfârşit, importantă a fost ulcica realizată, care s-a lăsat umplută cu atenţie şi devotament, şi care la rândul ei va lăsa în urmă o potecă de flori pentru cei care le-au fost alături de-a lungul anilor.
În umbra elevilor merituoşi sunt profesorii, care, de cele mai multe ori rămân necunoscuţi lumii întregi. Astăzi vă invit să citiţi un interviu cu doamna profesor Maria Ştefan, care, anul acesta aniversează 25 de ani de când ocupă cu succes catedra de fizică de la Colegiul Naţional „Mihai Viteazul” din Sfântu Gheorghe. Emoţionată şi cu o voce blândă, mi-a povestit ca o mamă despre copiii pe care dumneaei i-a îndrumat de-a lungul a celor 33 de ani, de când este profesor de fizică.
Născută în Făgăraş, doamna profesor Ştefan a venit chemată de inimă după cel care îi este soţ şi astăzi, după ce a absolvit Facultatea de Fizică din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, promoţia 1982, după cum mi-a povestit…
Cum aţi ajuns aici şi de ce Sfântu Gheorghe?
De ce Sfântu Gheorghe? (zâmbeşte). Soţul meu a venit aici în 1981, prin repartiţie Guvernamentală, şi atunci, aşa cum scrie în Biblie, după căsătorie femeia îşi urmează soţul. Era datoria mea să încerc să îl urmez. Repartiţia am luat-o la un liceu din Miercurea Ciuc, dar din nefericire, acel liceu nu exista şi atunci foarte uşor mi s-a acceptat detaşarea. Din 1982 am funcţionat ca profesor pentru prima dată la Liceul Industrial „Oltul”, pe vremea aceea, actualul „Kos Karoly”, iar din 1990 m-am transferat la Colegiul Naţional „Mihai Viteazul”.
Povestiţi-ne cum aţi ales această profesie şi cine v-a îndrumat către fizică?
A fost o pasiune. Pasiunea a pornit de la micile experimente pe care le făceam când eram copil: experimente de optică, joaca cu oglinzile, cu formarea imginilor. Am activat şi în cadrul unor cluburi la Casa Pionierului – cum este acum Palatul Copiilor – „Micii radioamatori”, apoi „Cerc foto”… Plecând de la acestea, a venit şi pasiunea pentru fizică, plus meseria de dascăl pe care am admirat-o si îndrăgit-o de la început. Eu am terminat la Făgăraş la un liceu foarte bun, renumit, la Colegiul Naţional „Radu Negru”, deci toate acestea au determinat ca să aleg ca şi meserie profesia de dascăl de fizică.
Este o profesie foarte grea, iar în ziua de astăzi să devii dascăl presupune să faci o serie de sacrificii. Vreau să îmi spuneţi cum vedeţi dumneavoastră meseria de dascăl de la începuturile carierei, şi cea de acum. Dacă acum ar fi să alegeţi aţi mai face tot asta?
Chiar zilele trecute m-am gândit la acest lucru. Nu ştiu dacă să spun din păcate sau din fericire, dar aş alege, cu siguranţă, acelaşi lucru. Mi-am dorit acest lucru şi cred că mi se potriveşte. Minusurile acumulate de-a lungul timpului, sunt compensate de anumite satisfacţii care vin pe parcurs.
Care sunt cele mai importante satisfacţii care v-au ţinut la catedră atâţia zeci de ani?
În viaţă, mai ales în anii de după Revoluţie, eram atraşi de anumite miraje, şi totuşi am rămas neclintită în această meserie. Simţim o deosebită satisfacţie în momentul în care elevii cu care lucrăm, obţin rezultate. Acestea sunt satisfacţiile permanente, pe care le putem avea în fiecare an. De-a lungul anilor, satisfacţiile vin din reîntâlnirile cu foştii absolvenţi. Chiar dacă noi, uneori, nu îi recunoaştem, ei ne opresc, ne salută şi ne întreabă ce mai facem. Pe mine, în ultimii ani, mă uimeşte întrebarea lor: Mai sunteţi în învăţământ?, pentru că din 1982 şi până acum au trecut prin mâna mea multe generaţii de copii, care şi ei au copii, elevi în acest liceu.
