
Potrivit sursei citate, programul evenimentului este conceput pentru toate vârstele și include activități culturale, momente muzicale, film și un „târg dulce”:
- 12:00 – 21:00: Șase cofetării locale (M&M Cake Express, Flour Power, Mara Cake Lab, Raffy Ice Cream, Brutăria artizanală Dara, wunderEvents) vor transforma insula într-un paradis al gusturilor, cu prăjituri, dulciuri, îngheţată, popcorn, produse artizanale și alte bunătăți disponibile spre vânzare.
- 16:00: Clubul de carte Okulusz propune o întâlnire specială pentru iubitorii de lectură. Vizitatorii pot împrumuta volume de proză scurtă, pe care le pot citi pe malul lacului. De asemenea, va exista ocazia de a purta discuții – celor interesați li se va povesti cum decurge o întâlnire a unui club de lectură.
- 18:00: Copiii vor avea parte de un concert energic și prietenos susținut de formația Mozsikáscka.
- 21:00: Proiecția filmului maghiar „Véletlenül írtam egy könyvet” (titlu în română: „Am scris din greșeală o carte”), o producție dedicată tinerilor, bazată pe romanul scris de Annet Huizing. Filmul urmărește povestea Ninei, o adolescentă de 13 ani care, prin scris, încearcă să înțeleagă lumea din jur și propriile emoții. Proiecția va fi subtitrată în limba română.
„Participanții sunt încurajați să vină cu pături, prieteni și bună dispoziție, pentru a petrece o zi în aer liber, într-un spațiu nou, modernizat, care aparține tuturor.
Important de știut: Focul deschis (grătare), scăldatul și pescuitul sunt strict interzise. Vizitatorii sunt rugați să păstreze curățenia și să respecte regulile zonei. Lacul este supravegheat video.
Evenimentul marchează simbolic o nouă etapă pentru acest spațiu, complet reabilitat de Primăria Sfântu Gheorghe, cu sprijinul fondurilor europene, și aflat acum în administrarea Sepsi ReKreativ.
Ne vedem la lac – pentru un început nou, dulce și relaxant!”, se menșionează pe www.sfantugheorgheinfo.ro.
M.D.C.
Foto: https://www.facebook.com/PrimariaSfantuGheorghe?locale=ro_RO