Satul Valea Zălanului – o localitate înființată de negustori brașoveni (în anul 1777) și locuită de o puternică comunitate românească, azi dispărută

Foto: Biserica „Buna Vestire” (ortodoxă) ridicată în anul 1976

Istoria satului Valea Zălanului, așezare atât de mediatizată în urma prezenței Regelui Charles al III-lea în localitate, este foarte puțin cunoscută. De aceea, consultând documentele păstrate în arhiva Centrului Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan”, instituție de cultură care funcționează în subordinea Episcopiei Ortodoxe a Covasnei și Harghitei, vom prezenta câteva repere monografice ale comunității românești din localitatea Valea Zălanului, comunitate care, de la înființarea localității, în anul 1777 și până aproape de sfârșitul secolului al XIX-lea, a reprezentat majoritatea locuitorilor satului.

Prima atestare documentară a localității Valea Zălanului este din anul 1777, când așezarea apare sub denumirea Glăjăria Zălanului ; Zalanpatak (Uveg-Csur). Mărturia documentară o constituie scrisoarea publicată în volumul Documente româneşti din Arhivele Braşovului, datată la 20 iulie 1777 din Glăjeria Zălanului. În scrisoare, negustorii brașoveni Toma Calfovici şi Dimitrie Pană confirmă că au primit de la Constantin Dan „190 punţ arsănicum şi o majă de braustain, care fac suma de 10 florini nemţeşti”, angajându-se că vor plăti în termen de patru săptămâni. În acelaşi an, Toma Calfovici motivează neexecutarea „poruncii” judelui de a se prezenta la Braşov „din pricina Glăjeriei de care nu se poate dezlipi, fără om în loc. A scris fratelui său Manole să meargă în locul său”. Din alt document aflăm că, negustorii braşoveni Toma şi Manole Calfovici erau proprietarii fabricii de sticlă sau ai „Glăjeriei” de la Valea Zălanului, în tovărăşie cu Dimitrie Pană şi fraţii Marcu. Această „glăjărie” (fabrică de sticlă) s-a construit pe domeniul familie Kalnoki.

Așadar, satul s-a constituit din muncitori români, cei mai mulți din zona Făgărașului, angajați la fabrica de sticlă (glăjărie sau hută) și din câțiva specialiști, veniți din unele țări europene. Românii erau recunoscuţi pentru priceperea lor la tăiatul lemnelor necesare fabricării sticlei. Pentru calitățile lor, produsele fabricii din Valea Zălanului erau apreciate. Aici au fost fabricate geamurile pentru catedrala „Sfântul Mihail” din Cluj-Napoca, precum şi cele de la Biserica Neagră din Braşov.

Potrivit datelor din conscripțiile confesionale și urbariale din perioada 1750-1855 și cele din recensămintele populației, desfășurate în anii 1850-1930, comunitatea românească din Valea Zălanului a numărat constant peste 100 de membri, cu un maxim demografic de 242 de persoane, în anul 1857.

Evenimentele istorice care au determinat scăderea dramatică a românilor din localitate, până aproape de dispariția totală, au fost Dictatul de la Viena, din toamna anului 1940 și scoaterea, în afara legii, a religiei greco-catolice, în anul 1948. Evoluția credincioșilor români greco-catolici din Valea Zălanului, este prezentată în tabelul următor:

Datele prezentate în recensămintele vremii reflectă  diferența dintre apartenența la etnia română și confesiunile ortodoxă și greco-catolică, românești:

Sursa: Recensămintele populației Transilvaniei între anii 1850-1941, publicate de Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, de un colectiv coordonat de prof. univ. dr. Traian Rotariu.

Informațiile cuprinse în recensăminte pot fi completate cu date referitoare la structura etnică și confesională a satului, cuprinse în alte surse laice și bisericești. În acest sens, redăm câteva exemple.

Dintr-o situaţie statistică întocmită în anul 1855, rezultă că la acea dată existau credincioşi greco-catolici români în mai multe localități din Scaunul Treiscaune printre care în Aita Seacă, 20 de familii și în Valea Zălanului, 30 de familii.

Berecz Gyula, în lucrarea sa dedicată învățământului din Treiscaune, apărută la Brașov, la sfârșitul secolului al XIX-lea, afirmă că românii reprezentau o pondere însemnată din totalul populației în multe localităţi ale comitatului. Menționăm doar o parte dintre acestea: Vâlcele (78,27 %), Micfalău (66,40 %), Dobolii de Jos (63,44 %), Araci (54,78 %), Boroşneul Mic-Valea Mare (53,02 %), Ariuşd (49,01 %), Valea Zălanului (48,45 %). În registrele parohiale de stare civilă, păstrate la Arhivele Naționale Covasna, sunt menționate nașterile, căsătoriile și decesele din parohia greco-catolică Aita Seacă, filia Valea Zălanului, din perioada 1854-1894.

