Primăria municipiului Târgu Secuiesc va continua şi anul viitor programul de sprijin pentru familiile monoparentale, oferindu-le o serie de facilităţi, precum locuri de parcare gratuite şi reduceri la bazele sportive şi la instituţiile de cultură aflate în subordinea Consiliului Local.
„Se consideră persoana singură din familia monoparentală persoana care se află în una dintre următoarele situaţii: este necăsătorită, este văduvă, este divorţată sau exercită singură autoritatea părintească şi al cărei soţ sau soţie este arestat preventiv pe o perioadă mai mare de 30 de zile ori execută o pedeapsă privativă de libertate şi nu participă la întreţinerea copiilor”, se menţionează în documentul citat.
Facilităţile se acordă pe baza unui card, emis la cerere şi care trebuie reînnoit în fiecare an.
Primăria Târgu Secuiesc a anunţat, miercuri, că persoanele care doresc să obţină cardul monoparental trebuie să depună o cerere la Registratura instituţiei, până pe 19 decembrie. Documentele necesare includ acte de identitate ale membrilor familiei, certificate de stare civilă, dovezi privind venitul impozabil, adeverinţe de la unităţile de învăţâmânt ale copiilor.
Deţinătorii acestor carduri pot solicita, printre altele, abonament gratuit cu valabilitate de un an pentru parcările publice şi rezidenţiale aflate în administrarea Consiliului Local Târgu Secuiesc, dacă există locuri libere, precum şi reduceri de 50% la abonamentele de acces la programele şi acţiunile organizate de instituţiile de sport şi cultură aflate în subordinea Consiliului Local al Municipiului Târgu Secuiesc, respectiv la Casa de Cultură „Vigado” şi Teatrul Orăşenesc Udvarter Teatrum, precum şi la patinoarul artificial „Deme Laszlo”.