E o mare bucurie când te opreşte cineva pe stradă şi îţi spune: Doamna profesoară, nu cred că mă mai recunoaşteţi, mă numesc…, mi-aţi fost profesoară în anul respectiv. Imediat caut în memorie şi încerc să ataşez persoanei figura pe care o avea în adolescenţă şi culmea, chiar din anii 1982-83 îmi aduc aminte de foarte mulţi dintre copiii cu care am lucrat, care îmi spun că nu erau atenţi, nu erau motivaţi şi că fizica li se părea foarte grea. Aceştia recunosc că mă chinuiam să îi învăţ şi că mă străduiam să le transmit cât mai multe cunoştinţe. Când un fost elev îţi spune că îi pare rău că nu a învăţat la momentul potrivit mai mult, după 30 de ani, te simţi bine. Eu, cel puţin ca om, mă simt bine.
Care consideraţi că este rolul profesorului în ziua de azi? Metodele de predare s-au schimbat în timp, şi cred că şi rolul profesorului este altul.
În primul rând să formeze tineri care să se poată integra cu uşurinţă în toate domeniile vieţii actuale. Deci, trebuie să transmită cunoştinţele, încât acestea să fie folosite cu uşurinţă de către copii. Sfaturile pe care le dă – pentru că noi nu ne limităm la noţiunile de specialitate, ci de foarte multe ori suntem puşi în situaţia de a îndruma elevii – trebuie să fie făcute în aşa mod încât să le folosească.
Deci, profesorul trebuie să se implice şi personal?
În orientarea lor ca oameni de bază ai societăţii, formare profesională, chiar şi personal, de foarte multe ori, mai ales în calitate de diriginte, profesorul trebuie să se implice și personal. Dacă elevul nu ne simte aproape, atunci legătura profesor-elev este deficitară. Ei au nevoie de căldură, trebuie să ne simtă aproape. Atunci, noi, pe lângă ceea ce le transmitem în materie de cunoştinţe, trebuie să le dăm anumite sfaturi de care au nevoie.
Spuneţi-mi, care este punctul dumneavoastră de vedere în ceea ce priveşte curicula cvasirevizuită şi refăcută de atâtea ori. Credeţi că vine în ajutorul profesorului ca să fie în avantajul elevului?
Manualele nu au fost foarte mult decongestionate. În ceea ce priveşte cunoştinţele care trebuie transmise sunt destul de multe, dar din experienţă, eu spun că elevul face faţă la cerinţele actuale. Cel puţin elevii noştri de la Colegiul Naţional „Mihai Viteazul” s-au descurcat foarte bine şi la examenele de Bacalaureat şi la examenele de admitere în facultate. Fără a se plânge că ar fi totuşi o programă foarte, foarte încărcată. Mai dificil este pentru elevii de la profilul uman, deoarece ei ar vedea această disciplină, sau ar prefera să se bazeze pe experimente şi pe transmiterea practică de cunoştinţe, şi nu neapărat pe rezolvarea de probleme. Într-adevăr, programele pentru cei de la uman sunt mai încărcate.
Pornind de la declaraţia fostului inspector şcolar general, Keresytely Irma, în care spunea că judeţul Covasna se clasează pe al patrulea loc din ţară în ceea ce priveşte numărul de diplome obţinute de elevi la olimpiadele internaţionale, spuneţi-ne, care este rostul olimpiadelor şi de ce este important ca elevii să participe la astfel de competiţii?
Olimpiadele sunt competiţii serioase şi dificile, în care se cer cunoştinţe pe care nu le poate dobândi un elev la orele de curs, deci mult mai vaste şi la un alt nivel decât cel la care se lucrează la clasă. Sunt foarte importante deoarece elevii dobândesc, pe lângă cunoştinţe, şi premii care le aduc foarte multe satisfacţii. Premiul obţinut răsplăteşte munca. Ei se simt bine când sunt clasaţi pe aceste locuri fruntaşe.
Premiul I obţinut la faza judeţeană le oferă posibilitatea de a participa la un nivel superior al acestor consursuri, adică la faza naţională. Participarea lor este foarte importantă, deoarece competiţia în sine le oferă posibilitatea de a-şi cunoaşte valoarea şi potenţialul, pe de-o parte, iar pe de altă parte pot socializa, pot cunoaşte şi forma noi prieteni şi legături. Mai vine şi cealaltă latură, în care ei petrec de fiecare dată aproximativ o săptămână într-un judeţ nou, unde au posibilitatea să cunoască oamenii, specificul acelor ţinuturi, principalele obiective economice şi turistice.
Care sunt cele mai importante premii pe care le-aţi câştigat prin elevii dumneavoastră?
De-a lungul anilor am obţinut numeroase premii. Dacă ar fi să mă refer la cele din ultimii ani, aş aminti de următoarele: medalie de aur la Olimpiada Naţională de Fizică 2015 şi medalie de bronz la Concursul Naţional de Fizică „Evrika” 2015 (Premiul III) câştigată de Stoica Mihnea-Ioan din clasa a VIII-a; medalie de bronz la Olimpiada Naţională de Fizică 2015 şi medalie de argint la Olimpiada Naţională de Fizică din 2014 câştigate de Todoran Răzvan, clasa a X-a. De asemenea, în clasa a VII-a, Todoran Răzvan a câştigat o medalie de argint la Olimpiada Naţională de Fizică din anul 2012, elev în clasa a VII-a, iar în 2013, la aceeaşi olimpiadă a câştigat un premiu special.
Bucuriile cele mai mari nu au fost numai aceste medalii şi premii, ci şi calificarea şi participarea altor elevi la olimpiade şi concursuri judeţene şi naţionale. De exemplu, Munteanu Ioana a participat în anul şcolar 2014-2015 la Olimpiada Naţională de Fizică, după ce a luat premiul I la faza judeţeană, pe când era elevă în calasa a IX-a. Chiţu Mădălina din clasa a X-a a participat la faza naţională a Olimpiadei Interdisciplinare Ştiintele Pământului şi Todoran Răzvan a participat la faza naţională a Olimpiadei de Ştiinţe pt Juniori în anul 2013, când era în clasa a VIII-a.
De asemenea, Iştoc Marian, elev în clasa a X-a, a obţinut premiul III la faza judeţeană a Olimpiadei de Ştiinţe pentru Juniori în 2015, Moise Adina din clasa a X-a a obţinut o menţiune la aceeaşi olimpiadă, la fel şi Bîrlă Diana din clasa a IX-a. O altă menţiune la faza judeţeană a Olimpiadei de Fizică a obţinut şi Papuc Adrian Gheorghe, elev în clasa a IX-a.
Pregătirea în vederea obţinerii acestor performante a început în urmă cu mulţi ani, cu multă muncă, multe ore suplimentare, pentru formarea gândirii elevilor si a aparatului matematic.
Ne dorim să participăm şi în viitor la astfel de competitii şi, de asemenea o calificare în lotul national lărgit al olimpicilor la fizică, în vederea participării la etapa internatională.
Pregătirea pentru performanţă este un lucru foarte serios care implică dăruire, timp, pasiune, renunţări la activităţi din viaţa cotidiană personală și în acelaşi timp la eventuale proiecte personale.
Există o scară de măsurare a succesului unui profesor? Cu cât sunt mai multe reuşite ale elevilor la astfel de competiţii, cu atât este mai „valoros”?
Obţinerea rezultatelor ne poate motiva şi ambiţiona, în sensul că ne dă putere să găsim energia necesară pentru a continua. Şi copilului îi dă puterea de a continua, iar noi, dascălii trebuie să-i sprijinim. Această muncă nu este şi nu poate fi compensată. Satisfacţiile vin prin rezultatele copiilor, de aceea trebuie să existe o comunicare deosebită între profesor şi elev. Aceste rezultate, tot ceea ce am făcut în aceşti ani am făcut cu drag, din dragoste şi respect pentru elevi. Pregătirea se face cu suflet. Dacă un profesor nu pune suflet, atunci nu poate să facă aşa ceva.
Poate printre cititorii noştri se numără foşti elevi de-ai dumneavoastră. Doriţi să le transmiteţi ceva generaţiilor trecute de elevi?
Sunt foarte multe lucruri de spus. Mi-e greu să aleg acum cuvintele cele mai potrivite, dar, pot afirma că mă bucur că le-am fost profesoară şi pentru unii dirigintă, i-am respectat, i-am iubit şi m-am ataşat de ei. Mi-aş dori foarte mult să-i revăd, să aflu despre realizările profesionale şi familiale ale lor. Le-aş transmite să ducă mai departe ceea ce am încercat să le transmitem, să respecte ceea ce au primit de la noi dascălii, să fie ambiţioşi şi corecţi. Sper că eu, într-o mică măsură am putut să influentez în bine hotărârile lor de mai târziu.
Maricela Dan
