Foto : Silviu Ipătioaei- MDC
Invidiosul sau pizmuitorul. Este cel stăpânit de un sentiment de invidie („sentiment egoist de necaz, provocat de succesele, calităţile sau situaţia altuia”, cf. dicţ.). Dacă unul are 3 maşini în curte şi vecinul lui e supărat, fiindcă el are numai una, se cheamă că el e invidios. Dacă altul stă la vilă şi fostul lui amic locuieşte într-un apartament modest, acesta poate deveni invidios pe cel de la vilă, şi tot aşa în mii de situaţii. Dar acest sentiment depinde şi de structura mentală şi sufletească, de educaţia fiecăruia dintre noi. Dacă nu este stăpânită prin educaţia maternă, invidia se naşte uneori chiar din primii ani de viaţă între fraţi, apoi se adânceşte la şcoală între colegi, iar mai târziu în viaţă între maturi. Însă astăzi nu vom vorbi despre „invidiosul incurabil”, care deja „are în sânge” acest sentiment urât, ci vom vorbi despre un alt tip de invidie, cea „constructivă”.
În cotidianul naţional „Click!”, Nr.2837, 19 mai 2016, la pagina 4 întâlnim titlul: „De ce medicii primesc lefuri duble şi profesorii doar 3-4 lei?”, cu un text introductiv la articolul semnat de Andreea Dancu: „Să moară şi capra vecinului! Pe acest principiu merg profesorii care nu vor să accepte nici în ruptul capului ca medicii şi asistenţii să primească lefuri mai mari începând din această vară. Consideră că sunt nedreptăţiţi şi ameninţă cu greva”. Şi n-au dreptate?! În felul lor de a vedea lucrurile da, în al guvernanţilor nu.
Totul a pornit de la faimoasa „Lege a salarizării bugetarilor”, o lege care de obicei ori moare înainte de a se naşte ori se naşte bolnavă şi trebuie „eutanasiată” pentru a face alta „mai bună”, dar care iese tot prost alcătuită. O lege care, dacă nu este temeinic gândită, va duce la discriminări care vor avea ca efect nemulţumiri şi proteste sociale. În discuţiile purtate cu sindicaliştii din sistemul de învăţământ, premierul Dacian Cioloş, aşa cum reiese din articol, afirma: „Suntem conştienţi că este şi Educaţia importantă, dar discutăm acum despre ce putem să facem. Nu putem corecta toate problemele din sistem”. Foarte adevărat, numai că Domnia sa uită că Educaţia, deşi propagandistic a fost declarată ca una din „priorităţile naţionale”, ea a fost mereu o „cenuşereasă” în privinţa salarizării, şi se pare că şi acum este la fel, din moment ce, după cum ne spun două subtitluri din textul articolului: „Funcţionarii publici vor lua şi ei bani în plus”, iar „Poliţiştii şi-au secretizat salariile”, ca să nu mai vorbim despre „cei dintâi bugetari ai ţării”, care s-au asigurat demult cu salarii „decente”, mai-mai să le plângi de milă nu alta.
Cea mai obiectivă şi îndreptăţită întrebare care apare în articolul menţionat ni se pare a fi a unui dascăl „invidios” pe nume Marian Eftime, profesor de Fizică la o şcoală generală din Capitală, un om nemulţumit de salariul său de 1.295 de lei pe care ar urma să-l ia după aşa-zisele corecţii: „Care este diferenţa dintre mine şi un medic rezident? Şi eu mi-am tocit coatele pe băncile şcolilor, şi eu învăţ toată viaţa mea ca să fiu în pas cu cerinţele, şi eu am de întreţinut o familie. De ce îmi dau doar 3-4 lei în plus la leafă şi în spitale vor fi şi salarii care se dublează?”. Un alt cadru didactic, Mihaela Barbu, profesoară de Română în Bucureşti, îşi exprimă revolta în acelaşi mod: „E o bătaie de joc. Am noroc cu părinţii. Locuiesc la ei, mănânc la ei, mă îmbrac de la second hand. În pauze noi mâncăm un covrig, în timp ce elevii noştri au telefoane de ultimă generaţie şi se îmbracă modern. Dacă îmi vor da 2 lei în plus la salariu, am să cumpăr doi covrigi în plus”. Din spusele ei către autoarea articolului, aflăm că aceasta primeşte în mână 925 de lei, urmând ca după „corecţie” să primească 1295 de lei. Şi nu-i revoltător? În ce situaţie a ajuns dascălul român, mereu umilit de guvernanţi, dar bun ca masă de manevră în perioada alegerilor! Nu vom intra în alte detalii, ci doar dorim să atragem încă o dată atenţia cititorilor asupra nedreptăţilor sociale care continuă să persiste în societatea noastră, deşi au trecut mai mult de 25 de ani de la schimbarea vechiului regim politic şi ar fi trebuit ca astăzi cetăţenii României să trăiască mai bine, dar se vedea treaba că aşa cum zice o vorbă înţeleaptă din bătrâni, „Unde nu-i cap, vai de picioare.” Oameni buni, nu fiţi invidioşi!
