PS Siluan Mănuilă, din 2007 Întâi Stătător al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria, de la Gyula, vorbeşte, într-un interviu acordat AGERPRES, despre comunitatea românilor ortodocşi din ţara vecină, despre care afirmă că este una mică, dar care se încăpăţănează să existe încă.
AGERPRES: Preasfinţia Voastră, care este misiunea pe care o aveţi ca reprezentant al BOR, aici în Ungaria?
PS Siluan: Episcopia BOR din Ungaria îi are în vedere pe toţi credincioşii ei care trăiesc în această ţară, fie că ei au rămas aici datorită unor împrejurări istorice, fie că fac parte dintre acei români care, după anul 1990, au venit aici la muncă. Comunitatea istorică a românilor din Ungaria a necesitat şi necesită o atenţie specială, atât din partea Bisericii, cât şi chiar din partea statului român. Trebuie spus că, după anul 1920, când în urma Tratatului de Pace de la Trianon s-au tras graniţele între ceea ce a constituit România şi Ungaria de la vremea respectivă, în Ungaria a rămas un mare număr de români, în majoritate ortodocşi. Însă slujirea Sfintei Biserici a continuat şi după 1920, chiar dacă în cele 17 comunităţi sau parohii, situate în majoritatea lor de-a lungul graniţei cu România, au rămas doar patru preoţi ortodocşi, care au făcut faţă cu mare greutate solicitărilor.
AGERPRES: Când s-a înfiinţat Episcopia BOR din Ungaria?
PS Siluan: Între anii 1927-1932, preoţii ortodocşi care existau pe atunci s-au întrunit de mai multe ori, pentru a încerca să pună la punct o formă organizată de desfăşurare a activităţii bisericeşti, dar nu au reuşit să realizeze decât un fel de Consiliu protopopesc. După mai multe întâlniri ale reprezentanţilor comunităţii româneşti, la 26 martie 1946, în actuala Catedrală episcopală din Gyula, s-a întrunit Congresul Naţional al Românilor Ortodocşi din Ungaria, care a hotărât înfiinţarea Episcopiei BOR din Ungaria, cu sediul la Gyula, pentru toate comunităţile româneşti din Ungaria, Episcopia fiind recunoscută de Sfântul Sinod în anul 1952. Însă, printr-o ironie a soartei şi prin condiţiile vremii care nu au fost întotdeauna cele mai bune, primul episcop român întronizat aici la Gyula, de însuşi Prea Fericitul Patriarh Teoctist Arăpaşu, a fost PS Sofronie Drincec. Acesta a slujit aici vreme de 8 ani, după care, vacantându-se scaunul episcopal de la Oradea, a fost ales episcop acolo.
AGERPRES: Cât este de mare şi ce cuprinde Eparhia pe care o păstoriţi?
PS Siluan: Înainte de toate, trebuie să vă spun că această comunitate românească din Ungaria are rădăcini foarte vechi, lucru atestat de documentele bisericeşti ale vremii. Un asemenea document datând din 1651, îl pomenea pe Mitropolitul Sofronie al Cetăţilor Lipova şi Gyula. Eparhia de astăzi se întinde la nivelul întregii Ungarii, după cum îi spune şi numele de altfel. Conform Recensământului din 2001, comunitatea ortodoxă română din Ungaria număra 5.559 de persoane, numărul acestora scăzând la 5.204, la Rececensământul din 2011. Suntem deci la nivelul a câteva mii, dar suntem totuşi cea mai numeroasă comunitate ortodoxă din Ungaria. Avem 21 de parohii situate de-a lungul frontierei cu România, în judeţele Csongrad, Bekes (Bichiş) şi Hajdu-Bihar (Bihorul Unguresc), dar şi la Budapesta, o mănăstire la Koroszakal (Săcal) şi o alta la Budapesta. Reşedinţa eparhiei este la Gyula (Jula), unde avem două lăcaşuri de cult, unul fiind Catedrala Episcopală cu hramul Sf. Ierarh Nicolae, o altă biserică aflându-se în aşa zisa „Jula Mică”. Tot în Gyula funcţionează alte instituţii româneşti, cum sunt Autoguvernarea pe Ţară a Românilor din Ungaria, Centrul de Documentare şi Informare al AŢRU, Uniunea Culturală a Românilor din Ungaria, Liceul românesc „Nicolae Bălcescu”, Consulatul General al României. Şi tot aici apar două reviste în limba română: Foaia Românească, cu o vechime de circa 60 de ani şi Cronica.
AGERPRES: Mai sunt şi alte comunităţi ortodoxe în Ungaria?
PS Siluan: În Ungaria funcţionează cinci jurisdicţii ortodoxe, aparţinând la tot atâtea naţionalităţi. Sunt sârbii, care au o vechime considerabilă şi forme de organizare bisericească bine puse la punct din anumite puncte de vedere, recunoscute de către stat înainte ca noi să ne organizăm ca Episcopie. Sunt apoi bulgarii şi ortodocşii maghiari (o comunitate mică comparativ cu minoritatea greco-catolică sau cu cea reformată), mai sunt grecii, care ţin de Patriarhia de la Constantinopol şi, bineînţeles, noi românii, care suntem totuşi cei mai numeroşi.
AGERPRES: Este suficient numărul preoţilor care slujesc în bisericile româneşti din Ungaria?
PS Siluan: Eu spun că da. Avem două categorii de preoţi care slujesc în comunităţile româneşti din Ungaria. O parte din ei, aparţinând comunităţii istorice, au făcut studii de teologie în România, fiind hirotoniţi fie aici în Ungaria, de către Episcopul român din Gyula, fie în România. O altă parte dintre preoţi au venit aici din România după 1990, cu statut de misionari. Iar o altă parte sunt monahi cu statut de preoţi slujitori, care au venit aici după 1999, ulterior întronizării la Gyula a PS Sofronie şi care au rămas aici după plecarea acestuia. De menţionat că în peisajul spiritual al comunităţii româneşti din Ungaria mai există şi monahii (călugăriţe), care au venit aici tot după 1999.
AGERPRES: Eparhia pe care o păstoriţi deţine un adevărat patrimoniu de obiecte de cult, unele dintre ele chiar foarte valoroase. Ce puteţi spune despre acestea?
PS Siluan: Avem într-adevăr obiecte foarte frumoase şi foarte valoroase, începând de la veşmintele bisericeşti în care au slujit preoţii din parohiile de aici din Ungaria, continuând apoi cu cărţile de cult, cărţi de slujire pentru preoţi, dar şi altele necesare preoţilor în activităţile de slujire. Între acestea se numără şi Cazaniile, care au existat în unele parohii, fiind cumpărate de către preoţi şi credincioşi. Cea mai valoroasă dintre acestea este un exemplar din Cazania lui Varlaam, tipărită la 1688. Avem apoi Evanghelii, vase de cult- potire, steluţe, discuri, cădelniţe, cruci, sfeşnice – unele din materiale preţioase, cu sculptură în lemn şi chiar un acoperământ pentru potir deosebit de frumos, făcut din lemn şi învelit cu piele de viţel cu incizii. O parte din aceste obiecte sunt expuse în sediul administrativ al Eparhiei, o altă parte aflându-se într-o altă clădire din curtea Eparhiei, care adăposteşte colecţia de obiecte bisericeşti vechi. Toate acestea vor fi expuse într-un viitor apropiat într-o viitoare Expoziţie muzeală cu caracter permanent, pe care sperăm să o amenajăm şi să o deschidem cât mai curând, într-un imobil având mai multe încăperi care însumează o suprafaţă de circa 100 de metri pătraţi, pe care am reuşit să îl achiziţionăm de curând.
AGERPRES: Care este relaţia pe care BOR din Ungaria o are cu celelalte biserici din această ţară?
PS Siluan: Pot spune că avem o relaţie bună. Căutăm, în primul rând, să păstrăm o relaţie de frăţietate cu celelalte comunităţi ortodoxe, atât la nivel de episcopi, cât şi la nivel de preoţi. Sunt anumite evenimente la care ne întâlnim, unul dintre acestea fiind recenta vizită în Ungaria a Patriarhului Ecumenic Bartolomeu. Apoi, conform unei tradiţii existente în Diaspora, reprezentanţii tuturor jurisdicţiilor ortodoxe ne întâlnim în fiecare an, în aşa numita Duminică a Ortodoxiei – prima duminică din Postul Mare – pentru ca să slujim împreună, ca un semn de manifestare a frăţietăţii. Dar noi românii avem relaţii foarte bune atât cu Biserica Romano- Catolică, majoritară în Ungaria, cât şi cu Biserica Reformată, cu care avem relaţii de respect reciproc, relaţii paşnice. Există şi o Biserică Greco-Catolică, cu care din fericire noi nu avem divergenţe, pentru că nu avem ce împărţi. Greco-catolicii sunt mult mai mulţi decât noi, iar conducătorii acestei biserici sunt deschişi faţă de noi. Pot spune că din acest punct de vedere, nimeni nu ne împiedică să ne desfăşurăm activitatea aşa după cum credem de cuviinţă.
AGERPRES: În ce religie sunt botezaţi copiii aparţinând familiilor mixte?
PS Siluan: Înainte exista o normă nescrisă, potrivit căreia, în familiile mixte, dacă se naşte un băiat, acesta va fi botezat în religia tatălui, iar dacă se naşte o fată, aceasta să păstreze religia mamei. Această normă nu se mai respectă, existând botezuri în familiile mixte atât în Biserica Ordodoxă, cât şi în cea Romano-Catolică sau Reformată, aceasta depinzând de caracterul părinţilor, de cât de mult sunt ataşaţi aceştia de credinţă şi de biserică. Comunitatea românească de aici a trebuit să se adapteze şi să supravieţuiască, păstrându-şi într-o măsură mai mare sau mai mică caracterul românesc şi pe cel ortodox, pe de altă parte trebuind să se adapteze la cerinţele de aici. Trebuie însă să spun că românii de aici au un fel de mentalitate oarecum de grup, mentalitate care poate, din punctul meu de vedere, le este defavorabilă, iar din această cauză nu reuşesc întotdeauna să înţeleagă sau să fie deschişi faţă de oferta pe care România şi posibilităţile ei de după 1990, le oferă prin slujitorii Bisericii, care au venit şi s-au stabilit aici, sprijiniţi fiind de Statul Român, ca să îi ajute pe ei astăzi, printr-o mai bună organizare şi desfăşurare a vieţii bisericeşti.
AGERPRES: Sunt tineri din cadrul comunităţii româneşti din Ungaria care să dorească să studieze teologia în România?
PS Siluan: Din păcate, momentan nu există. Probabil că astăzi tinerii români din Ungaria se orientează nu doar din punct de vedere profesional, ci au în vedere şi alte aspecte, astfel că mulţi dintre ei doresc să devină medici. Lucru de mirare pentru mine, deoarece medicina este o meserie grea. Au fost însă şi tineri care, după 1990, au făcut studii de teologie în România, dar nu au dorit neapărat ca ulterior să se implice din punct de vedere bisericesc în susţinerea acestei comunităţi. Am avut spre exemplu un tânăr care, după ce a absolvit Seminarul şi Facultatea de Teologie în România, a susţinut o vreme activitatea bisericească. Dar în urma unei căsătorii mixte şi probabil urmând dorinţa soţiei, s-a afirmat în cu totul alt domeniu, în care îşi câştigă şi existenţa. Până a se căsători, el a susţinut cântarea bisericească şi chiar activitatea culturală şi publicistică a românilor din Ungaria, dar familia a fost după cum s-a văzut, mai puternică. Avem şi un alt tânăr, care a absolvit Teologia în România, iar ulterior s-a stabilit în această ţară unde şi-a deschis o firmă. El însă a păstrat legătura cu comunitatea românească din Ungaria, sprijinind atât activităţile cu caracter religios, cât şi cele cu caracter social din ţara natală.
AGERPRES: Există parohii din Ungaria, înfrăţite cu parohii din România?
PS Siluan: Chiar dacă legăturile lor nu sunt atât de strânse încât să poată participa de fiecare dată la manifestări comune, există astfel de înfrăţiri cu parohii din părţile Făgetului, a Oradei, a Aradului şi chiar mai departe. Există însă înfrăţiri între localităţi, cum ar fi cea între Sarkad şi oraşul Snagov, sau între oraşul Gyula şi municipiul Arad, care au un program comun ce se numeşte „Strângeri de mâini”, pe care îl desfăşoară de mai mulţi ani. Aş vrea să amintesc aici un proiect european transfrontalier, pe care Episcopia noastră, în calitate de aplicant principal, l-a derulat împreună cu Arhiepiscopia Aradului şi cu Fundaţia Publică pentru dezvoltarea localităţii Otlaca-Pustă, din Ungaria, în cadrul Programului HU-RO 2007-2013. Acest proiect european a avut ca tematică generală crearea condiţiilor pentru dezvoltarea turismului religios în zona judeţelor Bekes şi Arad. În cadrul proiectului am reuşit restaurarea integrală a exteriorului Catedralei şi prima fază, cea de conservare- restaurare, a interiorului Catedralei Episcopale din Gyula (o biserică veche de peste 200 de ani, construită între anii 1802-1824, turla fiind adăugată în 1854). Pe lângă restaurarea Catedralei, în parcul din vecinătate, unde au fost aşezate în anii ’80 -’90, busturile lui Moise Nicoară şi Liviu Rebreanu, am reuşit să construim un altar de vară în stil maramureşan şi două porţi din lemn, care atrag într-adevăr atenţia turiştilor, chiar şi atunci când nu sunt momente legate de slujba religioasă. De asemenea, la Otlaca- Pustă am reuşit să aducem un paraclis de lemn, tot în stil maramureşan şi să modernizăm Centrul parohial al localităţii, unde fiinţează o expoziţie muzeală şi un centru comunitar. Totodată, la Parohia din Arad – Micălaca Veche II am reuşit să amenajăm o parte din parcul foarte generos al parohiei.
AGERPRES: Aţi beneficiat de sprijin pentru Catedrală din partea Statului Român?
PS Siluan: În ultima vreme nu, dar am primit în schimb sprijinul moral şi sprijin din alte puncte de vedere, prin toate recomandările şi toată susţinerea pe care PFP Patriarh Daniel şi BOR ni-l oferă în atari situaţii. Am beneficiat, de asemenea, de sprijin şi din partea Ambasadei de la Budapesta, condusă în prezent de domnul Alexandru Victor Micula, dar şi predecesorii săi ne-au acordat tot sprijinul. Un lucru pozitiv l-a constituit înfiinţarea Consulatului General la Gyula, pe lângă cel existent la Szeged, acesta sprijinindu-ne în relaţiile noastre cu statul.
AGERPRES: Cum simţiţi că trăieşte Eparhia Ortodoxă Română de la Gyula?
PS Siluan: Aş putea spune că trăieşte „în vremi”. Aş încerca să inventez o nouă expresie, în sensul că din mai multe puncte de vedere, comunitatea românească este una mică, foarte delicată, foarte sensibilă, care mai păstrează anumite trăsături, care are valori remarcabile şi care se încăpăţânează încă să existe. Dar care depinde şi de evoluţia generală, atât a celor două ţări, cât şi al unor instituţii, cum ar fi de pildă Uniunea Europeană. Pe de altă parte, trebuie să spun că viitorul acestei comunităţi nu este foarte sprijinit. Nu ştiu cine ar trebui să facă mai mult, în ce fel s-ar putea sprijini această comunitate în privinţa viitorului ei şi al numărului de copii. Adică ar fi foarte important ca familiile de astăzi să fie sprijinite de stat, fiincă noi ca Biserică nu avem prea multe posibilităţi să o facem, oamenii să fie încurajaţi să nu aibă doar un singur copil sau să nu aibă deloc, cum se întâmplă prin părţile Banatului. Doi-trei copii era o regulă înainte. Pentru că o comunitate care nu are copii, putem spune că nu are niciun viitor. Şi din punctul acesta de vedere, noi ne facem griji ce se va întâmpla cu vitorul comunităţii românilor din Ungaria.
* * *
La cei doar 43 de ani pe care îi va împlini pe 16 septembrie, PS Siluan Mănuilă este de aproape 7 ani episcop al românilor din Ungaria, păstorind din punct de vedere spiritual comunitatea românească din această ţară.
Originar din comuna arădeană Chelmac, de pe Valea Mureşului, a absolvit Liceul Industrial nr. 2 (astăzi Iuliu Maniu”) din Arad, după care a urmat Facultatea de Teologie Ortodoxă „Andrei Şaguna’ din Sibiu. Prin anul doi de facultate a început sa se gândească în mod serios la posibilitatea de a se călugari, îmbrăcând haina monahală în anul 1995.
A început călugăria împreună cu actualul episcop de Oradea, PS Sofronie, fiind tunşi întru monahism în cadrul aceleiaşi slujbe, la Mănăstirea Hodoş-Bodrog, de lângă Arad, la data de 11 august 1995, naş de călugărie fiindu-le IPS Serafim, pe atunci Mitropolit de Germania.
A rămas o vreme în această mănăstire, după care a devenit preot slujitor la Mănăstirea „Simion Stâlpnicul” din Gai-Arad. A studiat apoi, ca bursier, la Facultatea de Teologie Ordodoxă din Atena, urmând acolo şi un masterat, în perioada 1998-2002.
A venit în Ungaria în 1999, după ce PS Sofronie a fost ales episcop al BOR din Ungaria, îndeplinind diferite funcţii. A fost protosinghel şi eclesiarh al Catedralei episcopale din Gyula. În aprilie 2002 a fost numit egumen al schitului ‘Adormirea Maicii Domnului” din Korosszakal (Săcal), judeţul Hajdu – Bihar.
Între 2003-2007 a fost şi consilier cultural la Episcopia BOR din Ungaria, în 2003 fiind hirotesit arhimandrit, primind totodată crucea patriarhală.
La data de 11 martie 2007, Consiliul Episcopal l-a ales în unanimitate ca episcop al BOR din Ungaria, PS Siluan devenind unul dintre cei mai tineri ierarhi ai BOR. La data de 8 iulie 2007, a fost întronizat episcop al Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria, devenind şi membru al Sfântului Sinod.
AGERPRES
