Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Covasna a transmis că termenul pentru depunerea dosarelor cadrelor didactice care doresc să participe la selecția pentru Centrul de Excelență s-a prelungit până în data de 23 ianuarie 2019, ora 14:00.
Înscrierea cadrelor didactice pentru a participa la selecția în vederea pregătirii elevilor din Centrul de Excelență se realizează prin completarea unei cereri – tip, disponibilă pe site-ul Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Covasna, și prin depunerea unui portofoliu personal, la sediul IȘJ. Va urma apoi un interviu.
Vor fi selectați profesorii care manifestă interes constant față de pregătirea spre performanță a elevilor și au obținut rezultate la olimpiade și la diferite concursuri, a declarat dr. Pető Mária, directoarea Centrului.
Potrivit acesteia, profesorii vor fi selectați pe baza unui portofoliu și a unui interviu.
„Este foarte important să îi găsim pe acei profesori care într-adevăr sunt devotați și sunt motivați să participe la activitatea de pregătire a elevilor din Centrul de excelență, pentru că atât pentru ei, cât și pentru elevi este un efort deosebit ca după – masă, dacă vorbim de minimum de 6 ore pe săptămână, să participe și la acele pregătiri. Deja copiii talentați participă, probabil și la alte cursuri, de dans, de sport sau altele. E foarte important ca și familia copiilor să fie de acord și să facă niște sacrificii. Să nu mai vorbim de acei elevi care fac naveta, pentru că noi nu dispunem de surse de finanțare pentru așa ceva. Este o activitate complexă; prima dată să îi găsim pe profesori, iar dacă am găsit profesori, vom face și grupele. (…) Avem speranțe mari că odată înființat acest centru și începută activitatea, va fi o instituție cu o durată lungă de viață.”- a declarat, recent, într-o conferință de presă, inspectorul școlar general, prof. Kiss Imre.
Centrul de excelență va funcționa din semestrul al doilea al acestui an școlar, cu susținerea financiară a Consiliului Local Sfântu Gheorghe, și va fi adresat elevilor de gimnaziu și liceu, care, sub atenta îndrumare a unor dascăli dedicați profesiei, își vor descoperi și fructifica talentele, abilitățile, competențele, în drumul spre performanță.
Pentru secția maghiară, activitatea Centrului va funcționa, deocamdată, la Colegiul „Szekely Miko”, iar pentru secția română, la Colegiul Național „Mihai Viteazul”, din municipiu.
Grupele de elevi se vor constitui pe baza disciplinelor la care se organizează olimpiade naționale și internaționale, dar se pot forma și grupe pentru dezvoltarea competenței interdisciplinare, pluridisciplinare și transdisciplinare.
Grupele (intitulate „grupe de excelență) pot funcționa cu minim 8 elevi și maxim 15 elevi și se vor organiza anual.
În vederea înscrierii, elevii vor depune un dosar, după care vor susține un test de aptitudini și unul legat de motivație.
Detalii despre Centrul de excelență, despre selectarea profesorilor și elevilor, dar și alte informații pot fi găsite accesând site-ul Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Covasna, www.isj.educv.ro, la secțiunea „căutare – Centrul de Excelență”. Pe siteul IȘJ va fi creată o secțiune specială în acest sens.
Ana Ciorici COSTACHE