Asociaţia Sportivă „Ciucaş” Întorsura Buzăului, Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni (Sf. Gheorghe) şi Liceul Teoretic „Mircea Eliade” din Întorsura Buzăului, în parteneriat cu Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Covasna, Asociaţia Culturală „Cetatea Dacică-Valea Zânelor” din Covasna şi Primăria Întorsura Buzăului, au organizat în data de 20.01.2019, în Sala de Sport „Valeriu Bularca” şi în Sala de Sport a Liceului Teoretic ”Mircea Eliade” din oraşul Întorsura Buzăului, competiţia sportivă „Cupa Unirii la Fotbal-Tenis”, Ediţia a IV-a.
„Cupa Unirii la Fotbal-Tenis” a fost organizată ca în fiecare an cu ocazia marcării zilei de 24 ianuarie, zi care aduce aminte de evenimentele petrecute în anul 1859, când a avut loc unirea Principatelor Ţara Românească şi Moldova, sub conducerea lui Alexandru Ioan Cuza.
Evenimentul din 20 ianuarie 2019, desfăşurat la Întorsura Buzăului, a cuprins pe lângă Turneul de fotbal-tenis, prin care s-a promovat tenisul de picior în rândul tinerilor şi adulţilor, ca activitate sportivă de petrecere a timpului liber cu beneficii asupra sănătăţii, şi acţiuni de informare şi culturale precum: Expoziţia foto-documentară „Marile bătălii ale Primului Război Mondial din trecătorile Carpaţilor de Curbură- Teledetecţie şi arheologie aeriană”, dedicată ”CENTENARULUI – România 1918-2018/ Sărbătorim împreună”; proiecţia filmului documentar „Tabla Buţii 1916”- după o poveste adevărată din Tranşeele Primului Război Mondial;şi Campania „Uniţi pentru viaţă!”, de sensibilizare a adulţilor, în special a părinţilor cu privire la importanţa protejării copiilor şi a familiei de efectele consumului de tutun, alcool, marihuana şi noi substanţe cu proprietăţi psihoactive (cunoscute sub denumirea de „etnobotanice”).
Turneul de fotbal-tenis pe echipe adresat amatorilor
La startul proiectului cultural-sportiv „Cupa Unirii la Fotbal-tenis”, Ediţia a IV-a, 20 ianuarie 2019, s-au înscris 8 echipe formate din tineri, vârstnici şi adulţi, cu vârste cuprinse între 13 ani (Neculae Vlad) şi 60 ani (Costel Iagăr).
Pentru derularea în bune condiţii a evenimentului sportiv, în regulamentul competiţiei au fost prevăzute meciuri pe sistemul 2 din 3 seturi. Echipele au fost împărţite în două grupe preliminare (A şi B), fiecare grupă fiind formată din 4 echipe. După meciurile jucate în faza grupelor, ocupantele primelor două poziţii în clasament s-au calificat în faza superioară a competiţiei. Echipele au fost următoarele:
- S.Ciucaş – formată din jucători de fotbal care au evoluat sau evoluează la echipa de fotbal cu acelaşi nume (Banciu Constantin, Despa Eduard şi Costel Iagăr).
- Hotel Clermont – formată din angajaţii acestei companii hoteliere din oraşul Covasna (Căşunean Vlad, Muntean Adrian, Olariu Ovidiu).
- ACSCR – formată din membrii şi colaboratori ai Asociaţiei Cultural-Ştiinţifice ”Carpaţii Răsăriteni” din Sf. Gheorghe (Marius Ursăciuc, Alexandru Cotologea, Marian Iordoc şi Szonda Lajos)
- MNCR – formată din angajaţi şi voluntari ai Muzeului Naţional al Carpaţilor Răsăriteni din Sfântu Gheorghe (Buzea Dan, Soare Marius, Moldovan George).
- ACCDVZ – este formată din membrii Asociaţiei Culturale Cetatea Dacică – Valea Zânelor, din localitatea Covasna (Vlad Adrian, Grecu Ion, Cimpoi Cristian).
- LTME – este formată din profesori şi foşti elevi ai Liceului Teoretic „Mircea Eliade” din oraşul Întorsura Buzăului (Chirilă Darius, Alin Lazăr, Stroie Bogdan).
- LTNB – Liceul Tehnologic ”Nicolae Bălcescu” din Întorsura Buzăului (Koşkodar Bogdan, Budicea Cosmin, Robert Budilean)
- CNCCS – formată din reprezentanţii CNC Consulting&Safety S.R.L. (Neculae Claudiu, Neculae Vlad şi Todoran Iulian).
Grupa A (Sala de Sport “Valeriu Bularca”) Grupa B (Sala de Sport “Mircea Eliade”)
A.S. CIUCAŞ MNCR
ACCDVZ Hotel CLERMONT
LTNB LTME
ACSCR CNC CS S.R.L.
Rezultatele ediţiei a treia a „Cupei Unirii” la fotbal-tenis au fost:
Grupa
A
|
Nume echipă | Rezultat | Grupa
B
|
Nume echipă | Rezultat | |
A1-A3
Ora: 10.00 |
LTNB
/ Ciucaş |
(5-21;
9-21) 0-2 |
B1-B3
Ora: 10.00 |
MNCR
/ LTME |
(21-16;
21-13) 2-0 |
|
A2-A4
Ora: 10.30 |
ACCDVZ
/ ACSCR |
(21-6;
21-9) 2-0 |
B2-B4
Ora: 10.30 |
CLERMONT
/ CNC CS S.R.L. |
(21-7;
21-12) 2-0 |
|
A1-A4
Ora: 11.00 |
Ciucaş
/ ACSCR |
(21-10;
21-7) 2-0 |
B1-B2
Ora: 11.00 |
MNCR
/ CLERMONT |
(12-21;
16-21) 0-2 |
|
A2-A3
Ora: 11.30 |
LTNB
/ ACCDVZ |
(13-21;
9-21) 0-2 |
B3-B4
Ora: 11.30 |
LTME
/ CNC CS S.R.L. |
(21-14;
21-14) 2-0 |
|
A3-A4
Ora: 12.00 |
LTNB
/ ACSCR |
(21-7;
23-21) 2-0 |
B2-B3
Ora: 12.00 |
CLERMONT
/ LTME |
(21-11;
21-12) 2-0 |
|
A1-A2
Ora: 12.30 |
Ciucaş
/ ACCDVZ |
(12-21;
13-21) 0-2 |
B1-B4
Ora: 12.30 |
MNCR
/ CNC CS S.R.L. |
(09-21;
21-14;24-22) 2-1 |
Semifinale:
- ACCDVZ – MNCR (24-22; 21-18): 2-0;
- AS CIUCAŞ – CLERMONT (12-21, 18-21): 0-2.
Finala mică:
- AS CIUCAŞ – MNCR (21-18, 21-8): 2-0.
Finala mare:
- CLERMONT – ACCDVZ (21-14; 21-16): 2-0.
Cele două finaliste CLERMONT şi ACCDVZ au avut un parcurs foarte bun pe toată durata competiţiei şi s-au luptat în ultimul act pentru cucerirea trofeului.
După finala jucată şi pierdută de echipa ACCDVZ în faţa formaţiei AXON în anul 2018, echipa s-a calificat pentru a doua oară în finala Cupei Unirii 2019, cu şanse mari la câştigarea cupei.
În acest an, echipa CLERMONT, după trei participări consecutive în perioada 2016-2018, a câştigat turneul pentru prima oară, după un joc foarte bun în care nu a pierdut nici un set.
Felicitări jucătorilor şi coordonatorilor acestei echipe!
Clasamentul competiţiei
Locul I – CLERMONT (Covasna)
Locul II – ACCDVZ (Covasna)
Locul III – AS Ciucaş (Întorsura Buzăului)
Locul IV – MNCR (Sfîntu Gheorghe).
Locurile V– VIII au fost ocupate, fără meciuri de departajare, de către echipele: Colegiul Naţional „Mircea Eliade” (Înt. Buzăului), Liceul Tehnologic „Nicolae Bălcescu” (Înt. Buzăului), Asociaţia Cultural-Ştiinţifică ”Carpaţii Răsăriteni” (Sf. Gheorghe) şi CNC Consulting&Safety S.R.L. (Înt. Buzăului).
Festivitatea de premiere
Organizatorii au oferit echipelor participante în cadrul festivităţii de premiere, cupe şi medalii pentru locurile I-IV şi diplome de premiu şi de participare pentru toţi jucătorii participanţi la turneu. Cu această ocazie au fost aduse mulţumiri acestora, pentru spectacolul sportiv oferit pe parcursul întrecerii, şi partenerilor, pentru sprijinul acordat în organizarea acestei ediţii a „Cupei Unirii” la Fotbal-Tenis.
C.O.