Am intrat de azi în așa-numita Răpciune cum i se mai spune în popor lunii septembrie perioadă când se va desfășura al treilea…act din cadrul Stagiunii muzicale estivale derulată la cote înalte de interes în acest an. Iar dacă și vremea va ține cu publicul, deoarece se știe că septembrie este luna cea mai frumoasă în zona noastră, spectatorii care vor urmări manifestările (și) sub cerul liber vor avea numai motive de satisfacție. 

 

În continuarea celor două articole publicate pe această temă în „Mesagerul de Covasna” la începutul lui iulie și august 2021, venim acum cu ultimele date despre amintita acțiune culturală care s-a bucurat de un interes extraordinar în rândul brașovenilor, covăsnenilor și a numeroșilor turiști ce au trecut prin municipiul de sub Tâmpa. Ca atare, se cuvin adresate încă o dată felicitări și mulțumiri organizatorilor – Primăria, Filarmonica Opera, Teatrul Sică Alexandrescu, Biserica Neagră, Facultatea de Muzică și alte entități culturale angrenate în acest proiect minunat. Locațiile au fost și sunt dintre cele mai interesante, unele în premieră, în spații convenționale și neconvenționale, cum ar fi Sala Patria, Cartierul Bartolomeu-Avantgarden 3, Piațeta Brassai, Mall AFI, Biserica Neagră, precum și în „celebra” de-acum Piață Sf. Ioan (în spatele Complexului hotelier ARO). De reținut că intrarea este liberă în continuare la toate spectacolele.

 

Iată programul complet ce ne-a fost comunicat de colaboratorii noștri de specialitate, Iosif Trif, Cecilia Maria Toma și Diana Flavia Stegaru.

Sala Patria

3 septembrie, ora 19.00 – Recital al Orchestrei și Corului Forţelor Terestre ale SUA staţionate în Europa.

Biserica Neagră

4 septembrie, ora 18.00 – Organ Nights: Concert – Eckart Schlandt (Braşov).

 

Avantgarden 3

9 septembrie, ora 19.00 – Recital Cvartetul Unissono (Filarmonica Braşov)

 

Piața Sf. Ioan

10 septembrie ora 18.00 – Gală de balet. Cu prilejul Forumului Orașelor Verzi, ce se va desfășura la Brașov în perioada 6-12 septembrie 2021, Opera Brașov oferă vineri, 10 septembrie 2021, Regalul „Fantezie în pași de dans”. „Gala își propune să ofere  publicului larg un crâmpei din activitatea din spatele scenei; Opera Brașov are incluse în programul artistic anual și lecții de balet adecvate vârstei copiilor, iar cu ocazia acestui eveniment în aer liber, veți putea cunoaște stimați spectatori aspecte mai puțin vizibile din munca noastră. În compania Operei Brașov sunt balerini noi, pe care nu i-am prezentat încă, live, publicului. Și nu în ultimul rând, prin această Gală ne dorim să susținem tineri dansatori din România, care vor avea ocazia să se antreneze cu noi și să danseze în cadrul acestui eveniment”, afirmă coregraful Alexandru Fotescu. „Fantezie în pași de dans” ne va purta prin universul atât de divers al dansului, de la cel clasic, contemporan, ajungând până la cel neoclasic. Totul pornește de la o prezentare a studiilor de balet, „încălzirea” pe care o fac dansatorii înainte de fiecare repetiție sau spectacol. Între momentele ce vor fi oferite de balerinii noștri se regăsesc și părți din „Anotimpurile”, pe muzică de A. Vivaldi și A. Piazzolla, ce a avut premiera în luna aprilie 2021(online), spectacol ce îl vom prezenta, în sală, cu public, de această dată, pe 25 septembrie 2021.
Gala va fi susținută de soliștii și ansamblul de balet al Operei Brașov. Invitați speciali de la Liceul de Coregrafie „Floria Capsali” și Academia „Dance Planet” din București vor fi Sofia Constantin, Ema Stoian și Alexandru Constantin. Cântă: Anca Pârlea, violonistă în Orchestra Operei Brașov, și Bogdan Mirică, artist liric în Corul Operei Brașov. La pian, acompaniază Lioara Frățilă. Prezentarea evenimentului va fi făcută de Simona Manole. Coregrafia este semnată de Valentina Mirică, Oana Ioniță și Alexandru Fotescu. Regia  de scenă: Silvia Papadopoulos.

Biserica Neagră

11 septembrie ora 18.00 – Organ Nights, Concert: Clasa de orgă a Facultăţii de Muzică Braşov, coordonator Steffen Schlandt. Protagoniste Geanina Sălăgean (Bucureşti) și Iulia Reitu (Ploieşti).

