Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Covasna a marcat astăzi, 3 aprilie, împlinirea a 176 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române.

Cu acest prrilej, la sediul instituției  a avut loc avansarea înainte de termen a unui ofițer și a șase subofițeri, ca recunoaștere a profesionalismului și implicării de care au dat dovadă pe timpul îndeplinirii misiunilor, se menționează  în comunicatul de presă transmis către Mesagerul de Covasna. 

Potrivit sursei citate, pentru a celebra acest moment aniversar, cadrele Inspectoratului de Jandarmi Județean Covasna au organizat și desfășurat o serie de activități dedicate atât personalului, cât și comunității. Printre acestea s-au numărat: Cupa unității la minifotbal, concurs de tenis cu piciorul, acțiuni de donare de sânge, concurs de șah dedicat tinerilor, concursul „Din Istoria Jandarmeriei Române”, precum și activități interactive adresate celor mai mici membri ai comunității.

Cu acest prilej, domnul colonel Marius Pintilii a adresat mulțumiri întregului personal pentru efortul depus, profesionalismul și devotamentul manifestate în îndeplinirea misiunilor.

„Felicitări tuturor și respect pentru munca desfășurată în slujba comunității!”, atransmis conducerea Jandarmeriei Covasna.

mesageruldecovasna.ro

Sursa foto: 

 

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail