Senatorii PSD Şerban Nicolae şi Titus Corlăţean au depus, în procedură de urgenţă, la Senat, un proiect de lege care prevede ca data de 4 iunie să fie declarată Ziua Tratatului de la Trianon, în care autorităţile pot organiza sau desfăşura manifestări şi pot arbora drapelul României.
„Se declară ziua de 4 iunie Ziua Tratatului de la Trianon. În scopul marcării Zilei Tratatului de la Trianon se organizează, la nivel naţional şi local, manifestări cultural-educative şi ştiinţifice consacrate conştientizării semnificaţiei şi importanţei Tratatului de la Trianon. Autorităţile administraţiei publice centrale şi locale pot sprijini material şi logistic, din bugetele proprii, organizarea şi desfăşurarea manifestărilor. Fondurile destinare organizării acestor evenimente pot fi asigurate din bugetele locale sau din bugetul autorităţilor şi instituţiilor publice. Organizaţiile neguvernamentale şi reprezentaţii societăţii civile pot sprijini manifestările organizate de către autorităţile administraţiei publice centrale şi locale”, arată iniţiatorii în proiectul de lege.
Conform sursei citate, Guvernul şi autorităţile administraţiei publice centrale şi locale vor lua măsurile necesare pentru ca în această zi să fie arborat drapelul României, în conformitate cu prevederile Legii nr. 75/1994 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României de către autorităţile şi instituţiile publice.
De asemenea, Societatea Română de Radiodifuziune şi Societatea Română de Televiziune, în calitate de servicii publice, vor include în programele lor emisiuni ori aspecte de la manifestările dedicate acestei sărbători.
„Tratatul de Trianon a fost semnat la data de 4 iunie 1920 între Puterile Aliate învingătoare în Primul Război Mondial şi Ungaria, în calitate de succesor al Imperiului Austro-Ungar, stat învins în Primul Război Mondial. Tratatul a fost semnat în Palatul Marele Trianon de la Versailles de către 16 state aliate (inclusiv România), pe de o poarte, şi de Ungaria pe de altă parte. Tratatul a intrat în vigoare la 26 iunie 1921 şi este parte integrantă a sistemului de tratate de pace de la Versaille, careau pus capăt primei conflagraţii mondiale şi au confirmat de drept mutaţiile intervenite în relaţiile internaţionale, după lungi ani de conflict”, arată Şerban Nicolae şi Titus Corlăţean în expunerea de motive a iniţiativei legislative.
Aceştia mai spun că „Tratatul de la Trianon a însemnat nu doar consfinţirea juridică a revenirii Transilvaniei la Patria Mamă, România, ci şi confirmarea drepturilor politice şi civile ale românilor care constituiau populaţia majoritară în acest teritoriu”.
Cei doi social-democraţi mai susţin că „Tratatul reprezintă unul dintre instrumentele juridice fundamentale care guvernează desfăşurarea relaţiilor bilateral româno-ungare. Respectarea prevederilor sale – şi a celorlalte norme ale dreptului internaţional relevante – este o condiţie sine qua non a dezvoltării relaţiilor dintre cele două state, în conformitate cu valorile unei Europe unite, a libertăţii, democraţiei, statului de drept şi a solidarităţii”.
Senatorii PSD atrag însă atenţia că „în perioada recentă se înregistrează o serie de încercări de a impune o viziune distorsionată în ceea ce priveşte semnificaţia Tratatului de la Trianon. Orice încercare de rescriere a istoriei, de aducere în discuţie a unor poziţii revizionişte, nu poate fi acceptată astăzi, în Uniunea Europeană”, potrivit sursei menţionate.
Proiectul de lege a fost înregistrat în procedură de urgenţă la Senat, prim for sesizat, decizională fiind Camera Deputaţilor.
Mediafax.ro