Având în vedere fenomenele meteo specifice sezonului rece, polițiștii vin cu o serie de recomandări pentru conducătorii de vehicule referitoare la circulația în condiții de iarnă:
Potrivit legislației în vigoare, pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei, autovehiculele trebuie să fie dotate cu anvelope de iarnă, iar în cazul autovehiculului de transport marfă cu o masă totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone şi al autovehiculului de transport persoane cu mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv cel al conducătorului auto, acestea trebuie să fie echipate cu anvelope de iarnă pe roţile axei/axelor de tracţiune și trebuie să aibă montate pe aceste roţi lanţuri sau alte echipamente antiderapante certificate.
Nerespectarea acestei prevederi constituie contravenţii şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancţiuni (de la 9 la 20 puncte-amendă) și măsura complementară a reținerii certificatului de înmatriculare/de înregistrare ori dovada înlocuitoare a acestuia.
Înainte de a pleca la drum, informaţi-vă temeinic despre condiţiile meteo şi starea drumurilor. În mod ideal călătoria ar trebui planificată din timp și efectuată într-o perioadă cât mai sigură. Luați în calcul folosirea rutelor alternative care pot fi mai puțin aglomerate decât arterele principale.
Puteți fi informați cu privire la condițiile de trafic rutier, evenimente rutiere și eventuale rute ocolitoare prin intermediul Centrului INFOTRAFIC al I.G.P.R.
Anterior deplasării asigurați-vă că instalațiile de iluminare, semnalizare, climatizare și dezaburire sunt în stare bună de funcționare și verificați nivelul uleiului, combustibilului, antigelului și al lichidului de parbriz.
Aveți grijă la viteza cu care circulați. Respectați cu strictețe regimul legal de viteză și adapți-o în funcție de condițiile de drum, astfel încât să poată efectua orice manevră în condiții de siguranță.
Reiterăm faptul că atunci când partea carosabilă este acoperită cu polei, gheață, zăpadă, etc. ori când vizibilitatea este sub 100 m în condiții de ceață, ploi torențiale, ninsori abundente, conducătorii de vehicule sunt obligați să circule cu o viteză care să nu depășească 30 km/h în localități și 50 km/h în afara localității.
În cazul în care partea carosabilă este alunecoasă, pentru a încetini este recomandat să folosiți frâna de motor.
În niciun caz nu bruscați comenzile și păstrați în mers o distanţă suficientă pentru a putea opri în condiţii de siguranţă. Ţineţi cont de faptul că atunci când este ceaţă şi ninsoare, distanţele sunt mai greu de apreciat.
În cazul rămânerii în pană, triunghiurile de presemnalizare trebuie așezate la o distanță mai mare de autovehicul în condiții de vizibilitate redusă.
În condiţiile unui trafic aglomerat, precipitaţiile pot determina apariţia unor blocaje rutiere temporare. Păstraţi-vă calmul, nu uitaţi de politeţea rutieră şi nu blocaţi intersecţiile. De asemenea, nu vă angajaţi în depăşirea coloanelor de autovehicule.
Şi pietonilor le recomandăm să-şi sporească atenţia, să evite pe cât posibil folosirea părţii carosabile, mai ales după lăsarea întunericului şi în condiţii de vizibilitate redusă.
Totodată îi rugăm să traverseze drumul doar prin locurile premise și să se asigure temeinic înaintea traversării drumurilor şi să procedeze la efectuarea acesteia numai după ce sunt siguri că o pot face în condiţii de siguranţă.
Nu uitați că, în condiții de vreme rea, vizibilitatea scade așadar dați șoferilor timp suficient pentru vă vedea și pentru a opri înainte de a vă angaja în traversare.
Vă recomandăm să evitați pe cat posibil deplasarea cu bicicleta în cazul în care condițiile atmosferice sunt nefavorabile și să folosiți mijloace alternative de deplasare întrucât poleiul, gheața sau precipitațiile abundente pot contribui la mărirea riscului de a fi implicați într-un eveniment rutier.
Reiterăm faptul că o conduită responsabilă și preventivă poate salva viața dumneavoastră, a pasagerilor cu care vă efectuați deplasarea și a celorlalți participanți la trafic.
Polițiștii vor fi prezenți în teren pentru monitorizarea și fluidizarea traficului, acționând pentru prevenirea evenimentelor rutiere.
IPJ Covasna-Compartimentul Relații Publice