Autorităţile locale din Sfântu Gheorghe doresc să extindă reţeaua de creşe şi să construiască una sau două astfel de clădiri prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), a declarat joi primarul municipiului, Antal Arpad.

Acesta a menţionat, în cadrul unei conferinţe de presă, că Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei şi-a propus că construiască în următoarea perioadă circa 200 de „creşe vezi” la nivel naţional, iar municipiul Sfântu Gheorghe vrea să se înscrie în acest program.

„Domnul ministru Cseke Attila a venit cu o propunere şi a fost inclusă propunerea domniei sale în PNRR pentru a construi 200 de noi creşe în România. Sunt trei tipuri de creşe, una pentru 50-60 de copii, una pentru 70-80 de copii şi una pentru 100-110 de copii. Aceste creşte trebuie să fie verzi, verzi în sensul în care consumul de energie să fie aproape zero pentru a putea fi finanţate din PNRR, asta este o condiţie a proiectelor finanţate prin PNRR şi, evident, şi noi ne dorim ca prin acest program să construim în municipiul Sfântu Gheorghe una sau două creşe, una mică şi una mijlocie” , a declarat Antal Arpad.

În prezent, în municipiul Sfântu Gheorghe sunt trei creşe, frecventate înainte de pandemie, respectiv în anul 2019, de 318 copii, iar prin construirea noilor obiective numărul de locuri ar putea creşte cu peste 100.

Antal Arpad a mai spus că, potrivit unor date statistice, la nivel naţional doar aproximativ 4% dintre copii merg la creşă, întrucât în multe localităţi, în special din mediul rural, nu există infrastructura necesară, iar autorităţile locale nu au fonduri pentru construirea şi susţinerea acestora.

„Este un proiect iniţiat de UDMR care a fost aprobat de Parlament, a fost promulgat de Preşedinte şi de doi ani nu intră în vigoare şi e tot prorogat termenul în ceea ce priveşte instituţia creşelor. În acest moment sunt foarte puţine creşe în România, a venit domnul Cseke cu o statistică că 4% din copiii din grupa de vârstă care ar trebui să meargă la creşă, merg la creşă în România. Doar 4%. De ce este doar 4%, pentru că în acest moment creşele sunt finanţate exclusiv de autorităţile locale, la nivel de comune nu se pune problema să aibă bani autorităţile locale să facă creşe, iar la oraşe, unii au dat mai mulţi bani, alţii au dat mai puţini bani, pentru că în România creşa nu face parte din reţeaua educaţională, ci este considerată serviciu social şi nu este sprijinită de stat. Deci, nici infrastructura şi nici cheltuielile cu salariile, cu întreţinerea, deci nimic, nimic, nimic. Pe noi ne costă 2 milioane de lei pe an la nivelul municipiului doar funcţionarea celor trei creşe. (…) Domnul ministru a venit cu această idee, deci legea este în vigoare, şi la fel cum este în instituţiile de învăţământ, finanţarea per capita să fie extinsă şi la creşe. Legea este votată, este aprobată, este promulgată de Preşedinte şi se tot prorogă termenul de intrare în vigoare a legii pentru că nu vrea statul să dea bani pentru autorităţi să cofinanţeze” , a mai spus Antal Arpad.

 

Oana Mălina Negrea/ AGERPRES

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail