Școala Populară de Arte și Meserii Sfântu Gheorghe va organiza în luna august, la Comandău, o tabără de improvizații de jazz.

 

Evenimentul va avea loc în perioada 5- 10 august, iar înscrierile se fac pe baza unei evaluări anticipate, astfel că persoanele interesate să participe vor trebui să transmită un video de scurtă durată (maxim 3 minute) care demonstrează stadiul de pregătire al candidatului, pe adresa [email protected], au anunțat, ieri, reprezentanții Școlii Populare de Arte și Meserii.

„A improviza înseamnă mai mult decât a recrea un anumit cântec: în acest caz se prelucrează, se reexaminează, se reformulează esența muzicii de interpret, aducând astfel un plus prin această procedură de personalizare. Tabăra de improvizare nu este deloc improvizată. Ideea este de a crea o atmosferă relaxată (…). Locația de altfel, este una extrem de frumoasă: localitatea Comandău se află printre munții Vrancei, liniștea acestui sat nu poate fi deranjată de foarte multe lucruri (nu este ușor să găsești semnal de telefon mobil, astfel rămâi numai tu cu muzica ta), dar cu toate acestea, nu chiar atât de singur. O să fii îndrumat de muzicieni precum Koszorús Krisztina – Formația KOSZIKA & THE HOTSHOTS – Canto, Szász Csaba – Formația KOSZIKA & THE HOTSHOTS – Chitară, Orosz Pál József – Formația ANDRA – pian, Éltes Áron – Formația KOSZIKA & THE HOTSHOTS – saxofon, Kerezsi Csongor- Formația TAXI – chitară bas respectiv Pál Gábor – Formația POPAS BAND – percuții.”- au transmis reprezentanții Școlii Populare de Arte și Meserii.

Potrivit acestora, participanții vor avea ocazia și să cânte în diferite formații, pe parcursul derulării taberei, și vor avea multe lucruri interesante de învățat despre jazz, muzică, improvizație.

Locurile sunt limitate. Din acest motiv, mentorii vor selecta participanții pe baza filmulețelor înregistrate și transmise către organizatori (cu precizarea că materialele de video NU vor fi publicate pe YouTube etc).

„În cazul în care nu aveți instrumentele proprii, acestea vor fi asigurate de Școala Populară de Arte și Meserii, Sfântu Gheorghe în limita posibilităților instituției.”- au transmis reprezentanții Școlii Populare de Arte și Meserii.

Potrivit acestora, taxa de participare este de 750 de lei/ persoană și include cazarea, masa și programul de instruire.

„Participările sunt confirmate prin achitarea unui avans care reprezintă 20% din valoarea totală a taxei de participare, în valoare de 150 de lei/ persoană, care se achită la sediul Școlii Populare de Arte și Meserii (Jud. Covasna, Sfântu Gheorghe, P-ța Libertății, nr. 9, zilnic între orele 08:00-16:00) sau prin virament bancar (…). Termenul de achitare a avansului este 8 iulie 2019, cu precizarea că avansul se plătește doar în cazul în care candidatul este admis pe baza filmulețului trimis anterior.”- au transmis organizatorii.
Detalii pot fi aflate accesând http://artecovasna.ro/ia-ti-doza-de-improvizare/.

Consiliul Judeţean (CJ) Covasna a alocat în luna aprilie a acestui an suma de 3,5 milioane de lei pentru finalizarea lucrărilor de construcţie a Centrului de agrement pentru tineret din localitatea Comandău.

Potrivit Agerpres, „Tabăra de la Comandău a fost transferată în anul 2009 din proprietatea Ministerului Tineretului şi Sportului în cea a Consiliului Judeţean, iar în anul 2015 a fost dată în administrarea Şcolii Populare de Arte şi Meserii din Sfântu Gheorghe”.

Școala Populară de Arte și Meserii  Sfântu Gheorghe, care funcţionează sub autoritatea Consiliului Judeţean Covasna,  şi-a deschis porţile, în anul 1968.

Ana Ciorici COSTACHE

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail