Se spune că un popor care nu-și cunoaște și nu-și prețuiește trecutul nu poate avea nici un viitor strălucit. Unii privesc spre trecut cu ochi nostalgici, alții îl disprețuiesc, însă cei cu conștiință și inteligență emoțională se străduiesc mereu să aducă la lumină tot ce a fost bun și frumos în istoria și viața unui popor.
Foto: Silviu Ipătioaei- M.d.C
Așa se explică faptul că deși alergăm spre viitor în ritm alert și avem tendința de a abandona trecutul, există destui semeni de-ai noștri, organizați în asociații culturale, ONG-uri, ori pur și simplu acționând personal ca indivizi pătrunși de datoria față de strămoși, care își dedică o parte din timp și din viață pentru a redescoperi și păstra vii vechile așezări, azi aflate în ruină, tradițiile și obiceiurile de altădată, redându-le folclorului și circuitului turistic național și internațional. Mai ales acum, în Anul Centenarului, această activitate lăudabilă a prins viață și crește prin grija multor oameni de suflet care au înțeles importanța legăturii cu trecutul.
Unul din fenomenele triste, dar și îngrijorătoare, care se manifestă în ultimele decenii, mai ales după plecarea sașilor din România, este abandonarea satelor, care, deși înconjurate de peisaje mirifice, nu mai prezintă interes pentru tineri, ei îndreptându-se tot mai mulți spre marile aglomerări urbane, unde viața cotidiană li se pare mai ușoară și mai plină de tentații.
Sunt multe astfel de sate abandonate în țara noastră, azi având doar câțiva locuitori. Pentru a da un exemplu, apelăm la sursa www.one.ro unde în 30.11.2016 apărea un articol cu titlul: „Satul în care o casă costă cât un salariu mediu. Peisajul este mirific aici”. Reporterul, nu știm care, a întâlnit acolo doar șapte locuitori: 3 sași și patru români, în rest case abandonate și degradate. Și poate că, dacă acest sat ar fi undeva pe vreun vârf de munte unde nu poți ajunge decât cu elicopterul, n-ar fi de mirare, însă el se află în apropiere de Cincu și numai la 37 km de Făgăraș, în județul Brașov, și totuși uitat și de lume, și de autorități, ceea ce nu ni se pare deloc normal, dată fiind zona turistică tot mai căutată. Oare de ce locuitorii mai înstăriți din Făgăraș, de exemplu, nu cumpără acolo o proprietate s-o transforme în „casă de vacanță”? Dacă cel puțin zece făgărășeni ar face acest lucru, ei ar reuși să dea satului Gherdealul o nouă viață și ar putea petrece sfârșitul de săptămână într-un peisaj de basm, dar unde nu-i imaginație și interes nu există nici progres…
Nu putem încheia această relatare fără a reproduce cuvintele unei localnice către reporter: „Oamenii au plecat, mânca-i-ar amarul…”, și chiar că amarul, adică amărăciunea vieții, îi mănâncă pe-acolo pe unde se duc, căci și-au tăiat singuri rădăcinile trecutului…
Din nefericire, acest fenomen își face simțită prezența și în alte țări, așa cum vom vedea în exemplul următor, deoarece oamenii se simt atrași de orașe, care au devenit un fel de „magneți sociali”, și abandonează vechile așezări și tradiții în schimbul unei vieți mai ușoare, dar adesea mai nocivă pentru mulți, care negăsindu-și rostul, se pierd în alcool sau droguri.
O altă sursă, mediafax.ro , ne aduce spre cunoștință un articol publicat în 4 februarie 2018, cu titlul: „Orașul din Italia unde poți cumpăra o casă cu 1 euro”. Curiozitatea și legătura cu tema noastră ne determină să ne lărgim orizontul prin pătrunderea în conținutul materialului publicat. Astfel aflăm că este vorba despre Ollolai, fostă capitală a regiunii montane Barbagia din Sardinia, unde în urmă cu 50 de ani erau 2250 de locuitori, dar azi au rămas doar 1300, pentru că treptat tinerii, atrași de mirajul orașelor, au abandonat localitatea, încât în prezent acolo există sute de case părăsite. Conducerea orașului a hotărât să vândă casele pentru 1 euro, dar cu condiția ca noii proprietari să le consolideze pe cheltuială proprie.
Am dorit să dăm acest exemplu, în paralel cu cel de mai sus, pentru a scoate în evidență și atitudinea autorităților. În articol sunt reproduse cuvintele primarului din Ollolai, Efisio Arbau, care afirmând că localnicii se mândresc cu originile preistorice spunea: „Mândria trecutului este puterea noastră…” Poate n-ar strica să ia aminte la cuvintele acestui primar și mai-marii noștri și să-i urmeze exemplul, căci el avea un plan și un scop precis: „Planul meu este să salvez tradițiile unice ale acestui loc, pentru a nu cădea în uitare.” Simplu și precis, fără argumentări contrare de tipul „nu sunt fonduri”, „trebuie să investim în altă parte”, „nu prezintă interes”, „vom vedea ce putem face la anul” etc. Interesant este și faptul că, așa cum se spune în articol, au mai rămas în acel orășel numai oierii și artizanii, de fapt adevărații păstrători ai tradițiilor…
Noi spunem, și viața o dovedește, că acolo unde există imaginație și voință se găsesc și mijloacele necesare pentru a schimba în bine o realitate defavorabilă, dar nu poți să aștepți mereu ca lucrul tău să-l facă alții, astfel că autoritățile locale ar trebui să se implice mai mult în viața oamenilor și să preia inițiativa sau cel puțin s-o sprijine, dacă ea este în favoarea comunității. Privind cu nepăsare la degradarea, unui sat altădată plin de viață, și neavând nicio intenție de a acționa pentru redresarea situației dovedește de fapt, ca să nu spunem incompetență, incapacitatea celor care conduc comunitatea, deci lipsa simțului gospodăresc. Aceștia nu înțeleg vorbele înțelepte ale primarului italian: „Mândria trecutului este puterea noastră.”..,
Mihai Trifoi