Piața Sf. Ioan

11 septembrie ora 19.00 – După spectacolul de mare succes al Operei Brașov intitulat ,,Femeia, eterna poveste”, care l-a avut la pupitru ca invitat special pe dirijorul Andrei Tudor (București), urmează Gala Extraordinară ”Amore all’Opera” Cei mai cunoscuți soliști împreună cu Orchestra și Corul au pregătit un program muzical de excepție, ce cuprinde pagini din marea literatură lirică universală, arii, duete și chiar sextete memorabile din operele „Răpirea din serai”, „Nunta lui Figaro” de W.A. Mozart, „La Bohème”, „La Rondine” de G. Puccini, „Il Trovatore”, „Vecerniile siciliene”, „Rigoletto” de G. Verdi, „Lʼitaliana in Algeri” de G. Rossini, „Pescuitorii de perle”, „Carmen” de G. Bizet, „Faust” de Ch. Gounod, „Lakmé” de L. Delibes, „Rusalka” de A. Dvořák, „Lucia di Lammermoor” și „Elixirul dragostei” de G. Donizetti.

Pe scena din Piața Sf. Ioan vor evolua  apreciații soliști Carmen Topciu, Anda Pop, Valentina Mărgăraș, Adrian Mărcan, Mihai Irimia, Alexandru Aghenie, Liviu Iftene, Nicoleta Chirilă, Valentin Marele, Lăcrămioara Schuller, Asineta Răducan, Marian Rește, Mădălina Bourceanu, Ștefan Schuller, Sonia Hazarian, Dan Popescu, Maria Catrina, Corina Klein, Cristina Roșu. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Mircea Holiartoc. Prezentarea evenimentului va fi făcută de baritonul Lorand Cristian. Dirijor cor: Dragoș-Mihai Cohal. Regie scenă: Dan Antipa.

 

Festivalul Zilelor Culturale Maghiare din Braşov „Ţara Bârsei”, ediţia a XI-a

Piaţa Sf. Ioan

12 septembrie, ora 19.00 – Festivalul Zilelor Culturale Maghiare din Braşov “Ţara Bârsei”, ediţia a XI-a 2021: Koszika & The Hotshots – Transylvanian Tales împreună cu Orchestra Filarmonicii Brașov.

13 septembrie, ora 19.00 – Festivalul Zilelor Culturale Maghiare din Braşov “Ţara Bârsei”, ediţia a XI-a 2021: Zürös Banda

14 septembrie, ora 19.00 – Festivalul Zilelor Culturale Maghiare din Braşov “Ţara Bârsei”, ediţia a XI-a 2021: Barabas Lorinc Quartet.

 

 

15 septembrie, ora 18.00 – Festivalul Zilelor Culturale Maghiare din Braşov „Ţara Bârsei”, ediţia a XI-a 2021: Adam Moser. ora 19:30: David Klezmer Band.

Biserica Neagră

18 septembrie, ora 18.00: Organ Nights, Concert – Domenico Severin (Franţa).

 

Sala Patria

20 septembrie, ora 19.00 – Orchestra de Tineret București, Dirijor maestrul Cristian Mandeal

 

Săptămâna Muzicii Croate

 

Evenimentul va fi realizat în colaborare cu Ministerul Culturii al Republicii Croaţia, orașul Zagreb și Platform for Culture.

Piaţa Sf. Ioan

20 septembrie, ora 19.00 – Săptămâna Muzicii Croate: jaz cu Elvis Stanic Group.

Sala Patria

21 septembrie, ora 19.00 – Gaudeamus Quartet Filarmonica Brașov®: Sărbătorirea a 35 de ani de activitate artistică

Bastionul Ţesătorilor

21 septembrie, ora 19.00 – Recital de vioară și pian: Florin Ionescu-Galaţi și Corina Ibănescu

Piaţa Sf. Ioan

22 septembrie, ora 19.00 – Săptămâna Muzicii Croate: Concerte de jaz Saxophone Quartet Papandopulo, Zvjezdan Ružić Sextet.

23 septembrie, ora 19.00 – Săptămâna Muzicii Croate: Quartet Papandopulo

Biserica Neagră

25 septembrie, ora 18.00 – Organ Nights, concert – Brita & Jürg Falch-Leutert (Sibiu).

000

…Cam acestea ar fi propunerile organizatorilor pentru a treia parte a Stagiunii muzicale estivale 2021. Este o ofertă generoasă, interesantă, menită să satisfacă gusturi și preferințe dintre cele mai diverse. Iar spre sfârșitul lunii urmează evenimentul mult așteptat de „melomanii profesioniști”, ca să zicem așa: Deschiderea Stagiunii la Operă și Filarmonică. Subiect asupra căruia vom reveni.

Horia C. Deliu

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail