În urma reevaluării lucrărilor contestate la proba scrisă din cadrul concursului național pentru ocuparea posturilor didactice din învățământul preuniversitar, în județul Covasna rata de promovare a crescut la 56,33%, cu 1.67% față de cea inițială (54,66%), a anunțat marți, Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Covasna.

Proba scrisă din cadrul concursului național pentru ocuparea posturilor didactice/ catedrelor vacante/ rezervate din învățământul preuniversitar a avut loc în data de 29 iulie 2020, în două centre de examen din județ. Atunci, s-au prezentat 317 candidați din cei 332 înscriși în județ. 17 candidați s-au retras, din motive personale. Nu au existat cazuri de candidați eliminați.

Primele rezultate au fost anunțate săptămâna trecută, în  data de 4 august. Procentul notelor peste 7 (șapte) obținute de candidații covăsneni care au susținut proba a fost de 54,66% – superior față de procentele înregistrate în ultimii doi ani, arătau datele IȘJ Covasna. După anunțarea rezultatelor inițiale, în județ s-au depus, în total, 49 de contestații, rezultatele finale fiind anunțate marți, 11 august.

„În cazul a 12 contestații, notele au fost modificate astfel: pentru 7 de lucrări contestate, notele inițiale au fost mărite, astfel încât s-au obținut note mai mari sau egale cu 5, în timp ce pentru 7 lucrări notele inițiale au crescut, obținându-se note mai mari sau egale cu 7. O singură lucrare contestată, în urma reevaluării, a obținut notă sub 5.”- a anunțat IȘJ Covasna.

Astfel, în urma reevaluării lucrărilor contestate la proba scrisă din cadrul concursului național pentru ocuparea posturilor didactice din învățământul preuniversitar, în județul Covasna rata de promovare a crescut la 56,33%, cu 1.67% față de cea inițială (54,66%), a anunțat IȘJ Covasna.

În județ s-a înregistrat și o notă  de 10, la disciplina arte vizuale (educație plastică/educație vizuală).

Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidații trebuie să obțină la proba scrisă minimum nota 7 (șapte), iar pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), minimum nota 5 (cinci).

Repartizarea candidaților pe posturile didactice de predare vacante, publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată, în ordinea descrescătoare a notelor obținute la proba scrisă, se realizează în ședințe publice sau on-line, organizate de către Inspectoratul Școlar Județean Covasna, în perioada 12 – 14 august.

La nivel național, rata de promovare a concursului național de titularizare – sesiunea 2020 (după soluționarea contestațiilor), este de 60,76%.

„În urma reevaluării lucrărilor contestate la proba scrisă din cadrul concursului național pentru ocuparea posturilor didactice din învățământul preuniversitar, rata de promovare a crescut la 60,76%, cu 2,12% față de cea inițială (58,66%). În 2019, după soluționarea contestațiilor, rata de promovare a fost de 48.37%, iar în 2018, de 49.17%.

Anul acesta, numărul total al contestațiilor depuse a fost de 4.181În cazul a 4.028 de contestații (96,34%), notele au fost modificate astfel: pentru 2.594 de lucrări contestate, notele inițiale au fost mărite, în timp ce pentru 1.434 de lucrări notele inițiale au fost micșorate. Pe tranșe de note, situația finală are următoarea configurație: 244 de candidați (număr ușor modificat în raport cu prima afișare: 239) au obținut nota 10 (zece), iar 14.789 de candidați au obținut note între 7 și 9,99, restul obținând note sub 7 (șapte).”- a transmis marți, 11 august, Ministerul Educației și Cercetării (MEC).

Pentru absolvenții din promoția curentă, totalul notelor peste 7 (șapte) a crescut cu 1,81% după rezolvarea contestațiilor. Mai exact, 60,19% (58,38% – rata inițială) dintre candidați au obținut note peste 7 (șapte), arată aceeași sursă.

„Reamintim că în centrele de evaluare au fost notate 24.732 de lucrări, întrucât: 2.145 de candidați s-au retras din concurs din motive personale sau medicale, în conformitate cu prevederile metodologiei, 32 de candidați au fost eliminați pentru fraudă sau tentative de fraudă, iar lucrările a 93 de candidați au fost anulate din motive legate de nerespectarea metodologiei. Candidații eliminați pentru fraudă sau tentativă de fraudă nu vor fi repartizați pe posturi didactice în anul școlar 2020-2021.”- a informat MEC.

Ana Ciorici COSTACHE

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail