Asociaţia „Fitness Tribe” din Sfântu Gheorghe a prelungit înscrierile pentru finala programului „Mişcare pentru sănătate”, realizat cu sprijinul Primăriei, în cadrul căreia vor fi organizate concursuri de alergare de 6, 12, respectiv 24 de ore.
Potrivit reprezentanţilor asociaţiei, concursul va avea loc pe 17 iunie pe stadionul municipal din Sfântu Gheorghe, iar perioada de înscriere a fost prelungită până pe 10 iunie, participarea fiind gratuită.
Concursul este tip ştafetă, iar echipele trebuie să fie formate din 6 persoane, indiferent de gen.
„Competiţia constă în parcurgerea repetată a pistei de atletism în ştafetă de echipe formate din 6 persoane, de cât mai multe ori posibil în intervalele stabilite ( 6, 12 sau 24 ore) în alergare/mers/nordic walking. Fiecare persoană poate să participe numai cu o singură echipă. La înscriere, echipele trebuie să aleagă dacă doresc să participe la provocarea de 6 ore, 12 ore sau 24 de ore, precum şi să decidă în ce categorie vor să concureze: şcoală, echipă sau comunitate de muncă (companie/instituţie)”, se precizează pe pagina de Facebook a evenimentului.
Vor fi premiate pe categorii echipele care vor parcurge cea mai lungă distanţă în decurs de 6, 12, respectiv 24 de ore: cea mai sportivă şcoală/clasă, cea mai sportivă comunitate de lucru/societate şi cea mai sportivă echipă.
Asociaţia „Fitness Tribe” din Sfântu Gheorghe a lansat programul „Mişcare pentru sănătate” la începutul lunii mai, cu scopul de a determina cât mai mulţi localnici să facă sport şi să adopte un stil de viaţă sănătos.
În cadrul acestui program, asociaţia pune la dispoziţia celor interesaţi un plan de antrenamente şi organizează întâlniri cu diverşi specialişti pe teme legate de alimentaţie sănătoasă şi prevenirea leziunilor sportive, oferindu-le, totodată, posibilitatea de a participa la o sesiune de psihologie sportivă pentru a-i ajuta să îşi dezvolte forţa mentală necesară pentru exerciţii fizice continue şi intense.
De asemenea, până pe data de 20 iunie se mai pot face înscrieri pentru concursul ciclist de anduranţă Şugaş 24H, pe care asociaţia Fitness Tribe îl va organiza în perioada 24-25 iunie.
La ultima ediţie, care a avut loc în anul 2019, s-au înscris 26 de persoane, adică 13 echipe, iar echipa care s-a clasat pe primul loc a parcurs 25 de ture ale traseului de 10 km dintre Izvorul Csaba – Izvorul Elisabeta şi retur.
Formularul de înscriere poate fi găsit la adresa https://forms.gle/8ExgCaGzdRqWzjxF6, iar taxa de participare este de 50 de lei pe echipă.
Oana Mălina Negrea/AGERPRES
Sursa foto: www.facebook.com/fitnesstribegroup