Cuvintele din titlu aparțin unui expert în Resurse umane, într-o emisiune la postul de televiziune DIGI 24, și se referă la exodul tinerilor din România care pleacă la studii în străinătate și după absolvire nu se mai întorc în țară.
Și pe bună dreptate comentatorii încearcă să afle cauzele acestui fenomen continuu și să răspundă la întrebarea care ne macină pe toți: „Ce-i de făcut?”. În acest sens, se încearcă culpabilizarea Ministerului Învățământului, dar în realitate vina o poartă întreaga noastră societate, începând cu părinții, continuând cu educatorii și sfârșind cu oamenii politici, cu toții avem o parte din vină, iar mai presus de noi probabil că sunt alte interese, și România cade mereu la mijloc. Evident, țările bogate se bucură de un standard de viață mai înalt și au tot interesul, deși nedeclarat, să atragă din țările mai puțin dezvoltate tineri foarte bine pregătiți și talentați și să le ofere șanse mai mari de specializare, pentru ca apoi, integrați în societățile lor, aceștia să ajute la menținerea respectivului standard. De aceea, după absolvire, puțini tineri se mai întorc în țările de origine, care astfel ies în pierdere.
Și de fapt care ar fi vina părinților? Aceea că n-au știut să le insufle copiilor acea iubire de țară care să-i atragă de oriunde ar fi spre locurile natale. Dar putem noi să-i condamnăm acum, când cuvinte precum „patrie”, „patriotism” etc. au fost voit sau nevoit omise din limbajul unei „societăți moderne” integrate în UE?! Din același motiv nu putem condamna nici celelalte categorii de educatori.
Rămâne deci Statul, marele Coordonator care dirijează tot ce mișcă în teritoriul său. Dar nici acesta n-a reușit și nu reușește să găsească soluții potrivite pentru a rezolva problema, mai ales acum, când e lovit din toate părțile de crize interminabile. Și uneori, chiar dacă ar avea intenția să facă ceva, n-ar reuși, căci n-ar putea să se „insubordoneze” forurilor superioare din UE.
În această situație, nu e de mirare că se adeveresc spusele comentatorilor: „Tinerii vor să scape de România”, căci „Nu mai au răbdare.” Aceasta este o realitate tristă, adăugată unui șir lung de alte realități triste, dacă ne gândim la milioanele de români care au părăsit deja țara, dar și la cei care n-au plecat și de-abia își duc traiul de la o zi la alta. Tinerii care au plecat imediat după Revoluție, azi în puterea vârstei, încă se mai întorc „acasă” din când în când, de marile sărbători, dar puțini dintre copiii acestora mai simt acea atracție de altădată numită „dor de casă” sau „dor de țară”. Acești tineri, mulți dintre ei nemaiștiind nici „limba Țării”, nu se vor mai întoarce, ei vor considera „țara lor” acolo unde trăiesc mai bine. Trist dar adevărat!
Pe de altă parte, extinderea fenomenului globalizării și răspândirea noilor ideologii fanteziste, conflictele armate și migrația accelerată, alături de înmulțirea bolilor și manifestările climatice extreme generate de încălzirea globală precum și apariția unor noi crize globale, toate par să tindă spre ceea ce numim „resetarea lumii”, când principiul de bază va fi: „Scapă cine poate!”
Credem că, în aceste împrejurări, vor învinge acele țări care vor ști să găsească „soluții salvatoare” pentru a ieși din impas. Și România ar putea fi una dintre acele țări, dacă și-ar propune cu adevărat, însă, ca și pe vremea boierilor, luptele interne pentru putere și glorie și ambițiile deșarte adesea sărăcesc și slăbesc inima Țării. Nu știm nici să ne păstrăm tinerii acasă și nici să-i rechemăm pe cei plecați mai demult, pentru a ne salva propria țară de dezastrul care se aproprie. Tocmai de aceea „tinerii nu mai au răbdare” și fug „ca să se salveze”, pentru că prin „sistemul nostru educativ” n-am știut să le arătăm calea potrivită.
Cu toate acestea, nu disperăm, avem convingerea că în cele din urmă, înainte de a fi prea târziu, se vor găsi și în țara noastră „oameni potriviți la locul potrivit” pentru a duce „corabia” spre limanul dorit, și înainte de toate ar trebui să ne recuperăm oamenii, bogățiile înstrăinate și spiritul combativ, pentru a nu fi „striviți” de cei care îl au și se folosesc de el pentru a obține avantaje. Și totuși, fără iubire de mamă și iubire de Țară nu poți face nimic! Realitatea dureroasă în care trăim ne artă acest lucru în fiecare zi.
Mihai Trifoi
