Acţiune silvică finalizată cu amenzi şi confiscarea materialelor lemnoase
Potrivit unui comunicat de presă al I.G.P.R., în perioada 12.07 – 14.07.2011, în baza Planului Comun de Acţiune „SCUTUL PĂDURII 2011”, a avut loc o acţiune pentru prevenirea şi combaterea tăierilor ilegale de arbori din păduri şi a faptelor ilegale (asociate din exploatarea, circulaţia, depozitarea, prelucrarea primară şi comercializarea materialului lemnos), pe raza judeţelor Covasna şi Braşov.
Oamenii legii au verificat 11 societăţi comerciale, 2 ocoale silvice şi au efectuat 2 controale în fondul forestier. La această acţiune au participat ofiţeri din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române (I.G.P.R) – Direcţia de Ordine Publică – Serviciul Protecţia Fondului Forestier şi Piscicol, care au coordonat direct activităţile desfăşurate, poliţişti din cadrul Inspectoratelor Judeţene de Poliţie (I.P.J.) Covasna şi Braşov, Serviciul Regional de Poliţie Transporturi Braşov, precum şi specialişti silvici din cadrul Ministerului Mediului şi Pădurilor, Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi de Vânătoare (I.T.R.S.V.) Braşov, Ploieşti şi Vâlcea; comisari din cadrul Ministerului Finanţelor Publice – Garda Financiară Covasna, inspectori din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Covasna şi comisari din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu. Pe parcursul celor trei zile de acţiune, s-au constatat 7 infracţiuni şi, de asemenea, au fost aplicate 39 de contravenţii, în valoare totală de 221.700 lei.
Diferenţe între stocurile scriptice şi faptice
Spre exemplu, în judeţul nostru, în urma verificărilor efectuate la o societate comercială din oraşul Întorsura Buzăului, comparând stocurile scriptice de material lemnos cu cele faptice, s-a constatat o diferenţă în minus în ceea ce priveşte stocul faptic de materiale lemnoase de 133,46 mc diverse specii. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală.
În comuna Sita Buzăului, verificările efectuate la o societate comercială, prin compararea stocurilor scriptice de material lemnos cu cele faptice, au scos la iveală o diferenţă în plus de 81,651 mc cherestea răşinoase, deţinută fără documente legale de provenienţă. În cauză s-a dispus confiscarea materialului lemnos şi sancţionarea societăţii comerciale cu o amendă în valoare de 15.000 lei. În plus, un angajat din cadrul societăţii a fost sancţionat cu suma de 3.500 lei pentru nerespectarea prevederilor Legii 171/2010, privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice. Pentru neregulile constatate reprezentanţii Gărzii Naţionale de Mediu, Gărzii Financiare şi ai Inspectoratului Teritorial de Muncă au aplicat de asemenea 7 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 12.500 lei.
Şi la Zagon s-au găsit nereguli. La o societate comercială s-a descoperit o diferenţă în plus de 49,06 mc lemn rotund esenţă răşinoase, cantitate de material lemnos deţinută fără documente legale de provenienţă. S-a dispus confiscarea materialului lemnos, sancţionarea societăţii comerciale cu amendă în valoare de 15.000 lei, precum şi a unui administrator al societăţii, cu suma de 3.000 lei. Pentru neregulile constatate reprezentanţii Gărzii Naţionale de Mediu, Gărzii Financiare şi ai Inspectoratului Teritorial de Muncă au aplicat, de asemenea, 6 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 13.000 lei.
Acţiunile vor continua şi în perioada următoare, în vederea prevenirii şi combaterii ilegalităţilor silvice şi identificării persoanelor care se fac vinovate de tăierea şi exploatarea ilegală a materialelor lemnoase.
Ana Alina Costache