Să trecem însă la un alt tip de „invidios constructiv”. L-am descoperit în acelaşi ziar Click şi ne-a plăcut „invidia” lui, de aceea o vom lumina şi pentru cititorii noştri. De astă dată lăsăm protestele şi etalăm o dorinţă firească, dar născută tot dintr-un fel de invidie, dar „sănătoasă”. La pagina 11 a publicaţiei menţionate ne întâmpină un titlu plin de tâlc: „Vrem şi noi parcuri de poveste!”, ceea ce ne duce cu gândul la titlul unui cântec: „Vrem o ţară ca afară!” Aceasta înseamnă că suntem „invidioşi” pe alţii care au, şi noi nu avem, dar nu pentru că n-am vrea noi, ci pentru că, aş zice eu, nu suntem lăsaţi sau sprijiniţi să ne dezvoltăm, de parcă cineva nevăzut se tot joacă cu noi şi ne pune „beţe-n roate”.
Articolul semnat de Marina Dohi ne introduce în temă prin cuvintele: „Copiii, părinţii şi turiştii sunt în culmea fericirii în parcurile de distracţii celebre din lume. Multe dintre decorurile fabuloase din aceste locuri de basm sunt realizate de meşteri dintr-un sat din Bihor.” Să vezi şi să nu crezi! Şi mai poţi spune că poporul român nu-i talentat?! Regretul naşte invidia, dar o invidie pe care o numesc „constructivă”, deoarece ea naşte dorinţa de a avea şi noi lucruri frumoase care să ne aducă bucurie, şi poate că cineva chiar le vor realiza în viitor, ca să nu mai lucrăm mereu pentru alţii şi copiii noştri să se uite-n soare a pagubă, aşa cum ni se spune în continuare în articol: „Păcat că mulţi copii din România nu au şansa să se bucure într-un parc de distracţii ca Disneyland din Paris, Tivoli din Copenhaga sau Prater din Viena!” Şi pe bună dreptate, autoarea articolului îşi exprimă mirarea, admiraţia, dar şi nemulţumirea, când spune că „Multe dintre decorurile şi animalele fantastice din astfel de parcuri sunt realizate de meşteri dintr-un sat de lângă Oradea, dar de creaţiile acestora nu se bucură şi românii”, ci alte neamuri, cu alte cuvinte noi facem pâinea şi ne uităm cum o mănâncă alţii. Bravo, români, când o să vă deşteptaţi?!
Managerul de proiect al firmei bihorene, George Negrău, citat de adevărul.ro, spune cu îndreptăţită mândrie: „Suntem o companie de tematizare, unică în România, şi suntem printre liderii mondiali în domeniu. Am realizat acvarii de dimensiuni uriaşe, am tematizat clădiri, pensiuni, tot ce înseamnă artă în acest domeniu”. Aşadar, dacă vreţi să vedeţi minunatele lucrări ale meşterilor din Bihor, va trebui să mergeţi la Disneyland în Paris ori la Mirabilandia în Italia ori pe alte meleaguri, căci aşa cum aflăm din ultima propoziţie a articolului, plină de regret şi reproş, „Doar din România nu vine nici o comandă”. Şi parcă deodată ni se face ruşine de neputinţa şi dezinteresul nostru faţă de artă şi frumos, faţă de propriile valori. Suntem probabil încă prea ocupaţi cu sărăcia, golănia, furtişagul şi bâlciul de doi bani, pentru a mai vedea şi alte lucruri. Şi să nu fii invidios pe alţii mai deştepţi?!
Mihai Trifoi
