Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a declarat duminică, la Deva, că au fost distribuite aproape 80% din subvenţiile la care au dreptul fermierii români, valoarea plăţilor efectuate depăşind 750 de milioane de euro, în condiţiile în care achitarea drepturilor a început pe 16 octombrie.

El a menţionat că, în derularea programului, fermierii au înţeles importanţa depunerii cererilor pentru subvenţii până în 15 mai, ceea ce a permis ca verificările din teren să se poată desfăşura în condiţii normale, fără a mai genera întârzieri.

„Începând cu primul minut din ziua de 16 octombrie (…) la APIA centrală, la Ministerul Agriculturii şi la structurile judeţene s-a lucrat şi am pornit fluxul de plăţi. Mă bucur că astăzi am putut să distribuim aproape 80% din subvenţii pentru 885.000 de fermieri care au dreptul (…). S-au distribuit peste 750 de milioane euro, o sumă formidabilă, un efort extraordinar de mare din partea bugetului statului, pentru că aceste subvenţii se plătesc, în primul rând, de la bugetul statului şi apoi se recuperează de la Uniunea Europeană. (…) Am reuşit, până la această dată, să aducem în ţară 99,18% din subvenţii, fiind prima ţară din UE cu un asemenea grad de accesare”, a afirmat ministrul Agriculturii.

Petre Daea a mai spus că România a reuşit să atragă de la UE, în acest an, prin Planul Naţional de Dezvoltare Rurală, alte 1,564 miliarde euro. Prin comparaţie, ministrul a arătat că fondurile europene atrase sunt mai mari cu un miliard de euro faţă de anul trecut.

Ministrul Agriculturii s-a aflat duminică la Deva, unde a vizitat piaţa agroalimentară şi a stat de vorbă cu producătorii şi oamenii care se aflau la cumpărături. El a spus că de fiecare dată când merge în ţară încearcă să ajungă în pieţe, pentru a discuta cu localnicii.

Ministrul a cumpărat de la producători roşii, ardei, brânză şi pâine pe vatră, iar de la un meşter popular a achiziţionat linguri din lemn.

AGERPRES

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail