Refugiaţi la Sibiu şi Braşov, în urma înăbuşirii revoluţiei din Moldova (martie 1848), însufleţiţi de manifestaţiile la care participaseră, revoluţionarii moldoveni redactau, la Braşov, printre altele, broşuri şi manifeste politice care se constituiau în material de propagandă răspândit în diferite provincii româneşti, notează volumul „Revoluţia română de la 1848″ (Editura Politică, 1987).
Poetul Vasile Alecsandri, spre exemplu, a elaborat broşura „În numele Moldovei, a omenirei şi a lui Dumnezeu”, prin care se adresa „fraţilor români din toată România”, termen care desemna toate provinciile româneşti. Tot Vasile Alecsandri în contact cu redactorii foilor din Braşov, cu George Bariţiu, Andrei şi Iacob Mureşanu mai ales, au scos la iveală versuri inspirate, pătrunse de un profund sentiment naţional şi patriotic, ca poezia „15 mai 1848”, semnată „Un român”, scrisă pentru a omagia Marea Adunare Naţională de la Blaj din 3/15-5/17 mai 1848, precum şi o alta, „Către români”, devenită „Deşteptarea Românei”, publicată la Braşov.
În aceeaşi atmosferă apărea şi poezia lui Andrei Mureşanu – poet de factură romantică, ziarist, traducător -, „Un răsunet”, cunoscută mai târziu sub titlul „Deşteaptă-te, române!”, în nr. 25 din iunie-iulie (21 iun./3 iul.) 1848 al suplimentului „Foaie pentru minte, inimă şi literatură”, editat de George Bariţiu.
Românii transilvăneni care efectuaseră stagii în instituţiile de învăţământ şi cultură din Ţara Românească au format un grup al comisarilor de propagandă, care răspândeau cântece şi versuri de aleasă simţire naţională. Între aceşti comisari se aflau cărturari autentici, precum A. T. Laurian, I. Maiorescu, Gh. Magheru, cu o activitate deosebită în domeniul limbii, culturii şi istoriei naţionale, cunoscători ai ideilor de dreptate socială şi libertate, pe care, într-o formă sau alta, mai ales la catedră, începuseră a le difuza în societatea românească cu mult înainte de revoluţie.
La 19/29 iulie 1848, în cadrul unei astfel de reuniuni populare, organizate la Râmnicu Vâlcea, Anton Pann (1796-1854), cunoscut poet şi culegător de folclor, împreună cu alţi „cântăreţi” au alcătuit „o musică vocală cu nisce versuri frumoase puse pe un ton naţional plin de armonie şi triumfal, cu care, a ajuns entuziasmul de patrie în inimile tuturor cetăţenilor”. Acele „versuri prea frumoase” erau poezia lui Andrei Mureşanu „Un răsunet”.
În lucrarea „Mişcarea românilor din Ardeal la 1848”, Nicolae Bălcescu, rememorând evenimentele, în special atunci când s-a aflat în tabăra lui Avram Iancu, din Munţii Apuseni, spunea că fusese fascinat de aceeaşi ţărani, care în timpul zilei luptaseră cu duşmanul, iar seara se adunau pe lângă focuri, povestind întâmplări obişnuite sau din trecut, cântând din fluiere, buciume sau cimpoaie. Alţi tineri învăţau pasaje din broşura tradusă de ieromonahul Dionisie Romano, sub titlul „Cuvintele unui credincios” a lucrării „Paroles d’un croyant” de Lamennais, în timp ce alte grupuri făceau să răsune văile de „cântări de vitejie şi de naţionalitate, mai ales de acea puternică şi frumoasă marselieză” a lui Andrei Mureşanu „Deşteaptă-te, române!”, cântată „chiar în mijlocul focurilor şi a urletelor de tunuri”, consemnează acelaşi volum.
„Deşteaptă-te române!” a fost intonat în timpul Războiului de Independenţă (1877-1878), în Primul Război Mondial şi la Marea Unire din 1918. A fost, de asemenea, intonat în cel de-al Doilea Război Mondial. A fost interzis după instaurarea regimului comunist, timp de aproape o jumătate de secol. A fost cântat, însă, în timpul revoltei de la Braşov, din 15 noiembrie 1987 şi în timpul Revoluţiei din decembrie 1989. „Deşteaptă-te, române!” a fost ales imn naţional al României, fiind consacrat prin Constituţia din 1991, modificată şi completată prin Legea de revizuire nr. 429/2003.
AGERPRES
Sursa foto: Lumea Poeziilor/facebook.com
