„În 2020, turismul intern va primi mai multă atenție din partea turiștilor, tocmai de aceea, în județul Covasna considerăm că trebuie să ne pregătim pentru această schimbare, iar prin campania Safe Place accentuăm tocmai mesajul că cei care doresc să călătorească, pot alege județul Covasna, pentru că este o destinație care oferă pe lângă calitate, și siguranță” – a relatat vicepreședintele Consiliului Județean Covasna, Grüman Róbert, după ce a participat la adunarea generală, organizată online, a Federației Asociațiilor de Promovare Turistică din România.
Federația reunește o parte dintre cele mai relevante organizații de management a destinațiilor de la nivel local sau județean și o parte dintre cele mai importante destinații turistice din România, cum ar fi Litoralul, Delta Dunării, Brașovul, Sibiul, Prahova, Oradea, Bucovina, Covasna etc. La ședință s-a decis că Federația Asociațiilor de Promovare Turistică din România devine Federația Destinațiilor Turistice din România. La fel ca și întreaga industrie a ospitalității, în perioada aceasta Federația trece printr-un proces de reorganizare și repoziționare pentru a se consolida și a deveni o sursă de dezvoltare a destinațiilor turistice din România, au motivat schimbarea denumirii organizației.
Corina Martin a predat ștafeta la conducerea FAPT, după un parcurs de 12 ani, noul președinte fiind Mihai Jurca, directorul executiv al Visit Oradea (Asociația pentru promovarea turismului din Oradea și regiune). Munca președintelui este ajutată de un Consiliu Director format din 7 membri, în care este prezent și Grüman Róbert, reprezentând Asociația pentru Promovarea și Dezvoltare a Turismului Covasna.
„În următoarele luni ne propunem să consolidăm și să unificăm viziunea Federației pentru a putea intra în dialog cu parteneri naționali și cu administrația centrală, pentru a promova și a susține conceptul de organizații de management al destinației, ca motor de dezvoltare al unor destinații și oferte turistice relevante, cu scopul de a dezvolta oferta turistică națională și de a crește numărul de turiști din destinațiile românești. Criza sanitară din ultimele luni a atras atenția asupra nevoii unor destinații turistice solide și flexibile care să se poată adapta unei piețe în continuă schimbare și de asemenea nevoia unui parteneriat solid între administrația publică și industria ospitalității” – a precizat Mihai Jurca, noul președinte al Federației.
„De câțiva ani, noi promovăm turismul județean conform unei viziuni, strategii unitare, așa a intrat de exemplu în atenția publicului larg că județul Covasna este Ţinutul Conacelor. Acum am lansat campania Visit Covasna Safe Place, prin care prezentăm județul Covasna ca pe o destinație care oferă calitate, experiențe și siguranță. Având în vedere acest lucru, salutăm eforturile Federației de a promova regiunile prin conceptul de management al destinației, de a promova destinațiile într-un mod coordonat. Experiența noastră arată că e nevoie de stabilirea priorităților de promovare pentru a spori atractivitatea zonei ca ansamblu. Faptul că suntem prezenți în Consiliul Director al Federației pe de o parte înseamnă că județul Covasna este printre cele mai puternice destinații turistice, pe de altă parte este o confirmare a activității noastre în cadrul Asociației, arătând că suntem pe drumul cel bun în domeniul dezvoltării turismului” – a subliniat Grüman Róbert.
Biroul de presă al C.J. Covasna