Şapte obiective turistice, printre care un teren de minigolf, unul de sporturi extreme şi o bază de tratament, au fost realizate în staţiunea Şugaş-Băi printr-un proiect finanţat cu 6,6 milioane de lei din fonduri europene şi din bugetul local al municipiului Sfântu Gheorghe.

Viceprimarul Sztakics Eva a declarat ieri, pentru AGERPRES, că lucrările începute în toamna anului 2011 se apropie de finalizare, iar investiţiile realizate aici au transformat complet înfăţişarea acestei mici staţiuni aflate la numai zece kilometri de municipiul Sfântu Gheorghe.

„La sfârşitul lunii septembrie  vom termina toate lucrările, au mai rămas foarte puţine de făcut. Valoarea totală a proiectului a fost de 6,6 milioane de lei, iar o sumă substanţială, 3,7 milioane de lei, a fost asigurată de municipalitate, deoarece aceste obiective sunt generatoare de profit, iar în acest caz cel puţin 50% din cheltuielile eligibile trebuie suportate de beneficiar”, a declarat Sztakics Eva.

Din aceşti bani s-au realizat un teren de minigolf cu 18 piste, un teren de tenis, precum şi un teren pentru sporturi extreme, care cuprinde o rampă de racing pentru ciclişti, o plasă pentru căţărat, o trambulină pentru copii, un cablu de acrobaţie şi un teren artificial de escaladă.

De asemenea, au fost refăcute mofeta şi bazinul în aer liber, a fost reabilitată şi extinsă baza de tratament, care a fost dotată cu băi galvanice, aparate de kinetoterapie, electroterapie, magnetodoaflux, masaj, hidromasaj şi saună, iar în clădirea fostului restaurant a fost amenajat un spaţiu de agrement cu mese de tenis, aparate fitness şi diverse jocuri recreative.

Viceprimarul Tischler Ferenc a precizat că ultimele două obiective vor fi introduse în scurt timp în circuitul turistic, după ce va fi angajat personalul necesar. El a menţionat că întreaga bază de agrement a staţiunii, care mai include două pârtii de schi şi un parc aventura, vor fi administrate de o firmă înfiinţată de Primărie.

„Primăria nu poate face angajări, de aceea am înfiinţat o firmă care va prelua toate obiectivele de la Şugaş-Băi şi va putea angaja personalul necesar (…)O lună de zile vor mai funcţiona obiectivele de vară, deci până în octombrie, apoi le vom închide şi vom începe pregătirile la pârtiile de schi pentru sezonul de iarnă”, a declarat Tischler Ferenc.

Staţiunea Şugaş-Băi a fost gândită, în principal, ca o bază de agrement pentru locuitorii municipiului Sfântu Gheorghe şi zonele limitrofe, neexistând foarte multe locuri de cazare pentru turişti. Anul trecut, aici a fost deschis şi un centru spa cu două bazine, unul cu apă rece şi unul cu apă caldă, băi turceşti, saune finlandeze şi o sală de fitness, construit din fonduri europene prin proiectul „Drumul apelor minerale”.

Oana Mălina Negrea/AGERPRES

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail