Deși elevii sunt în vacanță, polițiștii continuă să desfășoare activități de informare și prevenire în cadrul taberelor școlare și al altor activități la care participă cei mici în perioada verii.

Pe parcursul ultimei săptămâni polițiștii de la structurile de prevenire și siguranță școlară au fost prezenți la o grădiniță din Sfântu Gheorghe unde peste 60 de preșcolari și cadre didactice au participat la activități și discuții interactive. În cadrul acestora oamenii legii le-au transmis celor mici informații importante despre siguranța personală, regulile de circulație pe drumurile publice și recunoașterea unor comportamente suspecte ori periculoase din partea altor persoane.

În perioada menționată polițiștii au desfășurat activități similare și în taberele de vară organizate în comuna Comandău. La aceste întâlniri au participat aproape 60 de elevi și adulți. Activitățile, care se circumscriu campaniei „Dorințe îndeplinite la vârste potrivite!”,  au abordat teme precum:

  • Prevenirea violenței– identificarea situațiilor de risc, gestionarea conflictelor și măsuri de autoprotecție;
  • Siguranța online– pericolele din mediul digital, protecția datelor personale și prevenirea fraudelor informatice;
  • Consumul de droguri și alte substanțe interzise– efectele nocive asupra sănătății și implicațiile legale;
  • Plecările voluntare ale minorilor și disparițiile– conștientizarea riscurilor și importanța semnalării rapide a unor astfel de situații.

De asemenea, polițiștii de la prevenire au desfășurat miercuri, 23 iulie 2025, și o activitate în comunitate, în comuna Comandău și în orașul Covasna. Aceștia au fost prezenți în zonele centrale, zonele aglomerate, oferind cetățenilor informații cu privire la:

  • Modalități de prevenire a diferitelor forme de victimizare – inclusiv fraude informatice, violență domestică sau alte fapte care pot afecta siguranța personală și comunitară;
  • Importanța sesizării autorităților – recomandări privind modul în care cetățenii pot semnala situații de risc și pot contribui la siguranța proprie și a celor din jur.

Aceste activități fac parte din eforturile constante ale poliției pentru informarea și responsabilizarea cetățenilor, în special a celor din categorii vulnerabile, consolidând parteneriatul cu instituțiile locale pentru un climat sigur în comunitate.

IPJ Covasna- Compartimentul Relații Publice

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail