Primul proiect major al StartUp HUB din Sfântu Gheorghe, care a vizat sprijinirea a 100 de tineri din Regiunea Centru de a începe o afacere, s-a bucurat de un succes remarcabil, 99 dintre aceştia reuşind să obţină o finanţare nerambursabilă de 25.000 de euro din fonduri europene şi să-şi implementeze planurile de afaceri, a declarat, miercuri, directorul executiv al StartUp HUB, Gruman Robert.

„Noi am înfiinţat StartUp HUB în 2021. Principalul scop a fost să aducem cât mai aproape de tineri, şi nu numai de tineri, ci şi de persoanele care doresc să-şi înceapă propria afacere, acele posibilităţi, fonduri nerambursabile, care pot fi accesate de către toate persoanele din România (…) Din această iniţiativă care a început în 2021, în prezent suntem un grup de firme cu 10 persoane juridice, lucrăm cu 30 de colegi care sunt specializaţi pe atragerea fondurilor europene şi principalul nostru focus este implementarea proiectelor cu finanţare europeană, cu precădere care se adresează înfiinţării de noi afaceri sau a formării personalului sau a persoanelor care sunt în căutarea unui loc de muncă. Primul nostru proiect major a fost proiectul de startup de 25.000 euro, care a putut fi accesat de tineri sub 30 de ani. Peste 800 de tineri s-au înregistrat în proiect, dintre ei 400 de persoane au absolvit cursul de competenţe antreprenoriale, 200 de persoane au aplicat cu propria idee de afaceri, plan de afaceri, ca să primească finanţare şi 100 dintre ei au fost declaraţi câştigători. Acest a fost primul proiect pe care l-am implementat la StartUp Hub”, a declarat Gruman Robert, în cadrul unei conferinţe de presă.

Potrivit acestuia, dintre cei 100 de tineri, doar unul singur, care îşi propusese iniţial să deruleze o afacere în domeniul prelucrării lemnului, a renunţat la finanţare.

„Din cele 100 de persoane, o singură persoană a fost care a returnat acei bani pe care i-a câştigat, pentru că a considerat că planul de afaceri pe care l-a creionat cu câteva luni în urmă, cu care a câştigat finanţarea, nu mai era viabil, au fost schimbări pe piaţă prin care el a considerat că nu mai poate să implementeze planul de afaceri, dar 99 de tineri şi-au încheiat proiectul cu succes. Bineînţeles, acesta a fost un drum comun din momentul în care au aplicat şi au participat la cursul de formare de competenţe antreprenoriale. Cei care au fost declaraţi câştigători şi-au înregistrat prima afacere sau primul SRL cu care au încheiat un contract de finanţare, i-am mentorat timp de un an ca să cheltuiască acei bani conform reglementărilor în vigoare, dar şi conform planului de afaceri pe care şi l-au creionat şi, bineînţeles, în 2024 acest drum comun a luat sfârşit, dar drumul lor ca antreprenori continuă şi sperăm că toţi o să aibă succes”, a mai spus Gruman Robert.

În luna septembrie a anului trecut, StartUp HUB a lansat un nou program de finanţare din fonduri europene, având un buget total de 10 milioane de euro, ce are ca scop înfiinţarea a 150 de întreprinderi sociale în Regiunea Centru.

„În septembrie noi am lansat un nou program pentru startup-uri. Finanţarea este în valoare totală de 10 milioane de euro. Aici vorbim de sume mai mari, finanţări de 60.000 şi 100.000 de euro. Vom putea să finanţăm 150 de firme, aproximativ, şi vom facilita, astfel, crearea de aproximativ 1.000 de noi locuri de muncă. Programul a fost lansat în septembrie anul trecut şi putem accepta în total 700 de persoane să se înscrie. Până la sfârşitul anului trecut 500 de persoane deja s-au înscris, o parte dintre ei deja au terminat aceste cursuri de antreprenoriat şi până la sfârşitul lunii februarie mai au posibilitatea acele persoane care doresc să aplice. În principiu, până la sfârşitul lui februarie noi încheiem înscrierea şi atunci vom demara concursul planurilor de afaceri şi undeva în iulie o să avem cei 150 de câştigători care îşi vor înregistra firma cu care vom încheia noi un contract de finanţare. Bineînţeles, fiind un program cu finanţare europeană, sunt destul de multe condiţii. Acestea pot fi găsite pe site-ul StartUp Hub”, a adăugat Gruman Robert.

Echipa StartUp HUB organizează săptămânal întâlniri cu potenţiali beneficiari ai fondurilor nerambursabile şi va continua caravanele de informare în judeţele Covasna, Harghita, Mureş, Braşov şi Alba.

 Oana Mălina Negrea/AGERPRES

Sursa foto: https://www.facebook.com/startupcovasna 

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail