Centrul de formare, evaluare şi certificare profesională AFACOV Consulting Group din Sfântu Gheorghe derulează în şase judeţe din ţară un proiect în valoare totală de circa 2 milioane de euro ce vizează creşterea calităţii resurselor umane şi optimizarea traseului profesional.

Managerul proiectului, Constantin Gheorghincă, a declarat joi, într-o conferinţă de presă, că proiectul, cofinanţat din Fondul Social European, se derulează în judeţele Covasna, Harghita, Bacău, Braşov, Brăila şi Buzău şi îşi propune să formeze din punct de vedere profesional 560 de angajaţi şi să ajute 1.000 de persoane să-şi certifice competenţele profesionale.

Implementarea proiectului a început în urmă cu un an, iar până acum au beneficiat de serviciile AFACOV şi ale partenerilor un număr de 829 de persoane. Constantin Gheorghincă a precizat că acest proiect le oferă participanţilor nu doar posibilitatea de a urma cursuri de calificare ori recalificare gratuite, ci şi o subvenţie în valoare de 700 de lei.

„Ne-am gândit să introducem această subvenţie în proiect pe considerentul că oamenii care vin la cursuri ar putea desfăşura în acest timp alte activităţi aducătoare de venit. Practic, vin la cursuri, învaţă şi primesc şi 700 de lei”, a declarat Gheorghincă. Cele mai multe persoane au fost interesate să se califice în meseriile de lucrător comercial, brutar, ospătar şi bucătar.

O altă componentă a proiectului o reprezintă evaluarea şi certificarea competenţelor profesionale obţinute pe alte căi decât cele formale, prin urmare persoanele care ştiu o meserie dar nu au diplomă pot, după ce susţin o probă practică, să intre gratuit în posesia unui certificat care să le ateste aptitudinile. „Un serviciu de evaluare şi certificare costă în mod normal 400 de lei, dar prin intermediul acestui proiect noi îl oferim gratuit. Dacă omul vine la noi şi ne spune că eu sunt un zidar sau un brutar priceput şi ne şi dovedeşte că stăpâneşte aceste meserii îi dăm certificat”, a declarat Constantin Gheorghincă.

Potrivit acestuia, până acum 558 de persoane din cele şase judeţe au cerut certificarea, cele mai multe cereri fiind pentru lucrător comercial, zidar, constructor, operator calculator, cofetar – patiser, instalator sanitar, măcelar, maşinist şi asistent personal la domiciliu.

Proiectul are o durată de implementare de trei ani şi se adresează exclusiv persoanelor din mediul urban.

AGERPRES

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail