În perioada dedicată Săptămânii Naționale a Siguranței Rutiere, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Covasna desfășoară acțiuni susținute menite să reducă riscul rutier în rândul tuturor categoriilor de participanți la trafic.
Protejarea vieții și siguranța rutieră reprezintă priorități în activitatea poliției, iar în această săptămână, demersurile pentru creșterea gradului de conștientizare a pericolelor din trafic au fost intensificate.
Pe lângă activitățile preventive și de control desfășurate în trafic, polițiștii de la structurile de analiză și prevenire a criminalității, precum și cei de la siguranță școlară, se implică activ în campanii de informare și educație rutieră în rândul elevilor din unitățile de învățământ preuniversitar.
În cadrul acestor întâlniri, sunt abordate teme adaptate vârstei și nivelului de înțelegere al elevilor, cu scopul de a le forma o conduită responsabilă în calitate de pietoni, bicicliști sau pasageri. Polițiștii subliniază importanța respectării regulilor de circulație și a utilizării corecte a echipamentelor de protecție, cum ar fi centura de siguranță sau casca de protecție la bicicletă.
Totodată, în cadrul activităților din teren, polițiștii acționează pentru combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere: viteza excesivă, neacordarea de prioritate, conducerea sub influența alcoolului sau a substanțelor interzise și neatenția în trafic.
Inspectoratul de Poliție Județean Covasna reamintește tuturor participanților la trafic că siguranța rutieră este o responsabilitate comună. Printr-un comportament preventiv și prin respectarea regulilor de circulație, fiecare dintre noi poate contribui la salvarea de vieți.
IPJ Covasna- Compartimentul Relații Publice
Sursa foto: https://www.facebook.com/IPJCOVASNA?locale=ro_RO