Proprietarii care deţin terenuri forestiere în arii strict protejate şi nu le pot exploata având în vedere statutul acestora vor primi compensaţii din partea statului începând din acest an, a anunţat luni, la Sfântu Gheorghe, ministrul Mediului, Tanczos Barna.

Acesta a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, că este „obligatoriu” ca statul să plătească compensaţii, dacă introduce restricţii.

„Odată cu venirea mea la minister, am regândit priorităţile ministerului în ceea ce priveşte finanţarea unor activităţi. Un domeniu care a fost neglijat ani la rând a fost domeniul compensaţiilor care se plătesc proprietarilor terenurilor forestiere care îşi au terenurile, pădurile în arii strict protejate, acolo unde ei nu îşi pot desfăşura activităţi de exploatare. Aceste compensaţii nu au fost plătite de câţiva ani. Am decis ca, în ordinea vechimii acestora, în anul 2021 sa plătim toate aceste datorii, pentru că protecţia mediului costă. În cazul în care statul introduce restricţii în diverse domenii este absolut normal, este chiar şi obligatoriu să plătească la timp compensaţii”, a declarat ministrul Mediului.

Oana Mălina Negrea/AGERPRES

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail