Taxa de salubritate ar putea creşte cu 1 leu începând de anul viitor, ca urmare a majorării contribuţiei pentru economia circulară de la 30 de lei la 80 de lei/tona de deşeuri depozitate, a anunţat luni conducerea Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Sistem de Management Integrat al Deşeurilor (ADISMID) din judeţul Covasna.
Potrivit managerului asociaţiei, Ambrus Jozsef, teoretic taxa ar fi trebuit să fie majorată cu 3 lei la nivelul judeţului, însă datorită eforturilor făcute de către cetăţeni, precum şi de către autorităţi pe linia colectării selective a deşeurilor, creşterea prevăzută este de un leu.
„În momentul de faţă se află spre consultare publică o majorare de tarif care intervine de la 1 ianuarie 2020 şi care trebuie aprobată prin hotărâri de consiliu local. Toată lumea aruncă cu pietre către societatea de salubritate Tega, către Goscom-uri, către primării, către ADISMID, (…) dar, de fapt, este vorba despre faimoasa Ordonanţă 74, care a fost aprobată de Parlamentul României. Practic, eu nu mai am ce să fac, trebuie să aplic legea şi sunt frustrat, pentru că am lucrat atât de bine încât în judeţul Covasna am putea să ne permitem să mergem în jos cu tarifele, dar din cauza acestei hotărâri de Guvern adoptate de Parlamentul României, în loc să scădem, noi trebuie să urcăm tarifele”, a declarat Ambrus Jozsef, în cadrul unei conferinţe de presă.
Acesta a mai spus că nu contestă necesitatea aplicării taxei de economie circulară sau taxa de depozitare, cum i se mai spune, ci cuantumul acesteia.
„Şi anul trecut a fost deja aplicată această taxă de economie circulară de 30 lei, numai că aceşti 30 lei au putut fi gestionaţi de către sistem, adică nu a trebuit să mărim tarifele de la 7 lei în mediul rural şi de la 9 lei în mediul urban pentru că sistemul a funcţionat bine datorită populaţiei, pentru că populaţia înţeles că trebuie să strângă selectiv deşeurile şi am putut să nu mărim. Dar la 80 lei cât va fi nu mai avem ce face (…), trebuie să ridicăm tariful ca să putem plăti cei 80 de lei (…) Trebuie să aplicăm legea (…) Teoretic, noi ar trebui astăzi să mărim tariful cu 3 lei, deci de la 7 lei la 10 lei şi de la 9 lei la 12 lei, însă oamenii vor plăti un leu în plus, iar restul de 2 lei nu trebuie să îi plătească omul pentru că a înţeles că trebuie să strângă selectiv (…) Totuşi, cum am mai spus, sunt frustrat pentru că lucrăm, avem nişte rezultate bune, suntem numărul 1 în România la colectare selectivă şi, totuşi, în loc să putem să scădem tarifele, noi trebuie să creştem şi nu este vina noastră. Eu sper ca, în foarte scurt timp (…) să se revină asupra cuantumului. Repet, nu am probleme cu taxa de economie circulară, am problema cu cuantumul, care este prea mare”, a mai spus Ambrus Jozsef.
Oana Mălina Negrea/AGERPRES