Primăria municipiului Târgu Secuiesc a anunţat, joi, că va demara, în cadrul iniţiativei europene CLIMAAX pentru gestionarea riscurilor climatice, un proiect ce are ca scop analizarea impactului schimbărilor climatice asupra comunităţii locale.
Proiectul va fi coordonat de viceprimarul dr. Szilveszter Szabolcs şi se va concentra pe studierea efectelor secetei, valurilor de căldură şi inundaţiilor asupra populaţiei.
Potrivit sursei citate, Târgu Secuiesc se numără printre cele 32 de regiuni din Europa şi trei din România care au aplicat cu succes la acest program finanţat din fonduri europene.
„Primăria Municipiului Târgu Secuiesc a demarat un nou proiect important, intitulat ‘KEZDI_adapt’, parte a programului CLIMAAX, cu scopul de a analiza impactul schimbărilor climatice asupra comunităţii locale (…) Proiectul este finanţat printr-un contract recent semnat, marcând un pas semnificativ în adaptarea locală la provocările climatice (…) În cadrul proiectului, echipa Primăriei, cu implicarea experţilor internaţionali recunoscuţi în domeniul schimbărilor climatice şi al ştiinţei datelor, va învăţa mai întâi să utilizeze setul de instrumente CLIMAAX, apoi, folosind datele disponibile şi printr-o colaborare amplă între experţi şi instituţii, va elabora un plan de acţiune pentru managementul riscurilor pe teritoriul municipiului Târgu Secuiesc. Gestionarea riscurilor generate de schimbările climatice va necesita implicarea activă a actorilor economici, instituţiilor, organizaţiilor civile şi comunităţii locale. Pentru a facilita acest proces, proiectul include organizarea de ateliere menite să sprijine implementarea eficientă şi diseminarea pe scară largă a obiectivelor, instrumentelor şi rezultatelor propuse”, se arată într-un comunicat de presă, postat pe pagina de internet a Primăriei.
Implementarea proiectului este susţinută financiar de Uniunea Europeană cu aproape 150.000 de euro.
„Regiunile din ţările europene au putut aplica pentru acest proiect şi au fost primite în total 119 propuneri în limba engleză, dintre care 32 au primit finanţare. În ciuda competiţiei acerbe, propunerea municipiului Târgu Secuiesc a obţinut sprijin alături de regiuni precum Alicante (Spania), Antalya şi Izmir (Turcia), sectorul XII al Budapestei – Hegyvidek sau Creta (Grecia). În România, pe lângă Târgu Secuiesc, finanţarea a fost obţinută şi de Zona Metropolitană Cluj şi Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărirea Apelor”, se mai menţionează în documentul citat.
Proiectul CLIMAAX (CLIMAte risk and vulnerability Assessment framework and toolboX) oferă sprijin financiar, analitic şi practic pentru îmbunătăţirea gestionării riscurilor asociate situaţiilor de urgenţă legate de schimbările climatice, în cadrul programului „Horizon Europe”.
În acest scop, Universitatea Politehnică din Catalonia (UPC) a dezvoltat o metodologie de gestionare a riscurilor bazată pe date, împreună cu un set de instrumente, a căror testare a fost câştigată de Primăria municipiului Târgu Secuiesc, prin proiectul „KEZDI_adapt” („Dezvoltarea unei strategii de gestionare a riscurilor climatice şi de urgenţă pentru municipiul Târgu Secuiesc, utilizând repere de ultimă oră, pentru a spori rezilienţa climatică regională”), au precizat autorităţile locale.
Oana Mălina Negrea/ AGERPRES
Sursa foto: https://amfostacolo.ro/