Biserica „Buna Vestire” din Sfântu Gheorghe își sărbătorește hramul, sâmbătă, 25 martie, la eveniment fiind așteptat Prea Sfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, iar duminică, 25 martie, în municipiul reședință de județ, va fi marcat „Marșul pentru viață”, cele două manifestări fiind cuprinse și în programul derulat sub genericul „Primăvara culturală”.
„Primăvara Culturală la Sfântu Gheorghe”, derulată în organizarea Centrului Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan”, Centrului European de Studii Covasna -Harghita, Ligii Cultural-Creștine „Andrei Șaguna” și Asociației „Ștefadina” București, în parteneriat cu Muzeul Național al Carpaților Răsăriteni, Fundația Mihai Viteazul și Despărțământul ASTRA Covasna-Harghita, cuprinde manifestări culturale, științifice și civice, și a debutat în 14 martie și va continua până pe 2 aprilie (a.c.). În program au fost cuprinse și cele două evenimente derulate, sâmbătă și duminică, în municipiu: sărbătorirea Hramului Bisericii „Buna Vestire”- în organizarea preoților de la această biserică (situată lângă Jandarmeria Covasna), și „Marșul pentru viață”.
Astfel, sâmbătă, de la ora 9.00, va avea loc Sfânta Liturghie arhierească oficiată în Biserica „Buna Vestire”, de Prea Sfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, de la ora 9.00, cu ocazia hramului.
„Este, desigur, un moment foarte important (…). Evenimentul va fi marcat de vizita Prea Sfințitului, care va săvârși Sfânta Liturghie, va rosti o rugăciune de binecuvântare și toți preoții din oraș vom merge acolo, pentru a marca acest moment, care este foarte important pentru noi, ca viață bisericească. Și pentru că biserica, prin statutul ei, se implică și în partea culturală, prin manifestările, acțiunile pe care le organizăm noi, prin programul de slujbe, prin predici și prin tot ceea ce facem noi, desigur că avem și un element cultural și de aceea am vrut să includem această manifestare în<< Primăvara culturală, la Sfântu Gheorghe>>. Coincide, într-un mod frumos cu Buna Vestire, Buna Vestire fiind o sărbătoare care arată începutul primăverii; este o sărbătoare a speranței (…)” – a spus pr.dr. Sebastian Pârvu, preot paroh la Catedrala Ortodoxă din municipiu, unul dintre coordonatorii programului „Primăvara culturală, la Sfântu Gheorghe”.
Construcţia Bisericii „Buna Vestire” i-a fost încredințată, în anul 2007, părintelui Ioan Cucu. Dumnealui a făcut demersurile de reautorizare a construcţiei, a ridicat Capela pentru slujirea sfintelor slujbe până la finalizarea bisericii şi s-a îngrijit de construirea sfântului locaş.
Marșul pentru viață, duminică, la Sfântu Gheorghe
Pe data de 26 martie, la Sfântu Gheorghe va avea loc „Marșul pentru viață”. Evenimentul este organizat în această perioadă în numeroase localități din țară, dar și din Republica Moldova.
„În perioada 1-31 martie (a.c.),în numeroase orașe și localități din România și Republica Moldova, se va desfășura Luna pentru viață 2017 – „Ajută mama și copilul! Ei depind de tine”, având ca punct culminant Marșul pentru viață 2017 – „Ajută mama și copilul! Ei depind de tine”, se arată într-un comunicat de presă al Asociației „Studenți pentru viață”, postat pe site-ul www.marsulpentruviata.ro.
Potrivit aceleiași surse, marșul pentru viață este la a VII-a ediție națională, tema <<Ajută mama și copilul! Ei depind de tine>> propunându-și să ofere posibilitatea dezbaterii necesității, posibilității și eficienței sprijinirii femeilor aflate în criză de sarcină.
„La nivel național, aceste manifestări nu au un organizator unic, ci în fiecare oraș sau localitate există organizatori locali independenți, care reprezintă diferite organizații și instituții pro-viață locale.” – a arătat sursa amintită.
La Sfântu Gheorghe, Marșul va porni, duminică, 25 martie, de la Biserica din Deal.
„În cadrul proiectului național promovat de Patriarhie, referitor la <<Marșul pentru Viață>>, și la noi vom organiza acest marș, prin care ne arătăm adeziunea și lupta pentru viață, de fapt, pentru că natalitatea, copiii noștri sunt viitorul nostru și de aceea trebuie să acordăm o mare atenție. Atunci, ne-am gândit că acest marș să fie o acțiune care să implice toate cele trei biserici din oraș. Un grup va pleca de la biserica din deal, noi, de la Catedrală, ne vom alătura în acest marș și marșul va fi finalizat la Biserica Buna Vestire”- a declarat pr.dr. Sebastian Pârvu.
„Marșul pentru viață” va avea loc anul acesta și la Întorsura Buzăului, potrivit informațiilor postate pe site-ul www.marsulpentruviata.ro.
Ana Ciorici Costache