În urmă cu patru ani scriam în publicația de față, tot într–un „Răpciune” instabil din punct de vedere meteorologic ca și acum, un amplu reportaj de la un eveniment la care fusesem martor: sosirea la Brașov a Celui mai luxos tren ce străbăte Europa, anume „Orient Express”.
Ca fiu de feroviar, obișnuit încă de mic cu limbajul specific ceferiștilor pe care-l auzeam frecvent în acasă, era normal ca toată viața să fiu atras de acest mijloc de locomoție, care în anii din urmă se pare că a cam regresat. Cel puțin în România.
Ei bine, deoarece…„Istoria se repetă”, în weekend-ul abia încheiat am retrăit niște momente festive similare, de data aceasta asistând la sosirea în Brașov a așa-numitului „Connecting Europe Express”, trenul-simbol al Europei.
O poveste neromanțată
Dar care e povestea lui? Una reală, neromanțată. Pentru a arăta că bătrânul „țug”- cum i se zicea convoiului pe șine odinioară prin Maramureș – încă mai dă semne de viață, oficialii de la Bruxelles au dorit să „tragă un semnal de alarmă” (ca să folosim un termen din branșă) atrăgând atenția opiniei publice asupra importanței investițiilor în căile ferate, pentru ca acest tip de transport să fie sustensabil. Așa că autoritățile transnaționale din branșă au pus în circulație, timp de o lună, o garnitură-hibrid numită „Connecting Europe Express”. Adică un trenul-simbol alcătuit din vagoane oferite de diverse națiuni de pe Bătrânul continent, care să străbată mai mult de 20.000 km, traversând 26 de țări și oprind în peste 100 de localități. A plecat din Lisabona, pe 2 septembrie, și va încheia maratonul feroviar în 7 octombrie 2021, la Paris.
În felul acesta se dorește omagierea actualului 2021, desemnat „Anul căilor ferate în UE”. În România simplonul a străbătut 900 de kilometri și a oprit în mai multe gări mari, precum București, Brașov, Sibiu, Cluj-Napoca, Oradea și Arad.
„Connecting Europe Express” a ajuns vineri, 17 septembrie 2021 și în România, unde a rămas două zile, continuîndu-și parcursul triumfal până în Capitala Franței. Garnitura de lux a intrat în țara noastră pe la Giurgiu, unde a stat în gară 27 de minute. Delegația Oficlială a Uniunii Europene a fost întâmpinată cu un mesaj de „Bun venit” și suveniruri cu motive tradiționale românești. CFR a pus la dispoziție o locomotivă vopsită în culorile roșu-gaben și albastru, care a remorcat trenul până la peronul 14 din Gara de Nord. Au urmat mai multe festivități, oaspeților fiindu-le prezentate pe scurt istoria primei Căi ferate din România și macheta celei mai vechi locomotive românești cu abur, CFR 43 Călugăreni. Apoi trenul s-a pus în mișcare în aplauzele numeroasei asistențe, ajungând la Brașov.
Aici, sâmbătă, 18 septembrie a.c. exact la ora programată, 10.08, am asistat la intrarea majestuoasă a lui „Connecting Europe Express” pe peronul 1 al frumoasei Gări din municipiul de sub Tâmpa. Ni s-a spus de către organizatori că „trenul-minune” are rolul de a promova transportul feroviar ca alternativă ,,verde” de mobilitate, proiectul fiind rezultatul colaborării partenerilor din sectorul feroviar european și al instituțiilor de la nivel național, local și de la nivelul UE.
O fanfară alcătuită din copii și tineri, coordonată de Matthias Roos, a interpretat Imnul Uniunii Europne. Erau prezente oficialități locale și județene, jurnaliști, numeroși cetățeni.
