Campania de recoltare a cartofilor a ajuns la final în județul Covasna. Producția medie la hectar, de 28,3 tone, este mai mare decât în anii anteriori, arată datele Direcției județene pentru Agricultură. Prețurile sunt, însă, mai mici.

Directorul executiv al Direcției pentru Agricultură a județului (DAJ) Covasna, ing. Könczei Csaba, a declarat vineri, pentru „Mesagerul de Covasna” că în acest an, producția medie la hectar este de 28,3 tone, fiind cu aproximativ 35% mai mare decât media ultimilor trei ani.

„Am încheiat campania de recoltare a cartofilor, cu 28.300 kilograme producție medie la hectar în județul Covasna. Media ultimilor trei ani a fost de 21 de tone, iar acum, cu 28,3 tone, avem, deci, cu  aproximativ 35% mai mult.”- a spus directorul Könczei Csaba. Acesta a precizat că și suprafața cultivată cu cartofi a crescut în acest an în județul Covasna, cu aproximativ 2.000 de hectare decât în anii anteriori, ajungând la 13.873 de hectare.  Prețurile, însă, au scăzut.

„Din păcate, prețul este prea mic. Pornește de la 35 de bani, până la 40, maxim 45 de bani (per kilogram – n.r). La cartofi, prețul variază, fluctuează, de la an la an, foarte mult. Acum, față de anul trecut, este la jumătate.” – a spus directorul Direcției pentru Agricultură a județului Covasna, ing. Könczei Csaba.

În ceea ce privește vânzarea cartofilor, acesta a precizat că unii producători au început să exporte în Republica Moldova, Ucraina, Rusia și, mai nou, în Bulgaria.

„Avem exporturi destul de semnificative către Republica Moldova, Ucraina, Rusia și, din câte am înțeles (…), au apărut și cumpărătorii bulgari. Cea mai mare problemă nu este că piața nu cere, ci problema cea mai mare este că piața cere foarte ieftin. Avem o producție foarte mare față de anii trecuți, am avut și cu vreo 2000 de hectare, suprafața cu cartofi mai mare decât anul trecut, deci vrând nevrând, avem o supraproducție, care reglează piața în sensul în care prețul coboară (…).”- a spus directorul Könczei Csaba.

În opinia sa, producătorii de cartofi din județul Covasna ar trebui să se reorienteze spre cartofii de sămânţă sau de industrializare, care au un preț mai bun.

„Cred că producătorii covăsneni ar trebui să se orienteze către o producție de sămânță, care are plusvaloare, ca preț, și poate, o parte, spre cartoful de industrializare. Cartofi pentru consumul uman pot să producă și alte zone mai puțin facile pentru cultura cartofului, dar cartoful de sămânță și de industrializare se pretează numai în zona noastră, să zicem așa. Cândva, înainte de 1989, eram cei mai mari și cei mai buni cultivatori de cartofi de sămânță, pentru toată țara. Zona Brașov, Covasna, Harghita, era <<leagănul>> cartofului de sămânță, aveam zone închise în care se produceau numai sub formă controlată și după reguli foarte stricte, cartofi de sămânță de cea mai bună calitate. Din păcate, în ultimii 26-27 de ani, această tradiție a dispărut, având în vedere că toată lumea a început să ia cartofi de sămânță din import. Regulile acelea foarte stricte, zonele închise, au dispărut, din păcate.”- a explicat ing. Könczei Csaba.

S-a încheiat și recoltarea culturii de soia, se recoltează porumbul

În ceea ce privește alte culturi agricole din județ, directorul Direcției Agricole a precizat că s-a încheiat și campania de recoltare a culturii de soia și că în momentul de față se recoltează porumbul.

„S-a încheiat recoltatul culturii de soia, cu 1450 de kilograme, media per hectar. Suprafața cultivată cu soia în județ este de 770 de hectare. Recoltatul porumbului este în curs, suntem la jumătatea suprafeței, și avem cam 6100 kilograme, medie per hectar.”- a spus directorul Könczei Csaba.

„Se încheie un an agricol bun!”

În ceea ce privește culturile de toamnă, acesta a spus: „Nu putem spune nimic de rău în ceea ce privește înființarea culturilor de toamnă, pentru că rapița, deși am avut anumite temeri și rezerve, la un moment dat, a ieșit destul de bine; pentru cultura grâului de toamnă, însămânțările au fost în condiții optime, era destul de multă umiditate în sol și a și răsărit grâul destul de bine (…). Una peste alta, se termină un an agricol bun și premisele în privința culturilor de toamnă, sunt bune și pentru anul viitor! Suntem mulțumiți în sensul acesta.” – a spus directorul Direcției pentru Agricultură a județului Covasna, ing. Könczei Csaba.

Ana Ciorici Costache

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail