„În dar ați primit, în dar să dați” spune o veche și profundă învățătură creștinească. Aceste cuvinte simple, dar pline de greutate, ne reamintesc că cele mai de preț daruri ale vieții, de la iubire și compasiune, până la cunoaștere și înțelepciune, nu ne aparțin doar nouă, ci ne-au fost încredințate pentru a le împărtăși cu ceilalți. După acest principiu biblic fundamental pare să se fi ghidat dr. Ioan Lăcătușu, în deceniile de activitate desfășurată pe meleagurile covăsnene. Ajuns la pragul rodnic al celor 79 de toamne, domnia sa pășește cu noblețe spre anotimpul marilor recunoșteri, lăsând în urmă o moștenire culturală de neprețuit.
Un om care își lasă amprenta asupra unei comunități va avea parte, la un moment dat, de cele mai frumoase semne ale recunoștinței: prietenie, gânduri bune și mărturii venite din partea celor care l-au admirat și prețuit. Pentru că acolo unde este sădită, cu înțelepciune și blândețe, sămânța încrederii, mai devreme sau mai târziu, apar roadele.
Cartea omagială „Portret în cuvinte și imagini – Ioan Lăcătușu la 79 de ani”, prilejuită de venerabila aniversare, este o mărturie despre această latură atât de frumoasă și binecuvântată a relațiilor interumane. Este o carte despre iubire și prețuire, despre recunoștință și mulțumire, dar mai ales despre acele legături care rămân trainice dincolo de timp. Familia, prietenii, personalități din mediul academic, ierarhi sau slujitori ai Bisericii, cercetători, scriitori, jurnaliști, dar și tineri care au primit atenția, încurajarea și sprijinul domnului Ioan Lăcătușu, s-au întâlnit, simbolic, între paginile acestei cărți de suflet. Fiecare a așezat acolo câte ceva din ceea ce a primit: un gând, o emoție, o amintire, o întâmplare, o mărturisire de recunoștință.
Dincolo de reverberațiile pe care acest moment le are în sufletul fiecăruia, vă propun un scurt bilanț al rodnicei activități desfășurate pe aceste meleaguri, așa cum a fost ea reflectată în paginile publicației Mesagerul de Covasna, un ecou firesc ce a însoțit propunerea de primire ca membru corespondent al Academiei.
„Dr. Ioan Lăcătușu este o personalitate cunoscută ca arhivist, sociolog, istoric, cercetător al istoriei și culturii românești din Arcul Intracarpatic, fondator al unor instituții și asociații culturale românești și unul dintre liderii societății civile românești din județele Covasna, Harghita și Mureș. Este autor a peste 30 volume de istorie, sociologie, demografie, etnografie și publicistică; editor, îngrijitor și coordonator a peste 150 de volume şi publicaţii, autor a 250 de studii publicate în reviste de specialitate și volume colective, a peste 2.000 de articole apărute în presa locală, regională și națională și a 230 de interviuri apărute în presa scrisă, la posturi de radio și televiziune, din țară și străinătate. Ioan Lăcătușu este fondatorul Centrului European de Studii Covasna-Harghita, asociație cultural-științifică care, din anul 2018, funcționează sub egida Academiei Române.”
Poate că unul dintre cele mai frumoase daruri pe care le poate primi un om este să descopere că ceea ce a lăsat în urma sa continuă să fie prețuit, că gesturile sale nu s-au risipit, că vorbele au fost ascultate, că timpul dăruit celorlalți nu a trecut fără rost. Premiile, diplomele, disticțiile își au rostul lor, dar, oricât de importante ar fi, nu pot înlocui căldura unei îmbrățișări, sinceritatea unei strângeri de mână, mângâierea unei priviri sau un cuvânt bun spus la timpul potrivit. Și poate că tocmai aceste lucruri simple rămân cel mai adânc în memoria unui om, desăvârșind într-un mod atât de firesc rostul de A FI, mai ales atunci când boala, vârsta sau neputințele își fac loc în viața de zi cu zi.
La aniversarea celor 79 de ani, dr. Ioan Lăcătușu și-a surprins apropiații cu acea minte sclipitoare și cu o neobosită dorință de a iniția noi demersuri. A povestit cu același entuziasm despre întâmplări, despre drumuri și prieteni de-o viață, dar mai ales despre acele momente în care, împreună cu alții, a încercat să obțină ceva merituos și durabil pentru comunitatea românească din județul Covasna. Sunt multe decenii de când destinul său este legat de orașul Sfântu Gheorghe. În toți acești ani a adunat documente și cărți, a inițiat un număr impresionant de proiecte, a înființat instituții, dar cea mai vie și mai trainică dintre toate, s-a dovedit a fi prietenia care s-a concetizat în jurul acelorași valori.
