Muzeul Național al Carpaților Răsăriteni (MNCR) Sf. Gheorghe, în parteneriat cu Filiala Brașov a Uniunii Scriitorilor din România, organizează sâmbătă, 7 septembrie a.c., începând cu ora 16.00, evenimentul cultural-literar „Toamna…Acasă la familia Cioflec”.
În deschiderea activității care va avea loc la Casa Memorială ,,Romulus Cioflec” din localitatea Araci, comuna Vâlcele, jud. Covasna, prof. dr Luminița Cornea va face proiectarea video „…30 de ani cu familia Cioflec”.
Aceasta a declarat, pentru Mesagerul de Covasna, că videoprecția reprezintă activitatea de bază a acestui eveniment cultural, care arată implicarea domniei sale, timp de peste 30 de ani, „în cercetarea operei și activitaății cărturarilor din familia Cioflec, și-anume: folcloristul Dimitrie Cioflec, librarul și editorul Remus Cioflec, criticul de artă și filantropul Virgil Cioflec, și în mod special, scriitorul Romulus Cioflec”.
Lansarea și prezentarea revistei „Caietele de la Araci”, nr.21/2024
Programul va continua cu lansarea și prezentarea revistei „Caietele de la Araci”, nr.21/2024, care va fi realizată de criticul literar Iulian Cătălui, membru al filialei Brașov a Uniunii Scriitorilor.
Vor avea intervenții și colaboratorii revistei, printre care Ionel Simota, din Miercurea Ciuc, Carmen Tania Grigore și Gabriela Botici, din Brașov, și Tatiana Scurtu, din Sfântu Gheorghe.
„150 de ani de la nașterea lui Virgil Cioflec”
A doua parte a evenimentului are ca temă aniversarea a 150 de ani de la nașterea lui Virgil Cioflec (1874-2024).
În cadrul acesteia, Bogdan Negrea, strănepot de pe ramura Virgil Cioflec, va vorbi despre „Genealogia familiei Cioflec”.
Prof.dr Luminița Cornea a menționat că MNCR are invitați de la Revista SUD din Bolintin Vale, printre aceștia numărându-se Gabriel Dragnea care va transmite mesajul redactorului șef al revistei, Vasile Grigore, și va vorbi despre „ Romulus Cioflec și Panait Intrati”.
„Lângă Bolintin Vale este localitatea Mârșa unde Virgil Cioflec a avut o frumoasă moșie, cu două conace, unde avea colecție de tablouri- Grigorescu, Luchian și alți români contemporani lui, și unde invita oameni de cultură- pictori și scriitori din București, să petreacă câteva zile.
Virgil Cioflec a trăit la moșia lui de la Mârșa, mare parte din viață”, a precizat doamna Luminița Cornea, care va vorbi despre „Prietenia dintre Virgil Cioflec și Sextil Pușcariu.
La evenimentul cultural-literar „Toamna…Acasă la familia Cioflec”, organizat la Casa Memorială ,,Romulus Cioflec” din localitatea Araci, comuna Vâlcele, va fi prezentă și doamna Gabriela Corodeanu, fiica scriitorului Romulus Cioflec.
Cei ce vor participa la acest nou eveniment cultural organizat de MNCR Sf. Gheorghe, în parteneriat cu Filiala Brașov a Uniunii Scriitorilor din România, vor avea parte, cu siguranță, de momente memorabile într-o zi de început de toamnă…acasă la familia Cioflec.
Maria Crețu-Graur