La final de Brumărel, în fiecare an la dată neschimbată – anume pe 26 octombrie – este Sărbătoarea de Sâmedru, fiind cinstit Sf. Mare Mucenic Dumitru (Dimitrie), considerat vestitorul iernii, patronul spiritual al oierilor şi al recoltelor bogate.
Să precizăm că Biserica din Mărcuş are Hramul Sf. Dimitrie.
Izvorâtorul de mir
Sfântul pe care credincioşii îl serbează cu respect s-a născut, a crescut şi a trăit în Cetatea grecească Tesalonic, provenind din familia unui mare dregător, care nutrea adânc respect faţă de cele sfinte. Deşi era o perioadă tulbure în timpul împăraţilor Diocleţian şi Maximian Galeriu, cunoscuţi pentru prigoana creştinilor, el şi-a educat fiul întru dragoste faţă de Iisus.
Tânărul Dimitrie a manifestat de timpuriu multă înţelepciune, curaj şi abnegaţie, calităţi ce l-au ajutat să parcurgă repede ierarhia socială, devenind o importantă căpetenie militară.
Numai că fiind creştin declarat a avut multe de suferit din partea dictatorului Maximian, care l-a supus la umilinţe, cazne şi torturi spre a-l face să renunţe la convingerile sale religioase. Însă fără succes, Dimitrie declarându-se răspicat un adept al poveţelor Mântuitorului.
Până la urmă, din porunca împăratului soldaţii l-au ucis, străpungându-i trupul cu suliţele, fiind îngropat de cei apropiaţi cu evlavie. În mod miraculos, la scurtă vreme din mormânt au început să apară stropi de mir, săvârşindu-se vindecări mir
aculoase. De aceea Sfântul Mare Mucenic Dimitrie mai este cunoscut în popor şi ca Izvorâtorul de mir.
Patronul oierilor
De la Gheorghe Boricean, din Întorsura Buzăului, am aflat că în zonă există o legendă ce istoriseşte povestea a doi „sfinţi-fraţi”. Deşi se prăznuiesc în luni separate ale anului – în Prier, respectiv Brumărel – având semnificaţii diferite, totuşi se au ca fraţii buni. Primul se numeşte Sf. Gheorghe, şi are puterea de a înverzi natura, readucând păsările călătoare de peste mari şi ţări, confirmând sosirea primăverii. Celălalt este Sf. Dumitru, patronul ciobanilor şi al recoltelor bogate. El veştejeşte florile, frunzele, usucă iarba, încununând toamna arămie şi pregătind încet, încet, sosirea anotimpului hibernal.
„Moșii de toamnă”
Pe 26 octombrie se fac din nou slujbe de pomenire la biserică în amintirea celor dragi plecaţi pe lumea cealaltă. De asemenea, credincioşii se roagă pentru sănătatea lor şi a celor apropiaţi, făcând pomeni.
În lumea satului, astăzi sătenii se roagă şi pentru stabilitatea şi prosperitatea gospodăriilor, nădăjduind să aibă parte de recolte bogate, animale multe şi tefere. În spațiul românesc există 20 de zile dedicate „Moșilor”. Cuvântul „Moși” vine de fapt de la „strămoși” și se referă la persoanele trecute la cele veșnice. Cu acest apelativ sunt numiți nu doar morții, ci și principalele Sărbători ce le sunt consacrate, precum și pomenile făcute pentru ei.
Putem aminti cele mai însemnate evenimente legate de anotimpurile tradiționale: „Moșii de primăvară” (de Mucenici), „Moșii de vară” (în sâmbăta dinaintea Rusaliilor), „Moșii de toamnă” (în prima sâmbătă din luna noiembrie) și „Moșii de iarna” (în sâmbăta dinaintea Duminicii Lasatului Secului de carne).
Datini străvechi
În multe localităţi rurale de sub munte, din judeţul Covasna, am întâlnit de-a lungul ultimelor decenii felurite ritualuri marcate de intervalul ce a precedat Sărbătoarea de Sâmedru. Este vorba, în principal, de pregătirile ce se fac în fiecare casă pentru întâmpinarea sezonului rece, apoi sunt treburile specifice legate de coborârea turmelor spre gospodăriile proprietarilor, urmând ca oile să rămână peste iarnă în bătătura stăpânilor de drept.
Însă azi fiind mare Praznic nu se lucrează la câmp ori în bătătură, închinătorii merg la biserică şi dau pomeni pentru cinstirea morţilor. Împreună cu Sângiorz (Sf. Gheorghe), Sâmedru împarte Anul Păcurăresc în două anotimpuri simetrice: Vara Pastorală (între 23 aprilie – 26 octombrie), ce are ca miez al timpului Sărbătoarea de Sântilie (pe 20 iulie), şi Iarna Păstorească (intervalul 26 octombrie – 23 aprilie), cu perioade de apogeu la 16 ianuarie (Sânpetru de Iarnă).
Se mai spune că pe data de 26 octombrie este şi „Ziua soroacelor”. Adică momentul socotelilor pentru învoielile şi afacerile tocmite încă din primăvară, la Sângiorz. A venit, în sfârşit, ceasul lichidării datoriilor şi pricinilor de tot felul între cunoscuţi. Ca atare, momentul se cere onorat cu o masă îmbelşugată, stropită cu ţuică şi vin.
În lumea satului românesc au existat multe obiceiuri şi superstiţii legate de anumite sărbători, cum este şi cea de Sf. Dumitru, de aceea trebuie pe cât se poate respectate. „Fiindcă numai astfel nu se produce vreun necaz de boală, mai ales de lovituri. În plus oile, vitele sunt ferite de lupi şi urşi”, ne spunea o bătrână din Dobârlău, tanti Maria. Dânsa crede că după cum este vremea de Sâmedru, aşa va fi întregul sezon ce urmează. De va fi azi un timp rece şi potrivnic, urmează o iarnă grea. În schimb, dacă e soare şi-i călduţ afară, toamna va fi lungă şi frumoasă.
Un alt obicei străvechi, de data aceasta al ciobanilor, privitor tot la predicţiile meteo se referă la „Călcatul pe cojoc”. Ca atare, se pune în mijlocul oilor o sarică, un cojoc, vreun ţol gros. Dacă pune piciorul ori se aşează pe el mai întâi o mioară albă, e semn că iarna va mai uşoară. În cazul în care păşeşte o oaie neagră, următorul sezon o să fie aspru, cu zăpadă multă şi ger.
Românii din lumea satului nu au renunţat la datini, mai cu seam cei în etate le respectă riguros, la nivelul familiei, după posibilităţile existente făcându-se parastase, pomeni, slujbe, aducându-se ofrande celor trecuţi în lumea drepţilor.
„Focurile de Sâmedru”
După Sf. Dumitru, socotit după cum spuneam mai înainte patron spiritual al păstorilor (iar în judeţul Covasna sunt încă destui crescători de ovine) gospodarii îşi reduc treptat activitatea la câmp, la stână, bucurându-se de roade. Belşugul este marcat prin aprinderea aşa-numitelor „Focuri de Sâmedru”, obicei de sorginte păgână cu multe variante locale. Sunt focuri rituale ce se fac fie într-o poiană de la marginea satului, unde se adună lumea în jurul unui rug imens, fie la răscruce de drumuri importante.
Tinerii strâng lemne uscate şi paie, apoi aprind şi întreţin vâlvătaia, pentru truda lor primind la sfârşit colaci, fructe şi vin. De jur împrejurul flăcărilor cei prezenţi strigă: „Hai la Focul lui Sâmedru / Că mănâncă lupii iedul”.
După ce focul se stinge, fiecare participant ia acasă câte unul sau mai mulţi tăciuni. Naivii cred că aruncaţi în livadă, cărbunii aceia vor face ca pomii să fie sănătoşi şi să rodească şi în primăvara viitoare.
Legat de acest important eveniment religios să spunem că s-au păstrat până în zilele noastre o mulţime de obiceiuri şi datini interesante, regăsite şi în judeţul Covasna, mai ales în aşezările montane precum Breţcu, Voineşti, Dobârlău, Ţara Buzaielor.
Este o mândrie să amintim că se împlinesc tot astăzi nu mai puţin de 154 de ani de la zidirea Bisericii din Mărcuş, ce are Hramul Sf. Dimitrie. De asemenea, trebuie să specificăm faptul că un mare număr de concetăţeni îşi serbează Ziua onomastică.
Felicitări sărbătoriţilor !
Astăzi îşi sărbătoresc Ziua onomastică în România în jur de 340.000 de persoane, cei mai numeroşi fiind bărbaţii. Cam 285.500 dintre ei se numesc Dumitru, 5.400 – Dimitrie, cam 8.500 – Mitică, peste 1.250 – Dumitrache, cu variante precum Mituţ, Mitru şi altele.
Cele mai multe femei poartă prenumele sfânt Dumitra (circa 34.500), Dumitriţa (6.400), Dumitrica (396), Dumitrana (374) sau Demetra (325).
Le urăm multă sănătate, bucurie, împlinirea tuturor dorinţelor și tradiționalul „La Mulţi Ani!”
Horia C. Deliu
