Echipa de fotbal Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a câştigat cu scorul de 2-0 (0-0) partida cu formaţia ŢSKA Sofia disputată, joi seara, pe Stadionul Bulgarska Armia din Sofia, în prima manşă a turului al doilea preliminar al Europa Conference League.
Considerată favorită la calificarea în faza următoare, formaţia bulgară a început în ofensivă meciul, reuşind să pună constant presiune pe defensiva echipei covăsnene. În aceste condiţii, antrenorul Liviu Ciobotariu a mizat pe contraatac, lucru care a făcut ca ocaziile mari şi golurile să aparţină formaţiei sale.
Marius Ştefănescu a fost jucătorul care a condus atacul celor de la Sepsi, reuşind să destabilizeze apărarea adversă de mai multe ori prin viteza sa. În minutul 17 a scăpat pe contraatac după o degajare a portarului Niczuly, însă pasa către Safranko, aflat într-o poziţie foarte bună, a fost imprecisă şi mingea a fost ulterior respinsă. Ştefănescu a centrat în minutul 35 dintr-o lovitură liberă, dar Bălaşa a trimis cu capul peste poartă din 6 metri.
Acelaşi Ştefănescu s-a mai aflat în două rânduri aproape de gol, dar portarul Gustavo Busatto a reuşit să se opună şuturilor sale (41 şi 45+2).
Alte două mari ocazii au fost ratate de Safranko (28), care nu a reuşit să profite de o bîlbâială a defensivei adverse, şi Cosmin Matei (29), cel care din poziţie singur cu portarul a ales să paseze la Păun în loc să şuteze, iar fundaşii au respins.
De partea cealaltă, formaţia bulgară, în ciuda unei posesii prelungite nu a reuşit să pună prea mult în pericol poarta lui Niczuly în prima repriză. Heinz (6 şi 20) şi Phaeton (16) au încercat să deschidă scorul, însă şuturile lor au fost fie respinse, fie nu au prins cadrul porţii. În minutul 27 Koch a prelungit o centrare până la Lindseth, însă acesta a trimis cu capul peste bara transversală.
Repriza secundă a avut aceeaşi desfăşurare, singura diferenţă fiind faptul că Sepsi a reuşit să fructifice două dintre ocaziile sale de gol, cu ajutorul portarului brazilian al formaţiei ŢSKA Sofia, Gustavo Busatto.
Tabela de marcaj s-a modificat prima oară în minutul 68, când Păun i-a pasat lui Varga, portarul Busatto a respins în faţă, iar mingea revenită la Păun a fost trimisă de acesta în plasă.
Golul al doilea a venit tot în urma unei erori a lui Gustavo Busatto, care a ieşit greşit din poartă şi a fost deposedat de Rondon (81). Acesta i-a pasat scurt lui Roland Varga, care a înscris de la aproximativ 25 de metri lateral stânga în poarta goală.
Partida se putea încheia cu o diferenţă şi mai mare de scor, însă Vitalie Damaşcan (88) şi Branislav Ninaj (89) au trimis în bară.
Singurele ocazii ale formaţiei ŢSKA Sofia în repriza secundă au fost semnate de Ivan Turiţov (59) şi Estrada (90+2).
Manşa secundă se va disputa la 3 august (ora 20:00), pe Arena Sepsi OSK din Sfântu Gheorghe.
ŢSKA Sofia – Sepsi OSK 2-0 (0-0)
Au marcat: Nicolae Păun (68), Roland Varga (81)
Sofia, Stadionul Bulgarska Armia
Europa Conference League – turul al doilea preliminar (prima manşă)
ŢSKA: 1. Gustavo Busatto – 22. Enes Mahmutovic, 4. Menno Koch (3. Sainey Sanyang 76), 13. Brayan Cordoba – 19. Ivan Turiţov (căpitan), 26. Marcelino Carreazo, 7. Jonathan Lindseth (8. Stanislav Şopov 76), 15. Thibaut Vion (10. Jirair Şagoian 75) – 14. Tobias Heintz – 11. Matthias Phaeton, 9. Duckens Nazon (29. Michael Estrada 66). Antrenor: Sasa Ilic.
Rezerve neutilizate: 12. Marin Orlinov, 25. Dimităr Evtimov – 6. Hristian Petrov, 16. Gheorghi Ciorbadjiski, 20. Asen Doncev, 23. Ilian Antonov, 24. Mark-Emilio Papazov.
Sepsi OSK: 33. Roland Niczuly (căpitan) – 77. Adnan Aganovic (82. Branislav Ninaj 57), 13. Denis Ciobotariu, 44. Mihai Bălaşa, 20. Andres Dumitrescu – 21. Isnik Alimi, 6. Nicolae Păun – 11. Marius Ştefănescu (9. Vitalie Damaşcan 84), 10. Cosmin Matei (97. Roland Varga 67), 8. Gheorghe Ion (22. Francisco Junior 84) – 18. Pavol Safranko (99. Mario Rondon 67). Antrenor: Liviu Ciobotariu.
Rezerve neutilizate: 1. Dinu Moldovan, 98. Hunor Botond Gedo – 17. Darius Oroian, , 25. Bogdan Oteliţă, 30. Akos Nistor, 59. Sherif Kallaku.
Arbitru: Jochem Kamphuis; arbitri asistenţi: Roy De Nas, Murat Kucukerbir; al patrulea oficial: Martin Perez (toţi din Olanda)
Delegat UEFA: Barbara Moschini (Italia); Observator UEFA pentru arbitri: Laszla Vagner (Ungaria)
Cartonaşe galbene: Vion (47), Mahmutovic (70), Şopov (89), Phaeton (90) / Alimi (26), Ion (37), Niczuly (90)
AGERPRES
Sursa foto: https://www.facebook.com/osksepsi