Deşi din punct de vedere meteorologic iarna nu a sosit încă, pe cele două patinoare din Sfântu Gheorghe s-a dat startul la distracţia pe gheaţă.
După ce în urmă cu aproximativ două săptămâni «şi-a deschis porţile» primul patinoar artificial din Sfântu Gheorghe, amenajat în apropierea staţiei Multitrans, luni după-amiază s-a deschis şi cel de al doilea patinoar, situat lângă ştrand. Chiar dacă temperaturile nu sunt optime pentru menţinerea stratului artificial de gheaţă, ambele patinoare dispun de instalaţii de răcire care funcţionează non-stop, pentru ca iubitorii patinajului să se poată bucura de practicarea acestui sport de iarnă.
Pentru acest sezon tarifele au rămas aceleaşi ca şi cele de anul trecut, respectiv 3 lei pentru copii şi 5 lei pentru adulţi.
Cele două patinoare au programe diferite de funcţionare. Mai exact, patinoarul de lângă Multitrans funcţionează zilnic între orele 18,00 şi 22,00, iar la sfârşit de săptămână şi în perioada vacanţei de iarnă a elevilor în intervalul 11.00 – 13.00 şi 15.00–22.00. Potrivit viceprimarului lui Sztakics Eva, programul pentru accesul publicului la acest patinoar este unul mai restrâns, deoarece aici au loc şi antrenamentele jucătorilor de hochei.
Patinoarul de lângă ştrand este deschis între orele 15.00 –22.00, de luni până vineri, iar sâmbăta şi duminica, dar şi în perioada vacanţei, între orele 10-14 şi 15-22.
Anna-Maria Chiţu