Sistemul de închiriere a bicicletelor Sepsi Bike, care a intrat luna aceasta în faza de testare la Sfântu Gheorghe, se bucură de succes, acestea fiind închiriate de aproape 1.000 de ori în decurs de zece zile, anunţă autorităţile locale.

„Sepsi Bike se bucură de succes încă din primele zile de funcţionare. Bicicletele au fost deja închiriate de aproape 1.000 de ori în primele 10 zile de la lansare, iar ziua cu cele mai multe închirieri – 134 – a fost duminică, 18 august. Pe sepsibike.ro s-au înregistrat deja peste 1.600 de conturi, dintre care peste 500 sunt clienţi activi”, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a Primăriei Sfântu Gheorghe.

Sistemul bike-sharing a fost implementat de Primăria Sfântu Gheorghe, în cadrul Planului de Mobilitate Urbană Durabilă finanţat din fonduri europene, cu scopul de a reduce nivelul de poluare prin folosirea mijloacelor de transport alternative.

Pe raza municipiului Sfântu Gheorghe sunt amplasate 16 staţii de închiriere automată, în care sunt disponibile deocamdată 100 din cele 230 de biciclete achiziţionate.

Serviciul de închiriere a bicicletelor este disponibil zilnic, între orele 06:00-22:00, iar după ora 22:00 se pot face doar retururi de biciclete în standurile de andocare din staţii.

Bicicletele pot fi folosite gratuit în primele 30 de minute, indiferent de numărul de utilizări zilnice. Pentru utilizarea bicicletei peste limita de 30 de minute se plătesc 2 lei de la minutul 31 şi până la minutul 90, un tarif de 4 lei de la minutul 91 şi până la minutul 150, respectiv 6 lei pentru fiecare oră începută după acest interval şi până la returnarea bicicletei.

În situaţia în care bicicleta nu este returnată după 24 de ore de la momentul închirierii, administratorii serviciului vor anunţa organele abilitate în vederea recuperării acesteia.

Pentru a putea folosi sistemul bike-sharing, utilizatorii trebuie să aibă cel puţin 14 ani împliniţi şi să îşi creeze un cont pe www.sepsibike.ro, completând datele personale solicitate.

După activarea contului, utilizatorul poate accesa bicicletele cu ajutorul aplicaţiei mobile GloBikes (disponibilă în Play Store şi App Store) fie prin scanarea codului QR al unei biciclete prezente în staţie, fie prin introducerea codului digital generat de aplicaţie.

Autorităţile locale au pus la dispoziţia cetăţenilor un Call Center, la numărul de telefon 0374451350 (număr cu tarif normal, disponibil zilnic între orele 06:00-22:00) pentru orice fel de probleme sau întrebări despre funcţionarea sistemului bike-sharing.

Oana Mălina Negrea/ AGERPRES

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail