Puterea statală ar trebui să reprezinte un drept divin, adică puterea celor care împart cu dreptate şi nu a celor care se folosesc de ea în interes propriu.
În timpul prezent noi trăim doar „încercări” nereuşite de a folosi puterea statală în scopul ei divin. Cum altfel s-ar explica faptul că aproape toţi cei care acced la putere mărturisesc şi promit că o fac „în numele” şi „spre binele” poporului, dar apoi, „aleşi” fiind, îşi uită repede promisiunile. Cum se explică faptul că în societatea noastră „bunurile naţionale” se împart după „interese personale şi de grup” în loc să se împartă echitabil între toţi cetăţenii? Cum să înţelegem faptul că un amărât de pensionar, după ce a muncit vreo 30-40 de ani la stat, nu are nici cu ce-şi plăti întreţinerea la bloc, medicamentele şi hrana zilnică, un profesor de-abia dacă îşi numără la salariu un venit de circa 400 de euro, în caz fericit, în timp ce nu ştiu care şef la supravegherea finanţelor încasează într-o lună peste 30.000 de euro?! Vi se pare drept? Nouă nu! Munceşte acel şef de 100 de ori mai mult decât un profesor? Noi nu credem! Nimeni nu spune că nu trebuie să existe o anumită ierarhizare a salariilor, dar ar trebui ca raportul între cel mai mic şi cel mai mare salariu mediu să nu depăşească 1 la 8, ori în prezent el poate ajunge, după cum se vede, şi de 1 la 100, ceea ce nu pare deloc echitabil. Cu acele „salarii de prinţ”, ceilalţi par „sclavi” şi „cerşetori”.
Cine poate aprecia valoarea muncii depuse? De ce un om care prestează o muncă de mare importanţă socială, precum profesorul sau medicul, este umilit în recompensarea lui, în timp ce un altul, chiar şef fiind, trebuie să încaseze un salariu de o sută de ori mai mult, şi poate că nici nu munceşte atât? Care este cauza pentru care acelui şef i se acordă o asemenea recompensă a muncii, uriaşă şi inimaginabilă într-o ţară cu o populaţie sărăcită?! Oare acel funcţionar nu trebuie să fie şi el un om cinstit şi drept, care să-şi facă datoria faţă de ţară la fel ca toţi ceilalţi?! Păi, dacă nu e aşa, de ce l-aţi mai pus acolo? Cică li se dau salarii atât de mari pentru a nu fi tentaţi „să ia şpagă”… Păi bine, domnilor, alegeţi oameni cinstiţi, care nu se pretează la această practică, şi pe care puteţi să-i plătiţi mai modest, sau chiar nu se mai găsesc în România oameni cinstiţi? Cel puţin dintr-o sută veţi găsi unul; căutaţi-l şi puneţi-l la locul potrivit, căci el va lucra cu aceeaşi pasiune şi pentru un salariu mult mai mic. Unui om de rând un salariu de 1000-1500 de euro i se pare mai mult decât suficient. Atunci de ce „se aruncă banii în vânt” în mod inutil?
De ce trebuie să existe funcţionari cu „venituri de prinţ”, angajaţi „cu venituri de sclavi moderni” şi plebei „cu venituri de cerşetori”?! Într-o societate normală fiecare cetăţean ar trebui să aibă rolul său bine definit şi să primească recompensa muncii sale în mod echitabil. Să înţelegem oare că societatea furnicilor sau cea a albinelor este superioară societăţii umane? Se pare că în multe privinţe da, pentru că acolo nimic nu e lăsat la voia întâmplării.
Cele mai multe nedreptăţi ale unei societăţi umane sunt create în interiorul ei, în forma de organizare, în scopurile pe care şi le propun cei care conduc destinele societăţii şi în măsurile pe care le iau pentru a duce acea societate la starea de prosperitate. Acolo unde primează interesele personale sau de grup faţă de înalta conştiinţă şi moralitate, este firesc ca lucrurile să nu meargă bine.
Este nevoie de o percepţie şi o mentalitate nouă şi de respect faţă de viaţa fiecărui cetăţean. Trebuie întărit sistemul educaţional şi ridicat la rangul care i se cuvine. Acele popoare care au investit mai mult în educaţie, disciplină şi respect faţă de muncă au progresat cel mai rapid. Învăţătura înseamnă „hrană spirituală”, înseamnă „lumina minţii” şi poporul trebuie „luminat”, dar în sensul bun al cuvântului, adică „îndemnat la bine”, condus pe drumul desăvârşirii. Bineînţeles că parveniţii nu vor avea niciodată acest interes, dar în cele din urmă lumina va învinge întunericul…
Mihai Trifoi
