Un atelier dedicat temei ariilor naturale protejate are loc astăzi, 19 ianuarie, la ora 15.00, online, dedicat cadrelor didactice care predau la ciclul preșcolar, în cadrul proiectului „România de poveste”, derulat de Asociația OvidiuRO.
Atelierul se va desfășura la ora 15.00, invitată fiind cu Andreia Petcu, de la Asociația „Learning by Teaching”. Discuțiile, conduse de invitată și reprezentanții OvidiuRo, vor viza ariile naturale protejate din țara noastră, cu accent pe conservarea râsului, și se vor dezvolta propuneri de activități pentru lucrul cu cei mici la grădiniță și la școală, au transmis reprezentanții Asociației OvidiuRO.
Pentru a vă înscrie în proiectul România de Poveste, cadrele didactice trebuie să își creeze un cont online, accesând https://www.ovid.ro/contul-meu/ și să bifeze căsuța/butonul cu România de Poveste.
Pentru a primi link-ul de participare la atelierul de astăzi: „Arii naturale protejate”, cadrele didactice trebuie să se înscrie accesând https://us06web.zoom.us/webinar/register/WN_pmM0WcikSYuTkLwXA2M_qQ și folosind aceeași adresă de e-mail pe care au folosit-o la crearea contului de pe www.ovid.ro.
Proiectul România de Poveste, este desfășurat de Asociația OvidiuRO, în parteneriat cu Asociația Learning by Teaching, susținut de Raiffeisen Bank România și cuprinde, potrivit organizatorilor, o serie de ateliere lunare, prin care se explorează împreună cu specialiști și practicieni modalități de învățare și dezvoltare cognitivă a copiilor, domeniile știință, tehnologie, inginerie, artă și matematică (S.T.E.A.M.).
Proiectul se desfășoară în perioada octombrie 2022 – mai 2023.
Ana CIORICI COSTACHE
Foto: www.ovidro.ro