Pentru a sublinia importanța acestui tip de transport pentru UE, comisarul european pe transport, Adina Vălean, a călătorit cu acest tren pe ruta București – Brașov, precizând la coborâre: ,,Acesta este un tren-laborator care trece prin toată Europa, ne ajută să promovăm trenul ca mijloc de transport sustenabil și aduce din nou în dezbatere cetățenilor europeni acest subiect. Pe traseu organizăm diverse conferințe în care discutăm despre finanțare, despre obstacolele pentru trecerea frontierelor și ne dă o idee foarte clară despre dificultățile pe care le întâmpină transportul feroviar de lungă distanță transfrontalier. E important pentru că fiecare comunitate prin care trece se bucură de prezența trenului și aduce, din nou, Europa aproape de cetățeni”.
Europa aproape de cetățeni
,,Connecting Europe Express” constituie în primul rând un simbol, este conexiunea noastră feroviară cu Europa. Pe de altă parte, foarte mulți oficiali de la Comisia Europeană, de la Directoratul pentru transport, au fost prezenți astăzi aici, ceea ce a constituit o ocazie bună de a discuta despre viitor, despre proiectele Brașovului, despre infrastructura feroviară, extinderea ei, despre trenurile metropolitane. Am avut o discuție aplicată, în care am prezentat și stadiul proiectului, și planurile de extindere pe fiecare fază, asta pentru că mizăm pe finanțare europeană pentru acest proiect important pentru ce va însemna o mobilitate a Brașovului. Trenul Metropolitan este parte din viitorul mobilității brașovene, este o parte importantă pentru conexiunea zonelor periurbane, pentru forța de muncă și felul în care ne deplasăm în arealul extins al zonei metropolitane, fiind un obiectiv pe care sper să îl vedem materializat până în 2023-2024”, a precizat primarul Allen Coliban.
Asistența a urmărit apoi cu viu interes un recital de pian în interpretarea maestrului Horia Mihail, directorul artistic al Filarmonicii brașovene, primind la final apaluze meritate.
La ora stabilită, 10.53, trenul a plecat spre Sibiu, cea de a treia oprire din traseul său de 900 de kilometri prin țara noastră.
Ar trebui precizat, că din cauza lățimii diferite a ecartamentului din unele state ale Europei, vagoanele au mai multe dimensiuni ale distanței dintre fețele interioare ale celor două șine de cale ferată, existând o variantă standard, una iberică și alta baltică. Tocmai de aceea proiectul este o ocazie de a reaminti lipsa interoperabilității dintre unele părți ale rețelei feroviare europene, dar și de a demonstra cooperarea foarte bună dintre întreprinderile feroviare și administratorii de infrastructură
Vagoanele care alcătuiesc trenul au fost oferite de diferite companii feroviare europene, cum ar fi MAV (Ungaria), care găzduiește o expoziție mobilă organizată de Agenția Executivă pentru Climă, Infrastructură și Mediu (CINEA) și de Intreprinderea comună Shift2Rail. În cadrul acestei expoziții sunt prezentate numeroasele tehnologii și inovații care îmbunătățesc experiența în sectorul feroviar și arăta modul în care UE sprijină proiectele de infrastructură. Trenul standard este dotat cu un vagon pentru conferințe (oferit de SNCF Franța), două vagoane standard (DB, Germania și SBB, Elveția), un vagon-restaurant (FS, Italia) și un vagon de dormit (ÖBB, Austria). Trenul iberic care călătorește între Portugalia și Spania a fost oferit de operatorul spaniol Renfe, iar trenul baltic este operat de Lituania LTG.
Gazdele, opaspeții au socializat, au schimbat opinii, puncte de vedere, au făcut planuri. Recitalul de pian a destins și mai mult atmosfera, oferind clipe de desfătare spirituală celor prezenți.
„Drum bun”… de fier
După aproximativ o oră garnitura s-a pus din nou în mișcare spre un alt popas de neuitat, la Sibiu, cei rămași urându-le „Drum bun” …de fier oficialităților de peste hotare.
Trenul „Connecting Europe Express” reprezintă o bună ocazie de a promova, în fiecare comunitate unde oprește, acest mijloc de transport sustenabil – a declarat la final comisarul european pe transport, Adina Vălean.
…Să sperăm că așa va fi și că nu am asistat doar la un simplu exercițiu de imagine agreabilă. Intr-devăr, una frumoasă!
Pe când un nou experiment atât de reușit?
Horia C. Deliu