Înființarea Centrului Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan” a fost, fără îndoială, una din pietrele de temelie ale acestei activități memorabile. În jurul lui s-au construit, în timp, numeroase inițiative culturale, istorice, de cercetare, acțiuni de promovare și susținere a identității românești, proiecte cărora dr. Lăcătușu le-a dedicat întreaga viață. Dar, poate, adevărata măsură a unei astfel de activități nu se află doar în ceea ce poate fi inventariat: în numărul de cărți, proiecte, conferințe, documente adunate sau instituții, ci în oamenii care au crescut profesional în jurul acestor proiecte.
Există o „pepinieră” nevăzută în fiecare comunitate. Acei tineri care au fost încurajați să-și caute propriul drum. Oameni care, la început de carieră, au avut nevoie de cineva care să le spună că pot, că efortul lor merită, că ideile lor contează, iar pentru mulți dintre aceștia, întâlnirea cu dr.Lăcătușu și implicarea lor în proiectele Centrului Ecleziastic a însemnat această șansă. Poate că aici se află una dintre cele mai frumoase definiții ale rostului intelectualului într-o societate care își pierde, într-un mod nedrept și tumultos, valorile.
Intelectualul nu este doar omul care știe, care cercetează, care scrie. El este și cel care înțelege că ceea ce a primit trebuie dat mai departe. Un intelectual adevărat nu construiește doar pentru timpul său, ci încearcă să lase în urmă oameni capabili să ducă mai departe ceea ce a început. Îi învață pe cei cu care colaborează să gândească, să nu uite, să nu renunțe, și, mai ales, să înțeleagă că binele unei comunități se construiește prin perseverență, responsabilitate, prin dăruire dar și prin unitate. De aceea, cartea omagială și întâlnirea prilejuită de această aniversare, într-un cadru pitoresc și restrâns, au fost mai mult decât o sărbătoare a unui om și mai mult decât semnul unor prietenii care au rezistat timpului. A fost un moment de recunoștință, de apreciere, dar și unul de reflecție. Un prilej de a ne întreba fiecare ce lăsăm în urma noastră? Ce rămâne după ce trec anii, după ce se sting aplauzele, după ce diplomele și distincțiile își pierd strălucirea? Ce rămâne dintr-un om atunci când timpul începe să așeze peste lucruri, uitarea? Rămân amintirile, poate și oamenii. Râmân cei pe care i-ai ajutat cândva, Cei cărora le-ai deschis o ușă. Cei pe care i-ai încurajat atunci când nu aveau încredere, nu știau pe ce drum să apuce. Rămân și cărțile, desigur, instituțiile, proiectele și documetele, dar mai ales felul în care toate acestea au schimbat, cât de puțin, viața celor din jur. Dincolo de cuvinte, rămân întotdeauna faptele să vorbească despre trecerea omului prin lume, Și, uneori, cele mai frumoase urme nu sunt cele pe care le lăsăm noi în urmă, ci cele pe care le descoperim, cu emoție, în sufletele celor cu care ne-am întâlnit pe drum.
Din multitudinea de mesaje, extrem de frumoase și emoționante, pe care le-am văzut răsfăind cu sfială cartea, m-am oprit la unul care este cel mai grăitor și atotcuprinzător. Reprezintă un simbol al prieteniei, al aprecierii și al durabilității dintre doi titani ai românismului pe care-i leagă o binecuvântată și ziditoare colaborare. Este vorba despre primul episcop al Episcopiei Covasnei și Harghitei – Ioan Selejan, (1994- 2014) astăzi ÎPS Ioan, Mitropolit al Banatului. Un Om de lumină care are smerenia de a recunoaște în celălalt, darurile cu care a fost înzestrat, valoarea și misiunea nobilă ce i s-a dat.
„Ducând mereu povara Cărții și a Neamului,
Omenia și bunul simț și-au făcut sălaș în inima celui căruia azi, mulți români din țară și dincole de fruntariile ei, îi urează îndelungată înzilire.
Domnule profesor, Ioan Lăcătușu și iubit frate în Hristos, ați trecut Carpații în tinerețe, acum rog pe Bunul Dumnezeu să mai întârzie marea trecere, să îngăduiesă mai zăboviți încă mulți ani printre cei ce vă iubesc și vă prețuiesc.
Un frate, de la cea mai de vest brazdă a pământului românesc,
Ioan, de o vreme strămutat în Banat.”
***
Închei semnul meu de apreciere, asigurându-vă de recunoștința mea pentru impulsul decisiv pe care mi l-ați dat în propria formare. Acea provocare caldă, dar fermă, de a cerceta și a scrie Monografia Bisericii Ortodoxe din Mărtănușul Covasnei. A fost mai mult decât o temă de studiu. A fost un act de încredere care m-a făcut să-mi depășesc limitele, să înțeleg valoarea cuvântului scris și așezat în slujba comunității. Asemeni mie, mulți tineri au găsit în d-voastră un vector de energie și inspirație. Cu entuziasm, răbdare, perseverență și blândețe, ne-ați transformat din simpli spectator ai istoriei, în cronicarii ei, predând astfel, nu doar ștafeta unei noi generații, ci și o lecție a dăruirii și continuității. Iar toate astea, nu au cum să se uite!
Ani senini și buni sub semnul blândei toamne a vieții!
Mihaela Aionesei
