Primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, va candida pentru cel de-al patrulea mandat pe lista UDMR Covasna, anunţul oficial fiind făcut luni, în cadrul unei conferinţe de presă organizate pe acoperişul fostului hotel Bodoc din centrul oraşului, care va fi demolat anul acesta de către autorităţi.
Antal Arpad a explicat că a ales această zi şi acest loc deoarece au o încărcătură simbolistică aparte.
„Nu întâmplător am ales această zi, această dată şi această locaţie pentru această conferinţă de presă. În urmă cu fix patru ani am fost trezit de jandarmi, în loc de ceasul deşteptător, împreună cu familia mea, am fost treziţi de jandarmi. Noi, cei care suntem astăzi aici, cu toţii, dar şi foarte mulţi, majoritatea celor care sunt pe străzile din municipiul Sfântu Gheorghe suntem interesaţi ca acest oraş să fie un oraş dinamic, să fie un oraş care se dezvoltă, dar trebuie să ştiţi că nu toţi gândesc aşa. Nu toată lumea vrea ca acest oraş să fie un oraş care se dezvoltă dinamic, nu toată lumea vrea ca Sfântu Gheorghe să fie un oraş model în România. Iar cei care nu doresc acest lucru au făcut ceea ce au făcut în urmă cu patru ani. Şi mi-am pus atunci întrebarea dacă fac bine sau dacă fac rău dacă încerc să continui munca pe care am început-o şi de foarte multe ori am avut momente în care am crezut că fac mai bine oraşului dacă renunţ. Dar feedback-ul venit din partea cetăţenilor m-a făcut să iau decizia să continui. Pentru că avem proiecte foarte mari”, a declarat primarul Antal Arpad, referindu-se la perioada în care a fost cercetat de DNA.
Antal Arpad a mai spus că a ales fostul hotel Bodoc pentru lansarea candidaturii, deoarece în locul acestui „simbol al comunismului” doreşte să construiască cel mai mare centru cultural şi de tineret din ţară, care să marcheze o nouă etapă în dezvoltarea oraşului.
„Locaţia pe care am ales-o este o locaţie simbol al acestui oraş, este simbolul comunismului, este simbolul unor vremuri care ne-au făcut foarte mult rău şi vreau să vă anunţ că prin faptul că vom demola această clădire vom încheia această perioadă şi vom începe o perioadă nouă, pentru secolul al 21-lea, prin faptul că vom construi cea mai modernă clădire care va servi cultura şi tineretul din România. Va fi noul simbol al oraşului clădirea pe care o vom construi. Deci, vreau să vă anunţ astăzi, aici, că în iunie voi candida din nou, împreună cu echipa mea, la Primăria municipiului Sfântu Gheorghe şi pot să vă asigur că în următorii 10 ani municipiul Sfântu Gheorghe va avea o dezvoltare şi mai radicală şi mai pozitivă decât a avut în ultimii 10 ani şi contez pe fiecare cetăţean din acest oraş pentru a realiza acest lucru”, a mai spus Antal Arpad.
La ultimele alegeri locale, Antal Arpad a câştigat detaşat cel de-al treilea mandat, obţinând peste 73% din sufragiile electoratului, respectiv 13.522 de voturi.
Antal Árpád, născut pe 10 august 1975 în oraşul Rupea, din judeţul Braşov, a absolvit Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca şi este de profesie sociolog.
Acesta a fost ales pentru prima dată primar al municipiului Sfântu Gheorghe în anul 2008, după patru ani în care a fost deputat UDMR în Parlamentul României.
În urmă cu patru ani, Antal Árpád a fost cercetat de DNA într-un dosar legat de atribuirea unor contracte de modernizare a infrastructurii oraşului, respectiv de modernizare a unor străzi şi trotuare printr-un credit de la Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), fiind acuzat de utilizarea în alte scopuri a creditelor garantate din fonduri publice sau care urmau să fie rambursate din fonduri publice, însă anul trecut dosarul a fost clasat. AGERPRES / Oana Mălina Negrea