Amplul proces de maghiarizare a românilor din Valea Zălanului și în toate localitățile etnic mixte din fostele scaune secuiești a început în secolul al XVIII-lea, s-a amplificat și diversificat după instaurarea regimului dualist austro-ungar, din anul 1867 și a continuat și în secolul al XX-lea. În acest sens, redăm câteva exemple:

Din conscripţia urbarială din 1820, aflăm că judele satului Valea Zălanului era Dragamér Mihálly, juraţii: Máris Joseff, Dragamér Simon, Szerbuj Demeter, Szerbuj Nika, Niko Nikuláj. Mai figurează şi iobagii: Nicolaus Nikuláj, Joannes Szirbuj, Joannes Drágamér, Georgius Drágamér, Demetrius Szirbuj, Michael Drágámér, Simon Drágamér, Georgius Bléga, Nicolaus Sztojka, pe domeniile lui Joann Kálnoki.

La începutul sec. al XX-lea, românul Mihail Suciu din Valea Zălanului, numai trecând la religia romano-catolică a fost admis ca plutonier jandarm, sub numele de Szöcs Mihály.

Procesul de maghiarizare a continuat și după Marea Unire de la 1 Decembrie 1918. Un tabel cuprinzând şapte locuitori români din Aita Seacă şi Valea Zălanului care au trecut la religiile reformată şi romano-catolică, întocmit în 4 aprilie 1934, la rubrica „motivele trecerii”, cuprinde menţiunea „presiunea de maghiarizare”.

Și în Valea Zălanului, instituțiile care au asigurat păstrarea identității românești au fost biserica greco-catolică și școala în limba română. La acestea se adaugă sprijinul primit din partea Mitropoliilor și Episcopiilor din Blaj, Sibiu și Miercurea Ciuc.

Din „Șematismul veneratului cler al archidiecesei metropolitane greco-catolice române de Alba-Iulia și Făgăraș pe anul Domnului 1900 de la Sfânta Unire” aflăm că filia Valea Zălanului, în anul 1854 aparținea de parohia greco-catolică Aita Seacă, iar până în 1887 a fost filie la parohia Baraolt, preot fiind Iuliu Boieriu. Potrivit sursei menționate, în anul 1900, în Valea Zălanului trăiau 205 credincioși români greco-catolici.

Foto: Biserica „Sfânta Treime” (greco-catolică), construită în anul 1895

Cu toate greutățile, românii din Valea Zălanului s-au străduit să asigure funcționarea, în localitate, a bisericii greco-catolice și a școlii confesionale românești. În 1895, documentele consemnează construirea bisericii din Valea Zălanului, cu hramul „Sfânta Treime”, în formă de corabie, aparținând de parohia greco-catolică Aita Seacă. Biserica, aflată în stare bună, era construită din lemn şi acoperită cu ţiglă. Pe „frontariu altarului” erau trei icoane, în turn un clopot şi avea cimitir propriu, ocrotind mormintele foştilor credincioşi.

În Fondul arhivistic Protopopiatul Greco – Catolic Odorhei, păstrat în Arhiva Centrului „Mitropolit Nicolae Colan” din Sf. Gheorghe, printre documentele referitoare la românii din Valea Zălanului am identificat solicitarea credincioșilor de a primi un sprijin pentru „ridicarea unei case parohiale” (1897) și cererile de ajutor pentru școală (1901) precum și „scutirea de plată a unei taxe de către biserică” (1905).

În perioada interbelică, în localitate a funcţionat şcoală mixtă cu secţie în limba română. În anul 1936, secţia cu predare în limba română a şcolii primare de stat a fost urmată de 32 de elevi din familiile: Preda, Blega, Farcaş, Barabaş, Crăciun, Cadar, Moruţa, Pustai.

Arhiva parohiei a fost distrusă în decursul vremii şi din păcate nu se poate reconstitui integral viaţa bisericească a românilor din Valea Zălanului. Din cronica parohiei Băţanii Mari, întocmită de pr. Ioan Garcea, aflăm că în data de 31 mai 1936, de Rusalii, s-a sfinţit un clopot şi o troiţă, donate de Şcoala normală din Buzău în prezenţa a peste 60 de elevi şi profesori de la această şcoală. Acest eveniment a făcut parte din proiectul din perioada interbelică de patronare a școlilor cu predare în limba română din fostele județe Ciuc, Odorhei și Trei Scaune de către școlile normale din cele 71 de județe ale României Mari.

