Fostul mitropolit al Ardealului Andrei Şaguna, canonizat de Biserica Ortodoxă în anul 2011, va fi omagiat luna aceasta de comunitatea românească din judeţul Covasna printr-o suită de manifestări culturale şi artistice, organizate de Liga Cultural-Creştină „Andrei Şaguna” şi Episcopia Ortodoxă a Covasnei şi Harghitei.

„Zilele Andrei Şaguna reprezintă titlul generic al unei suite de manifestări de cultură românească şi spiritualitate ortodoxă desfăşurate anual la Sfântu Gheorghe şi în alte localităţi ale judeţului Covasna, în onoarea marelui patriot român transilvănean care a fost Sfântul Mitropolit Andrei Şaguna. Evenimentul a debutat în vara anului 1993, din iniţiativa Ligii Cultural-Creştine ‘Andrei Şaguna’ din Sfântu Gheorghe. După înfiinţarea Episcopiei Ortodoxe a Covasnei şi Harghitei, manifestările au continuat an de an, cu binecuvântarea ÎPS Ioan, azi Mitropolitul Banatului, iar din anul 2015 cu binecuvântarea PS Andrei, Episcopul Covasnei şi Harghitei. (…) Programul unei ediţii anuale a Zilelor Andrei Şaguna cuprinde, de regulă, simpozioane, dezbateri, expoziţii documentare, evocări ale unor personalităţi ale culturii şi spiritualităţii româneşti – manifestări care se regăsesc şi în programul ediţiei 2020, care va avea loc în perioada 20 iunie – 2 iulie”, se arată într-un comunicat de presă remis, marţi, AGERPRES.

Conform tradiţiei, manifestările vor începe la statuia sfântului mitropolit Andrei Şaguna din Sfântu Gheorghe cu evocări şi depuneri de coroane şi jerbe de flori şi vor continua la Punctul Muzeal Prima Şcoală Românească din Sfântu Gheorghe din cadrul Muzeului Naţional al Carpaţilor Răsăriteni, la Muzeul Spiritualităţii Româneşti de la Catedrala Ortodoxă din Sfântu Gheorghe şi la Centrul Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan”, urmând să se încheie la Vâlcele cu „Nedeia Sânpetrului” şi cu manifestarea „La umbra nucului bătrân” organizată la casa Memorială „Romulus Cioflec” din Araci.

Spre deosebire de anii precedenţi, ediţia din acest an va cuprinde şi unele manifestări prevăzute a se desfăşura în cadrul proiectului „Primăvara culturală la Sfântu Gheorghe” şi „Zilele Sfântu Gheorghe”, acţiuni care au fost amânate din cauza declarării la nivel naţional a stării de urgenţă. Printre acestea se numără dezbaterea cu tema „Convenţia pentru o doctrină naţională”, reuniunea „Români pentru români. Ziua solidarităţii românilor de pretutindeni cu românii din Covasna şi Harghita” şi înmânarea premiului „Pr. prof. Ilie Moldovan”, înmânarea titlului de Cetăţean de onoare al comunităţii româneşti din Sfântu Gheorghe şi lansarea unor noi apariţii la editurile Eurocarpatica şi Grai Românesc.

„În acest an, când marcăm împlinirea unui secol de la recunoaşterea internaţională a Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918 şi 80 de ani de la Dictatul de la Viena, programul cuprinde simpozionul cu tema ‘De la actul de justiţie din 4 iunie 1920, de la Trianon, la Dictatul de la Viena din 30 august 1940’. Anual, în programul Zilelor Andrei Şaguna un loc semnificativ îl ocupă Colocviul naţional al Grupului de cercetare ‘I.I. Russu’ pentru studiul sud-estului Transilvaniei. În 2020, colocviul prilejuieşte desfăşurarea simpozionului cu tema ‘Lucrări ştiinţifice de doctorat privind românii din sud-estul Transilvaniei’, dezbaterea cu tema ‘Noi cercetări privind istoria românilor din sud-estul Transilvaniei’ şi vernisarea expoziţiei ‘Românii din sud-estul Transilvaniei în lucrări ştiinţifice de doctorat’. Ca şi în celelalte ediţii, nu în ultimul rând, reuniunea va include ceremonia de înmânare a premiilor ‘I.I. Russu’, ediţia 2020. În programul fiecărei ediţii a Zilelor Andrei Şaguna are loc festivalul folcloric Nedeia Sânpetrului, care iniţial a avut loc în Poiana Nedeii (…), iar în ultimii ani este organizată în localitatea Vâlcele. În acest an, în condiţiile specifice stării de alertă, la Nedeia Sânpetrului vor participa doar artişti şi formaţii folclorice româneşti din judeţul Covasna”, se mai arată în comunicat.

Organizatorii au mai precizat că, în funcţie de durata stării de alertă şi evoluţia situaţiei epidemice, există posibilitatea organizării manifestărilor din zilele de 26-27 iunie 2020, respectiv prezentarea lucrărilor ştiinţifice, prin video conferinţă.

Ediţia a XXVIII-a a „Zilelor Andrei Şaguna” este organizată în colaborare cu Centrul European de Studii Covasna-Harghita, aflat sub egida Academiei Române, Asociaţia „Ştefadina” din Bucureşti, Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni, Despărţământul ASTRA Covasna-Harghita, Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş şi sprijinul Secretariatului General al Guvernului şi Consiliului local municipal Sfântu Gheorghe.

Oana Mălina Negrea/ AGERPRES

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail