Reprezentanţii Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş (FCRCHM) au avut miercuri, la Bucureşti, o întrevedere cu premierul României, Viorica Dăncilă şi cu preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, în cadrul căreia le-au prezentat problemele identitare cu care se confruntă comunităţile româneşti din cele trei judeţe şi au solicitat sprijin pentru rezolvarea acestora, se arată într-un comunicat remis joi AGERPRES.
„Conducerea FCRCHM a prezentat principalele solicitări ale comunităţii româneşti din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş, cuprinse în scrisoarea deschisă adresată Guvernului, Parlamentului şi Preşedinţiei României, adoptată de participanţii la întâlnirea reprezentanţilor comunităţilor româneşti din cele trei judeţe, care a avut loc la Sfântu Gheorghe în data de 26 ianuarie 2019. S-au prezentat, de asemenea, problemele prioritare ale românilor din judeţele menţionate, pentru a căror rezolvare se impune sprijin din partea autorităţilor centrale de stat. Atât prim-ministrul Viorica Dăncilă, cât şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, au luat act de problemele prezentate şi au promis sprijin în soluţionarea acestora. S-a convenit ca o serie de probleme punctuale din domeniul culturii, învăţământului şi al societăţii civile să fie dezbătute cu ocazia vizitelor în cele două judeţe ale miniştrilor de resort din Guvernul României”, menţionează sursa citată.
Scrisoarea deschisă transmisă luna trecută a fost structurată pe trei capitole, respectiv „Propuneri pentru stoparea instaurării definitive a stării de co-suveranitate cu Ungaria a Ţinutului secuiesc”, „Propuneri pentru asigurarea dăinuirii româneşti în Arcul Intracarpatic” şi „Propuneri pentru normalizarea convieţuirii interetnice în judeţele Covasna, Harghita şi Mureş”.
Concret, semnatarii scrisorii solicită „reacţii ferme de respingere şi dezaprobare a ingerinţelor anormale ale Guvernului de la Budapesta în problemele interne ale României”, respectarea prevederilor tratatului de înţelegere, cooperare şi bună vecinătate dintre România şi Ungaria şi garanţii că „autonomia teritorială pe criterii etnice nu va fi niciodată adoptată în România”.
De asemenea, cer analizarea consecinţelor obţinerii dublei cetăţenii de către concetăţenii maghiari, a liberei circulaţii a proprietăţilor funciare, precum şi a investiţiilor strategice realizate de statul maghiar în cele trei judeţe şi propun adoptarea unei iniţiative legislative, după modelul existent în Slovacia, prin care să nu se mai permită cetăţenilor cu dublă cetăţenie să candideze şi să ocupe funcţii în administraţia publică centrală şi locală din România.
Totodată, solicită înăsprirea sancţiunilor, inclusiv prin demitere şi privare de libertate, faţă de cei care aduc atingere însemnelor naţionale: imn, drapel şi stemă.
Nu în ultimul rând, Forumul Civic solicită Guvernului României să înfiinţeze, în regim de urgenţă, un Departament pentru comunităţile româneşti numeric minoritare şi să adopte o strategie de dezvoltare economică şi socială pentru judeţele Covasna, Harghita şi Mureş, care să asigure o „convieţuire interetnică normală”.
„Solicităm specialiştilor din Guvernul şi Parlamentul României să asigure definirea şi recunoaşterea politico-juridică a conceptului de minoritate numerică şi punerea acestuia în egalitate formală cu conceptul de minoritate naţională (…) Reluăm propunerea asigurării prin lege a reprezentării permanente a electoratului românesc din judeţele Covasna şi Harghita în Camera Deputaţilor: în cazul în care aceasta nu se realizează prin redistribuirea mandatelor la nivelul ţării, numărul deputaţilor să fie suplimentat cu câte un mandat acordat candidatului care obţine cele mai multe voturi la nivelul celor două circumscripţii electorale (…) Totodată, reiterăm sprijinirea Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş pentru obţinerea statutului de Organizaţie de utilitate publică, în vederea subvenţionării de la bugetul central a proiectelor şi programelor identitare iniţiate de acesta”, se mai arată în scrisoarea deschisă.
Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş, ce reuneşte 44 de organizaţii nonguvernamentale, a fost fondat în anul 2005 de un grup de intelectuali, cu binecuvântarea actualului mitropolit al Banatului, Ioan Selejan, cu scopul de a contribui la păstrarea şi dezvoltarea identităţii naţionale a românilor din cele trei judeţe.
Oana Mălina Negrea/ AGERPRES