„Dimitrie Gusti a făcut din sociologie o ştiinţă de teren, nu de fotoliu”, spunea Constantin Bălăceanu Stolnici despre Gusti, la 25 octombrie 2015, în cadrul unei sesiuni dedicate sociologului. Dimitrie Gusti, fondator al Muzeului Satului din Bucureşti şi creator al Şcolii sociologice de la Bucureşti, a iniţiat conceptele de monografie sociologică (rurală), teorie a voinţei sociale, teoria cadrelor şi manifestărilor, legea paralelismului sociologic etc. De asemenea, a avut contribuţii importante la cristalizarea sociologiei ca ştiinţă şi a promovat principiul interdisciplinarităţii în abordarea ştiinţelor umaniste în secolul XX.
„Dimitrie Gusti abordează relaţiile dintre statistică şi sociologie în lumina principiului de interdisciplinaritate pe care îşi propune să-l promoveze în şi prin conceptul său de monografie sociologică”, arăta sociologul Alexandru Bărbat în volumul „Dimitrie Gusti – Studii critice” (1980).
La rândul său, contemporanul lui Gusti, Traian Herseni, spunea că „Profesorul D. Gusti nu este autorul unui sistem disparat de sociologie, etică şi politică, ci al unui singur sistem despre întreaga realitate socială, sistem unitar, în care cele trei ştiinţe corespund unor perspective necesare pentru lămurirea completă a obiectului comun”, se arată în „Revista de statistică, INFO INS” (seria Centenar 2018 – nr. 5, octombrie 2017).
Născut la 13 februarie 1880, la Iaşi, Dimitrie Gusti şi-a început studiile universitare în 1898 la prima universitate românească, în acelaşi oraş, iar după un an de studii de filosofie şi-a continuat studiile universitare la Berlin şi Leipzig. În 1904 şi-a obţinut titlul de doctor cu teza intitulată „Egoism şi altruism. Asupra motivării sociologice a voinţei practice”, scrie „Revista de statistică, INFO INS” (2017).
În 1910, Dimitrie Gusti a devenit profesor la Universitatea din Iaşi, unde a predat etica şi sociologia. În 1920 a devenit profesor la Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Litere, fiind titular al cursului de Etică şi Estetică, mai scrie sursa citată.
A avut o bogată activitate în cadrul Academiei Române, fiind membru al instituţiei din 1919, vicepreşedinte (1923-1925; 1943-1944), preşedinte (1944-1946), preşedinte al secţiunii Istorie a Academiei Române (1935-1938).
A deţinut şi funcţii publice, fiind ministru al Instrucţiunii Publice, Cultelor şi Artelor în perioada 1932-1933.
Foto: (c) SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO – Vernisajul expoziţiei de costum tradiţional „Un veac de frumuseţe”, organizată la Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”; 26 iulie 2018
Considerat unanim drept întemeietorul Şcolii sociologice de la Bucureşti („Şcoala monografică”) şi având contribuţii semnificative la dezvoltarea sociologiei ca ştiinţă în România, Dimitrie Gusti a reuşit să strângă în jurul său o serie de personalităţi precum: Mircea Vulcănescu, cel care a elaborat fundamentele teoretice ale sistemului sociologic; H. H. Stahl, sociolog remarcabil, care şi-a sintetizat cercetările în lucrarea „Contribuţii la studiul satelor devălmaşe din ţinutul Vrancei”, 1957; Traian Herseni, autor al unor lucrări şi sinteze teoretice deosebite); Anton Golopenţia, Constantin Brăiloiu, Mihai Pop, Leon Topa, Pompiliu Caraion etc, mai scrie Revista de statistică citată.
A fost, de asemenea, preşedintele Comisiei de Recensământ din 1930. În 1939, a obţinut legiferarea serviciului social, prin care se instituţionaliza, pentru prima oară în lume, cercetarea sociologică, îmbinată cu acţiunea socială practică şi cu pedagogia socială. De altfel, una dintre tezele sale principale era aceea că nu poate exista cercetare ştiinţifică fără aplicaţie practică. Dimitrie Gusti însuşi rezuma această perspectivă asupra rolului sociologiei, în lucrarea sa din 1934, „Sociologia militans, introducere în sociologia politică”: „Când am plecat în străinătate, în preajma vârstei de 19 ani, îmi aveam planul de lucru destul de precis tras. Înţelesesem încă de atunci, cu o intuiţie care s-a verificat exactă, că, dacă dezvoltarea ştiinţifică a ultimilor ani făcuse să crească puterea omului asupra naturii… ştiinţa nu făcuse încă progrese corespunzătoare în puterea ei asupra oamenilor şi a societăţii… Cu avântul tinereţii şi cu o pornire de iluminat, mi-am închinat întreaga muncă cercetării ştiinţelor care se ocupau cu socialul”.
De numele lui se leagă şi întemeierea, în 1936, a Muzeului Satului din Bucureşti, conceput ca o oglindă a civilizaţiei tradiţionale româneşti. Crearea Muzeului Satului este rodul unor cercetări intense şi susţinute, teoretice şi de teren, a unor experimente muzeografice, de peste un deceniu, coordonate de Dimitrie Gusti. În acest demers complex de cercetare, Gusti a organizat, între 1925 şi 1935, cu specialişti din diverse domenii (sociologi, etnografi, folclorişti, geografi, statisticieni, medici) şi cu studenţii săi, campanii de cercetări monografice, cu caracter interdisciplinar, într-un număr mare de sate, scrie https://muzeul-satului.ro.
Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO – Manifestare organizată la Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”; 24 iunie 2019
În acelaşi palmares al contribuţiilor la dezvoltarea sociologiei ca ştiinţă în România, se adaugă şi o serie de titulaturi precum: fondarea şi conducerea Asociaţiei pentru ştiinţa şi reforma socială (1919-1921), Institutul Social Român (1921-1939), revistelor „Arhiva pentru ştiinţa şi reforma socială” (1919-1943) şi „Sociologie românească” (1936-1944).
În 1933 a contribuit la înfiinţarea Clubului Statisticienilor (denumit şi Corpul Tehnic al Statisticienilor) iar în 1937, la înfiinţarea Societăţii Române de Statistică, fiind primul preşedinte al instituţiei.
Gusti a fost preşedintele comitetului de Direcţie şi al Consiliului de Administraţie format, în vederea întocmirii „Enciclopediei României” (1938-1941), operă în patru volume, cu abordare multidisiplinară (date istorice, politice, sociologice şi economice).
Dintre lucrările sale amintim: „Introducere în cursul de Istoria filosofiei greceşti Etică şi sociologie” (1910); „Sociologia războiului” (1915); „Comunism, socialism, anarhism, sindicalism şi bolşevism. Clasificarea sistemelor privitoare la societatea viitoare” (1920); „Curs de sociologie” (1927); „Problema Federaţiei Statelor Europen” (1930); „Curs de sociologie generală”, – 3 părţi (1930-1934); „Sociologia monografică, ştiinţă a realizării sociale” (1934); „Sociologia militans – vol 1, Introducere în sociologia politică” (1934); „La Monographie et L’action Mono graphique en Roumanie” (1935); „Ştiinţa naţiunii” (1939), „La vie rurale en Roumanie” (1940); „Îndrumări pentru monografiile sociologice” (1940); „Problema sociologiei Sitem şi Metodă” (1940) etc.
Dimitrie Gusti a murit la 30 octombrie 1955, la Bucureşti.
AGERPRES