În anii care au urmat Dictatului de la Viena, toți românii greco-catolici din Valea Zălanului au fost trecuți forțat la religia reformată, școala în limba română a fost desființată, troița primită de la Şcoala normală din Buzău a fost distrusă. A urmat scoaterea în afara legii a Bisericii Greco-Catolice în anul 1848 și instaurarea experimentului stalinist al Regiunii Autonome Maghiare.

Doar în anul 1976, prin grija preoților Ioan Cucu și Aurel Gugu, cu sprijinul epitropului Ștefan Fărcaș, pe locul vechii biserici greco-catolice care a căzut în urma unei furtuni, a fost înălţată actuala biserică ortodoxă, cu hramul „Buna Vestire”. Lăcașul a fost sfințit în anul 1976 de Mitropolitul Nicolae Mladin al Ardealului.

Foto: Arhiva Mesagerul de Covasna- Pelerinaj la Biserica „Buna Vestire ” din Valea Zălanului- martie 2019

După decembrie 1989, din inițiativa Ligii Cultural Creștine „Andrei Șaguna”, din Sfântu Gheorghe, a Protopopiatului Ortodox Sfântu Gheorghe, și a Asociației „Calea Neamului” din Brașov au fost organizate mai multe pelerinaje la parohiile ortodoxe din Vârghiș, Aita Seacă și Valea Zălanului și participări la Sfintele Liturghii.

După înființarea Episcopiei Ortodoxe a Covasnei și Harghitei, biserica ortodoxă din Valea Zălanului devine filie la Parohia Micfalău. În toamna anului 2007, din inițiativa și cu sprijinul Preasfințitului Ioan Selejan, Episcopul Covasnei și Harghitei, sunt executate lucrări de reparaţie la biserică, finalizate cu pictarea Sfântului lăcaș de către pictorii Prină Florin şi Niculina. De mare ajutor a fost famila epitropului Farcaş Imre şi a soţiei sale, Maria.

După sfințirea picturii bisericii în anul 2009, câțiva ani la rând, s-au oficiat sfinte liturghii la bisericile ortodoxe din Aita Seacă și Valea Zălanului, de către IPS Ioan cu participarea localnicilor cât şi a numeroși oaspeţi. De fiecare dată, au fost pomeniți eroii neamului, ctitorii și binefăcătorii acestor sfinte lăcaşuri.

Aceste momente emoționante s-au încheiat prin organizarea unor agape creştine la care au fost invitaţi toţi cei prezenţi. De menționat faptul că întâlnirile respective s-au desfăşurat sub semnul cinstirii Eroilor Neamului, dar şi a îndemnului la convieţuire armonioasă, „la pace, iubire şi respect reciproc” adresat de către ÎPS Ioan și consimțit de toți participanții, inclusiv de reprezentanții administrației publice locale.

Un episod de mare încărcătură sufletească l-a constituit participarea la Sfânta Liturghie ortodoxă, în anul 2010,  a peste 20 de bătrâni ai satului, români care nu mai vorbeau limba maternă, și care nu mai luaseră parte la slujbe în limba română de peste 50 de ani. Reîntâlnirea cu rugăciunile și cântările specifice bisericii strămoșești au mișcat sufletele participanților până la lacrimi.

În prezent, biserica din Valea Zălanului este filie a parohiei ortodoxe din Malnaș Băi. Prin grija vrednicului părinte paroh Serafim Susanu, cu binecuvântarea. P.S.Andrei, episcopul Covasnei și Harghitei, se oficiază Sfânta Liturghie, din două în două săptămâni în biserica din Valea Zălanului, cu participarea mai multor credincioși, majoritatea din Brașov. De menționat faptul că starea comunității românești din Valea Zălanului se regăsește și în alte 33 de localități din actualele județe Covasna și Harghita, așezări în care despre fostele comunități românești, azi dispărute, nu există nici o urmă materială, sau vreo inscripție care să menționeze existența bisericilor, caselor parohiale, cimitirelor și a altor proprietăți care au aparținut acestor comunități.

Dr. Ioan LĂCĂTUȘU

Citiți și articolele:  

„ Tabletă de suflet: Clopotul de la Valea Zălanului”:

https://mesageruldecovasna.ro/tableta-de-suflet-clopotul-de-la-valea-zalanului

„Fluturând steaguri pe rănile uitate ale Țării, reaprindem scânteile din cenușă”:

mesageruldecovasna.ro/fluturand-steaguri-pe-ranile-uitate-ale-tari-reaprindem-scanteile-din-cenusa/