Echipa feminină a României a câştigat medaliile de aur la ediţia a 49-a a Campionatelor Balcanice de tenis de masă pentru seniori de la Sarajevo (Bosnia-Herţegovina), joi, după ce a învins Turcia cu scorul de 3-1 în finală.

România, care trecuse şi în grupă de Turcia cu 3-0, s-a impus prin punctele aduse de Bianca Mei-Roşu, 3-1 (9-11, 11-5, 11-9, 11-6) cu Simay Kulakceken, şi Tania Plaian, 3-1 (11-6, 11-6, 9-11, 11-9) cu Gulpembe Ozkaya şi 3-2 (11-5, 7-11, 10-12, 13-11, 11-9) cu Simay Kulakceken. Evelyn Ungvari a pierdut meciul cu Merve Ozturk, scor 0-3 (9-11, 5-11, 11-13).

În semifinale, România a dispus de Grecia cu 3-2, prin punctele obţinute de Tania Plaian, 3-0 (11-3, 11-8, 11-9) cu Ioanna Gerasimatou şi 3-2 (11-7, 5-11, 4-11, 11-7, 11-5) cu Aikaterini Toliou, şi de Bianca Mei-Roşu, 3-0 (11-9, 11-7, 11-7) cu Ioanna Gerasimatou. Bianca Mei-Roşu a pierdut duelul cu Aikaterini Toliou, scor 2-3 (11-3, 11-5, 6-11, 6-11, 9-11), şi de Evelyn Ungvari, 2-3 (3-11, 12-10, 4-11, 11-9, 13-15) cu Malamatenia Papadimitriou.

România trecuse de Albania cu 3-0 în sferturile de finală. Bianca Mei-Roşu a învins-o pe Liridona Rexhaj cu 3-0 (11-7, 11-9, 11-4), Tania Plaian a dispus de Emirjeta Isufi cu 3-0 (11-2, 11-4, 11-5), iar Evelyn Ungvari a întrecut-o pe Samanda Agolli cu 3-0 (11-6, 11-9, 11-7).

Echipa masculină a României a obţinut medaliile de bronz, după ce a învins Turcia cu scorul de 3-2, în finala mică.

Dragoş Bujor a fost artizanul victoriei, după ce i-a învins pe Ibrahim Gunduz, cu 3-0 (12-10, 11-9, 11-5), şi pe Ziver Gunduz, cu 3-0 (13-11, 11-9, 11-3). Hunor Szocs a adus celălalt punct, după 3-1 (11-3, 11-5, 5-11, 11-4) cu Ibrahim Gunduz. Szocs a pierdut partida cu Ziver Gunduz, scor 0-3 (9-11, 11-13, 9-11), iar Luca Oprea a cedat în faţa lui Ugurcan Dursun cu 1-3 (8-11, 11-5, 5-11, 8-11).

În semifinale, România fusese învinsă de Grecia cu 3-1. Hunor Szocs a adus singurul punct al tricolorilor, după 3-2 (12-10, 12-10, 7-11, 4-11, 11-7) cu Georgios Samatouros. Bujor s-a înclinat în faţa lui Konstantinos Angelakis, cu 0-3 (12-14, 5-11, 5-11), Luca Oprea a pierdut meciul cu Konstantinos Konstantinopoulos, scor 1-3 (7-11, 5-11, 11-8, 4-11), iar Hunor Szocs a cedat în duelul cu Konstantinos Angelakis, scor 0-3 (4-11, 2-11, 6-11).

În sferturi, România a trecut de Bosnia-Herţegovina cu 3-1. Hunor Szocs a obţinut două victorii, 3-0 (11-7, 11-5, 13-11) cu Benjamin Zijadic şi 3-1 (11-6, 4-11, 11-4, 12-10) cu Nikola Mihailovic, iar Dragoş Bujor a trecut de Nikola Mihailovic cu 3-1 (14-12, 6-11, 11-7, 11-5). Luca Oprea a fost învins de Luka Mihailovic, scor 1-3 (5-11, 11-9, 8-11, 14-16).

Competiţia va continua cu probele individuale.
AGERPRES 

Sursa foto: Federația Română de Tenis de Masă/Facebook

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail